Rafinăria „Steaua Română” din municipiul Câmpina, una dintre cele mai vechi din țară, înființată în urmă cu 126 de ani, intră în faliment, la aproape opt ani de la deschiderea procedurii insolvenței, decizia instanței nefiind încă definitivă, informează Economica.net.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul București a dispus, la termenul din data de 8 februarie, intrarea în faliment și dizolvarea societății debitoare SC Rafinăria Steaua Română SA, decizia putând fi atacată cu recurs în termen de șapte zile de la comunicare. 

Rafinăria de la Câmpina a fost, în ultimul secol, un obiectiv de importață națională, fiind considerată la momentul inaugurării drept cea mai modernă și mai mare dintre rafinăriile din Europa, iar la ieșirea din comunism fiind singura societate din țară care producea parafină, potrivit Economica.net

„În anul 1897, după ce Rafinăria a achiziționat în întregime zona petrolieră din jurul orașului Câmpina, devine o modernă rafinărie, pe o suprafață de 13,5 hectare. La darea ei în folosință, era considerată cea mai modernă și cea mai mare dintre rafinăriile din Europa.

Patrimoniul său se compunea din rafinării, schele, sonde, instalații de export la Constanta și Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o stație de conducte de apă pe raul Doftana.

În primul an de funcționare, 1897, rafinăria distila circa 30.000 tone țiței/an. După numai 2 ani, în 1899, distila circa 95.000 tone/an, iar înainte de 1914, circa 560.000 tone/an.

Instalațiile de prelucrare ale rafinăriei, în 1897, se compuneau dintr-o baterie cu 4 cazane ce formau secția I și realizau o distilare continua, capacitatea zilnica fiind de 200 tone. În 1898, bateria a fost mărită la 8 cazane, iar în 1908, la 16 cazane cu o capacitate de 1200 tone pe zi.

În perioada 1904-1906, Rafinăria Câmpina s-a extins, construindu-se pe lângă bateria aminitită, o baterie discontinuă, formată din 9 cazane, constituind secția a III-a, cu o capacitate zilnică de 400 tone, care în 1918 a fost transformată într-o baterie continuă, distilând 650 tone pe zi de țiței parafinat. Această ultimă instalație a fost folosită până în 1927, pentru obținerea uleiului parafinos.

Construirea rafinăriei, precum și rezultatele obținute în numai câțiva ani, au declanșat o adevărată revoluție industrială și socială pentru orașul Câmpina și împrejurimi. În numai câțiva ani, au fost construite mai multe străzi noi, pavate, s-a introdus apa curentă la robinet și iluminatul electric. (...)

În anul 1904, se deschide în Câmpina o scoală de maiștri, sondori și rafinori – prima de acest fel din Europa. (...)

În perioada anilor 1910 -1913, în „Rafinăria Steaua Română” investește firma germană Deutsche Petroleum A.G. Are loc o mărire a capitalului social de la 30.000.000 lei la 100.000.000 lei prin emiterea a 70.000.000 lei acțiuni noi, subscrise în întregime de Deutsche Petroleum A.G.’ (...)

În noiembrie 1916, multe din instalațiile rafinăriei au fost distruse de către Aliați pentru a nu cădea în mâinile inamicului. Ulterior, sondele și rafinăria au fost refăcute în regim de urgență de către germani. În anul 1917, Kaizerul Wilhelm al II-lea și Maresalul Machensen au vizitat Câmpina, atât de cunoscută pentru petrolul și rafinăria ei.

Perioada interbelică este considerată perioada de glorie a Rafinăriei „Steaua Română”, când au fost modernizate instalațiile, au fost cumpărate utilaje noi, ajungându-se la prelucrarea unei cantități record de 1,4 milioane tone de țiței/an. (...)

În anii celui de-Al II-lea Război Mondial, Rafinăria „Steaua Română” a lucrat din plin și a furnizat frontului motorină, benzină, uleiuri și alte derivate.

La 1 august 1943, escadrilele britanice și americane au bombardat Rafinăria „Steaua Română”, distrugând instalațiile, sondele, lăsând în urmă un adevărat dezastru.

În 1944 (5-6 mai; 10 și 18 august), rafinăria va suferi alte 4 bombardamente, care o aduc în stare de neoperativitate.

După război, rafinăria are nevoie de 4 ani pentru a se reface.

În 1948, la naționalizare, regimul comunist a preluat rafinăria în stare de funcționare la capacitate refăcută, de circa 500.000 tone/an.

Circa jumătate de secol, Rafinăria „Steaua Română”, ca întreaga economie românească, cunoaște o perioadă de funcționare bazată pe principiile socialiste de divizare a activității. Aceasta a dus la specializarea strictă a rafinăriei în producția de uleiuri parafinoase și de parafină, multe din celelalte produse fiind livrate prin sisteme de conducte către alte rafinării”, se arată în istoricul de pe pagina web Steaua Română

 
Privatizată la începutul anului 1995, singura rafinărie din România care producea parafină nu a reușit să treacă de perioada de tranziție și să devină rentabilă economic. Blocajele majore din 2003 și 2008 au pus-o pe butuci, iar în 2013 a fost inițiată procedura de insolvență, activele societății fiind puse în vânzare.
 
„Politica de investiții total dezavantajoasă rafinăriei nu a permis menținerea sau modernizarea profilului de producție, situație ce a condus la restrângerea sa. (...)

Astfel, s-a ajuns ca rafinăria să dispună de un profil de producție strict limitat de natura și calitatea țițeiului, și anume a țițeiului de tip parafinos, iar produsele fabricate au avut un grad de prelucrare redus.

În prezent, Rafinăria Steaua Romana S.A. este în insolvență, cu Plan de reorganizare aprobat. Obiectivul este de a îndeplini prevederile Planului de reorganizare și de a se ieși din insolvență”, se mai arată la profilul companiei, pe pagina web Steaua Română
 
Ca și în alte cazuri de privatizări din România, care ne fac să ne gândim la un proces al CRIMELOR ECONOMICE ALE TRANZIȚIEI, obiectivul revenirii din insolvență nu a mai fost atins niciodată. Criza coronavirusului, adăugată crizei interne a societății și altor factori, a grăbit falimentul. Tribunalul București a pronunțat pe 8 februarie o decizie în acest sens, atacabilă cu recurs în termen de 7 zile, însă finalitatea este previzibilă în asemenea cazuri.