ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un profesor de chimie de la Universitatea Harvard a dezvoltat, împreună cu colegii săi, un tranzistor biocompatibil de dimensiunea unui virus, care ar putea fi folosit pentru a intra în celule și a le examina.

Profesorul de chimie Charles Lieber și colegii săi de la Departamentul de chimie și biologie chimică de la Universitatea Harvard, Massachusetts, au folosit nanofire pentru a crea un tranzistor de dimensiunea unui virus care să poate fi fi folosit pentru a intra în celule și a le examina fără a perturba procesele intracelulare, informează harvardmagazine.com. Aceste comutatoare semiconductoare la scară nanometrică ar putea fi chiar folosite pentru a facilita comunicarea bidirecțională cu celule individuale.

Lieber a lucrat în ultimul deceniu la proiectarea și îmbinarea pieselor la scară nanometrică, ceea ce îi va permite să construiască dispozitive electronice minuscule (a se vedea „Liquid Computing” http://harvardmagazine.com/2001/11/liquid-computing.html). Conceperea unei interfețe biologice, în care un dispozitiv la scară nanometrică să poată comunica cu un organism viu a fost un obiectiv explicit stabilit de la început, dar s-a dovedit dificil. 

Cea mai simplă metodă a fost inserarea unui tranzistor construit pe un plan plat (gândiți-vă la suprafața unui cip de computer) într-un obiect tridimensional: o celulă cu dimensiunea de aproximativ 10 microni. Străpungerea celulei nu a fost suficientă, deoarece tranzistoarele au nevoie de un fir-sursă prin care circulă electronii și de un fir de scurgere prin care aceștia sunt descărcați.

Când, în sfârșit, a reușit să proiecteze dispozitivul și a încercat să-l introducă într-o celulă, nu a fost de la început o reușită: apăsând suficient de tare pentru a distruge membrana celulară, dispozitivul a ucis celula „destul de repede”, povestește omul de știință. Dar când echipa sa a acoperit nanofirul cu un strat gras de lipide (aceleași substanțe din care sunt făcute membranele celulare), dispozitivul a fost ușor introdus în celulă prin fuziunea membranei, proces asemănător celui pe care îl folosesc celulele pentru a ingera viruși și bacterii. Această inovație este importantă, explică Lieber, deoarece arată că, atunci când o structură creată de om este atât de mică, având dimensiunea unui virus sau a unei bacterii, se poate comporta la fel ca și structurile biologice.

Testele la care a fost supus dispozitivul indică faptul că ar putea fi folosit nu numai pentru a măsura activitatea din neuroni, din celulele inimii și fibrele musculare, de exemplu, dar și pentru a măsura simultan două semnale distincte dintr-o singură celulă – poate chiar și funcționarea organitelor intracelulare, unitățile funcționale din celulele care generează energie, care pliază proteine, procesează zaharurile și îndeplinesc alte funcții critice.
 
Revista Harvard ține să menționeze că, atunci când acele procese nu mai funcționează, disfuncția poate duce la boli precum diabetul, bolile de inimă sau boala Tay-Sachs. Pentru a justifica necesitatea introducerii unor astfel de dispozitive electronice în corpul nostru, adepții inovațiilor bio și nano-tehnologice din era transumanistă vor folosi din nou sperietoarea bolilor grave, de care, chipurile, nu am putea scăpa altfel.

Pentru a fi și mai convingători, cei de la harvardmagazine.com mai spun că, întrucât un tranzistor permite și generarea unui impuls de tensiune, astfel de dispozitive ar putea să ofere, într-o zi, un mecanism hibrid biologic-digital, sau să faciliteze stimularea profundă a creierului în cazul pacienților cu Parkinson, sau să servească drept interfață pentru o proteză care necesită procesarea informațiilor în punctul în care este conectată la deținătorul său.

„Electronica digitală este atât de puternică încât ne domină viața cotidiană. Când este redusă, diferența dintre sistemele digitale și cele vii se estompează, astfel încât avem ocazia să facem lucruri care sună a science fiction – lucruri la care oamenii nu au putut decât să viseze”, a afirmat Lieber.