ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ungaria a declarat miercuri stare de urgență pentru a aplica măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. Ungaria a interzis accesul persoanelor venite din Italia, China, Coreea de Sud și Iran, cu excepția cetățenilor ungari, care însă vor trebui să rămână două săptămâni în izolare la domiciliu, transmit agențiile MTI și Reuters.

Măsura închiderii granițelor pentru călătorii veniți din aceste țări cele mai afectate de epidemia de coronavirus va intra în vigoare imediat, a precizat la o conferință de presă Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban. Pentru aplicarea acestei măsuri se vor reintroduce controalele la frontierele Schengen cu Austria și Slovenia.
 
 Școlile rămân deocamdată deschise.

De asemenea, toate cursele aeriene și celelalte mijloace din transport venite din cele patru țări menționate vor fi suspendate începând de miercuri la miezul nopții.