Unul dintre oamenii care au susținut drepturilor homosexualilor în anii '90 a anunțat că SPRIJINĂ Coaliția pentru familie: finalitatea căsătoriilor LGBT este obligarea Bisericii la oficierea acestor mariaje

Publicistul Valerian Stan, activist în domeniul drepturilor omului și publicist al săptămânalului New York Magazin, susținător al comunității LGBT și unul dintre cei care a pus umărul la înființarea asociației homosexualilor din România, scrie, într-un editorial pentru cotidianul.ro că se desparte de cei care cer legalizarea căsătoriei între persoane de același sex în România. Și că susține cauza Coaliției pentru Familiei privind modificarea Constituției.
Valerian Stan sublinază că, așa cum au demonstrat experiențe din alte state, finalitatea clară a legalizării căsătoriilor între persoane de același sex a fost aceea de a obliga Biserica creștină să oficieze astfel de mariaje. „Ce va mai însemna o asemenea Biserică – obligată să-și abandoneze astfel substanțial învățătura, Sfintele Taine și canoanele – îi e oricui ușor să înțeleagă”, susține Valerian Stan.
Publicăm mai jos articolul integral semnat de Valerian Stan în ziarul Cotidianul:
„Încă din 1993 am militat pentru dezincriminarea penală a relațiilor dintre persoanele de același sex. Am contribuit apoi la constituirea Asociației acestor persoane. Am militat și voi continua să militez pentru ca ele să nu fie discriminate, contrar legilor interne și tratatelor la care România este parte. Cu ocazia sutelor de vizite în penitenciare (în câteva rânduri împreună cu liderul Asociației), am dat atenție și cazurilor în care deținuți LGBT erau victime ale unor abuzuri (nu o dată de nedescris!) din partea colegilor și personalului.
Astăzi, însă, personal mă despart de cei care cer legalizarea căsătoriei între persoanelor LGBT în România. Prin urmare, voi susține modificarea Constituției (capodoperă a "avangardiștilor” Iliescu și Iorgovan) în sensul redefinirii căsătoriei. Am în vedere în primul rând specificitatea culturală și religioasă a societății românești. Modificarea Constituției va răspunde obiecției discriminării persoanelor de același sex în raport cu heterosexualii. Principiul non-discriminării este comun, cum știm, Constituției României, Convenției europene și Cartei drepturilor fundamentale a UE. În privința dreptului la căsătorie și la întemeierea unei familii, însă, cele două tratate stabilesc inechivoc și că acesta este "garantat în conformitate cu legile interne” (Convenția prevede exclusiv căsătoria dintre bărbat și femeie). Consecventă, CEDO a statuat repetat că statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele de același sex (Hamalainen împotriva Finlandei – 2008 etc.). Dar deplin pertinentă va deveni pentru România, după amendarea Constituției, și Convenția ONU privind drepturile copilului: „familia este unitatea de bază a societății și mediul natural destinat creșterii și bunăstării tuturor membrilor săi și, în special, a copiilor”.
În același timp, inclusiv pentru a evita litigii viitoare la CEDO și pentru a se conforma standardelor preconizate deja la nivelul UE, Parlamentul va trebui să reglementeze „parteneriatul civil". În cauza Oliari și alții împotriva Italiei (2015) CEDO a decis, apreciez că rezonabil, că toate persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o formă de uniune: fie căsătorie, fie „parteneriat civil”. Din Decizia amintită se cere reținut accentul pe care Curtea îl pune în special pe "dreptul la susținere materială reciprocă, dreptul la moștenire și obligații comune”.
Experiențe recente din alte țări indică o finalitate bine țintită a legalizării căsătoriilor LGBT: obligarea Bisericii Creștine la oficierea acestor căsătorii. Ce va mai însemna o asemenea Biserică – obligată să-și abandoneze astfel substanțial învățătura, Sfintele Taine și canoanele – îi e oricui ușor să înțeleagă. În 2009, căsătoriile LGBT au fost legalizate în Suedia ("campioana absolută a drepturilor omului”!). De atunci am știut bine ce va urma: în același an, Biserica Suediei (atât cât și cum mai era cu adevărat Biserică) le-a acceptat și ea. La un vot diferență al înalților ierarhi – și aruncându-se, evident, singură în aer. O petiție ulterioară a circa jumătate din preoți condamnând oficierea acestor căsătorii a rămas fără consecințe. Pentru ca în urmă cu nici două luni să se facă și cel din urmă pas: prim-ministrul a avertizat că preoții ori oficiază căsătoriile ori își caută altă slujbă.
Că ținta la care mă refer aparține în măsură infimă persoanelor de rând din comunitățile LGBT rezultă și din remarca pe care cineva mi-a făcut-o de curând. În solicitarea dreptului la căsătorie, în special la cea religioasă, există o fractură de logică culturală. Atât timp cât te emancipezi zgomotos de tradiție, e ilogic să revendici dreptul la o instituție atât de… tradițională.”
Pe același subiect

Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară - Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID

Cazul femeii ucise la Lacul Morii: A FOST SFÂȘIATĂ DE CÂINI DE LUPTĂ, NU DE MAIDANEZI! Actualizare

Forumul Economic Mondial a decis: Nu vom mai avea mașini și vom fi fericiți. Automobilele vor fi autonome, conduse de roboți prin cloud: vor deveni niște simple computere pe roți

SUNTEM CONDUȘI DE PSIHOPAȚI? Dr. Damian Baciu traduce poziția Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Elon Musk, reacție adversă gravă la vaccinul Covid: AM CREZUT CĂ MOR! Un văr a făcut miocardită. Recunoaștere oficială: 12.000.000 de efecte secundare majore în SUA

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu - Boală Autoimună după Vaccinul Covid: MI-AU ÎNȚEPENIT MUȘCHII. VIDEO-CONFESIUNI după VIDEO-ANAMNEZA Ancăi Alexandrescu
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Misterul Ștreangului - Ziua în care prietenii lui Jeffrey Epstein (Bill Clinton, Prințul Andrew sau Bill Gates) au răsuflat ușurați - Marea Mușamamizare

Acad. Ilie Bădescu: Era necredinței. Amintirea ca dușmănie

Homosexuali căsătoriți, anchetați după ce ce și-au violat și sodomizat copiii adoptați, în vârstă de 9 și 11 ani, încă de când aveau 6 și 8 ani, după care i-au filmat supuși la perversiuni și i-au oferit ca produs unui cerc de pedofili homosexuali din SUA

Patrafirul României se face preș în fața lui Zelenski
Persoane: Valerian Stan
Locații: România
Subiecte: Activism LGBT Biserici creștine Coalitia pentru Familie Legalizarea căsătoriilor homosexuale Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)