Unitatea doi de la centrala nucleară de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat, joi seară, de la Sistemul Energetic Național, din cauza ”unui tranzient în partea clasică a centralei”, anunță conducerea Nuclearelectrica, precizând că reconectarea se va face în câteva ore, potrivit Agerpres.
Conducerea SN Nuclearelectrica SA arată, într-un comunicat de presă, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național joi, la ora 17.40, din cauza ”unui tranzient în partea clasică a centralei”.
”În prezent, reactorul Unității 2 este la putere, iar specialiștii CNE Cernavodă efectuează analize tehnice privind natura tranzientului. Întrucât reactorul este la putere, reconectarea Unității 2 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național se va realiza în câteva ore”, precizează Nuclearelectrica.
Sistemele centralei funcționează conform proiectului și realizarea analizelor tehnice nu implică niciun impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător, precizează sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)