Unui bebeluș i s-a refuzat o operație pe cord în trei țări diferite din cauză că părinții săi nu erau vaccinați anti-Covid

Unui copil cipriot, în vârstă de trei ani, care suferă de o afecțiune cardiacă gravă, i s-a refuzat o intervenție chirurgicală indispensabilă în trei țări diferite din cauza faptului că părinții săi nu erau vaccinați împotriva Covid-19, relatează Breitbart.
Micuțul așteaptă acum, în sfârșit, să fie operat în Grecia.
Potrivit unui articol publicat de Politico, spitalele din Cipru nu au putut efectua intervenția chirurgicală, astfel că micuțul a fost programat pentru operație la un spital din Frankfurt.
Cu toate acestea, cu o zi înainte ca băiatul să fie transportat cu o ambulanță aeriană în Germania, spitalul a anulat procedura din cauza faptului că părinții nu erau vaccinați împotriva COVID-19.
În plus, a fost respinsă și o sugestie a autorităților cipriote de a trimite copilul la operație cu un tutore legal în locul părinților săi.
Alexei Matveev, tatăl băiatului, și-a exprimat nedumerirea cu privire la decizia spitalului din Frankfurt:
„Știu că pacienții nevaccinați sunt internați în spitalele din Germania”, a declarat Matveev.
„Nu știam că trebuie să fiu vaccinat pentru a-mi putea fi operat copilul în acel spital... Eu sunt sănătos și nu am vrut să mă vaccinez.”
Între timp, părinții micuțului au cedat și s-au vaccinat.
Potrivit Politico, un reprezentant al Ministerului german al Sănătății a confirmat că nu există reguli care să împiedice spitalele să trateze pacienți nevaccinați, cu atât mai puțin să trateze pacienți ai căror părinți nu sunt vaccinați.
Cu toate acestea, el a explicat că, adesea, spitalele își stabilesc propriile reguli privind vaccinarea Covid.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Organizații: Ministerul Sănătății din Germania
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)