Adică, dispăreți ca națiuni, popoare, creștini, albi, heterosexuali. Și, dacă nu se poate altfel, chiar muriți.

Cam asta e teza articolului „Ce se ascunde in spatele dispretului Europei Centrale fata de UE” de pe ziare.ro, un site de propagandă și militantism pro-UE  (vezi anunțurile sale despre ce se va întâmpla la proteste, de exemplu, cum se va face un  uriaș steag UE), chiar cu nuanțe de direcționare a protestelor. Articolul, o traducere-relatare, este prost, primitiv, lipsit de inteligență (nu e vina ziaristului român, așa este și originalul) și penibil de grosier manipulator chiar din titlu, intenție concentrată într-un singur cuvând: DISPREȚ.

Se pot spune multe despre opoziția statelor central europene față de dictatura și arbitrariul din UE, dar că este rezultatul „disprețului” lor față de UE (când cel mai adesea disprețul este invers) este o gogomănie fără seamăn, un soi de „bagă mai mult” românesc. De unde provine ea? Ar fi două posibilități.

Prima, că traducătorul articolului, nepriceput în ale politicii și necunoscând situația despre care se vorbește în articolul original al lui John Lloyd de pe Reuters, Behind Central Europe’s growing contempt for the EU, a luat primul cuvânt românesc pe care l-a găsit în dicționar, pentru englezescul „contempt”, adică „dispreț”. Dar, după acest înțeles avem, în aceleași dicționare, și „insubordonare”, „nesupunere”,  sau „sfidare”, care definesc mult mai exact realitatea relației amintite.

A doua însă, mult mai gravă, ar putea fi stimularea unei reacții de condamnare și de respingere a modelului Europei Centrale și blocarea urmării lui de către România.Adică, a fost folosit intenționat acest înțeles pentru ca bunii membri ai societății civile progresiste să-i instige pe protestarii ne- și dezinformați, dar posibil indignați de atâta nerecunoștință.

După cum am spus, nici articolul original nu e mai breaz: o însăilare de șabloane și câteva informații despre evoluția politică „populistă” din statele respective. În principiu, genul care trece fără ca cineva să-și amintească vreodată de el; sau care nici nu este citit până la capăt.

Există însă două paragrafe cheie în acest articol asupra cărora merită să ne oprim, căci împreună construiesc teza dezvăluită într-o formă mai brutală în titlu și vorbesc despre disprețul veninos, real de data aceasta. Este vorba de disprețul față de viață, de libertate, de identitate, față de toți vechii europeni, față de toate popoarele și etniile (mai puțin, dar doar conjunctural, cea musulmană), față de toate identitățile rămase în picioare.

Cele două sunt:

Se observa astfel un dispret general fata de UE, chiar daca aceste state au primit ajutoare financiare uriase din partea sa. Doar Polonia ar trebui sa primeasca peste 82 de miliarde de euro intre 2014 si 2020.

și (mai ales partea finală boldată de mine):

„Spectrele populismului, nationalismului, militantismului extremei drepte si autoritarimului, eliberate din congelatoarele lor istorice” dau tarcoale regiunii, scrie autoarea Ellen Hinsey in cartea „Mastering the Past”. Deocamdata, acestea isi consolideaza pozitiile, prin punerea lor în mișcare (nu „retragerea lor” cum a fost greșit și evident fără sens tradus în ziare.ro) într-o Europa care a dorit sa fie promotorul unei noi ordini, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine in societatile civile cele mai avansate din lume”, incheie Llyod.

Ce ne spune pe șleau acest articol?

În primul rând. că am primit bani ca să „murim” ca persoane cu identitate. Să dispărem ca slovaci, cehi, polonezi, unguri, români, bulgari etc., pentru a deveni cetățenii unei Europe uniforme, standardizate, în care, probabil, și muzeele ar fi desființate pentru a nu ne obosi sau, Doamne ferește, a ne da idei. Unii la fel peste tot. Conform modelului promovat prin asta îți este permis, așa trebuie să gândești, asta trebuie să spui, așa trebuie să te comporți, stai cuminte la viol, participă ca victimă voluntară la un atentat terorist.

A doua descoperire este legată de societate. Din articolul despre care vorbim aflăm că în modelul oferit de UE  cetățenii și-ar putea amesteca și și-ar putea uni culturile în cele mai civile societăți din lume.

Rezultă că o societate este de admirat cu cât este mai „civilă”, adică are mai multe ong-uri. Dar, atenție, ce nu se spune aici, dar se subînțelege,  nu orice fel de ong-uri, ci doar acelea care promovează NOUA ORDINE, unde natiunile, grupurile etnice, granitele si vechile conflicte sa nu mai conteze, iar culturile cetatenilor sa se imbine armonios…

Deci societatea pe stil vechi, nu e în regulă, așa cum, aflăm tot mai des, că democrația nu mai stă pe votul liber exprimat (valabil doar dacă are ca rezultat ceea ce vor globaliștii progresiști). De exemplu, dacă ne înfundă în mai mult LGBTism+avortionism+migraționism, adică sclavagism. Este o direcție tot mai răspicat afirmată în ultimii ani și anume că poporul e prost (d’aia și trebuie desființat) și doar elitele (dar nu oricare, cele progresist-globaliste) pot și trebuie să decidă pentru el.

Concluzie: Ca și în cazul binomului popor-elită, din vechea societate e valabilă doar partea ei cea mai luminată, societatea civilă progresistă: activiștii și militanții din ong-urile finanțate copios de la bugete naționale, internaționale, ale companiilor globaliste și de către filantropi precum Soros baci’. Oamenii neafiliați acestora (adică marea masă, „prostimea”) și curentului de supunere promovat de ele, ong-urile pro-viață și pro-identitate și membrii lor sunt reziduu rasist, fascist, nazist, fundamentalist, extremist. Și, probabil, celor din urmă, care încurcă lucrurile ca în Europa Centrală, bine le-ar sta în niște cuptoare tăcute cu flăcări vesele și fum mirosind a carne arsă.

Acest text a fost publicat mai întâi pe blogul autorului.