ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


O listă cu membri ai Partidului Comunist Chinez (PCC) sugerează infiltrarea masivă a acestora în corporațiile și guvernele occidentale, inclusiv în marile corporații farmaceutice care dezvoltă vaccinuri pentru COVID-19, virusul care își are originile în China și care a ținut ostatică întreaga lume timp de aproape un an, potrivit LifeSiteNews

Lista conținând numele a 1,95 milioane de membri ai PCC s-a scurs către publicațiile The Daily Mail din Marea Britanie, The Australian din Australia și De Standaardin din Belgia. Acest fapt ridică serioase semne de întrebare legate de integritatea operațională a firmelor occidentale care îi angajează pe acești indivizi. 

„Aceasta este o urgență de domeniul spionajului”, a afirmat Gordon G. Chang, renumit comentator internațional în chestiuni asiatice, într-o postare pe Twitter.

„Încercările de influențare, spionaj și infiltrare ale Chinei copleșesc America”, a subliniat Chang pe site-ul GateStoneInstitute.org.
 
„Nu primiți NICIODATĂ vreun vaccin care a fost în raza de acțiune a lui Bill Gates!”, a scris pe Twitter avocata Lin Wood. „Am îngrijorări serioase și în legătură cu Pfizer și încrengăturile sale cu PCC. Fiți prudenți, fiți atenți, consultați-vă îndelung cu medicul d-voastră. Cercetați. Solicitați răspunsuri”, a adăugat aceasta.

După ce a făcut o analiză detaliată, The Daily Mail a afirmat că „giganții farmaceutici Pfizer și AstraZeneca – ambii implicați în dezvoltarea de vaccinuri împotriva coronavirusului - au angajat un total de 123 supuși ai Partidului.

Compania GlaxoSmithKline a angajat și ea membri ai PCC.

Loialitatea principală a acestor indivizi nu este față de Occident sau față de companiile angajatoare, ci față de comunism și PCC.

Membrii PCC depun un jurământ solemn să „îndeplinească deciziile Partidului, să respecte cu strictețe disciplina Partidului, să păzească secretele Partidului, să muncească din greu, să lupte pentru comunism întreaga viață, să fie gata oricând să sacrifice totul pentru Partid și popor și să nu trădeze niciodată Partidul”.

Alți membri PCC lucrează pentru companii precum Boeing și Airbus, care furnizează echipamente și tehnologie folosite de Armata SUA și de forțele armate ale altor națiuni occidentale, creând potențialul pentru breșe de securitate.

Aceste companii „produc unele dintre cele mai avansate arme ale noastre și li se încredințează paza unor modele ultra-secrete pentru unele dintre cele mai sensibile active și unități”, a relatat National File. „Cu toate astea, companiile respective angajează sute de comuniști chinezi, care au jurat să servească Partidului mai presus decât orice”.

Un ofițer de informații a declarat, sub protecția anonimatului, pentru The Australian, că membrii PCC din guvern și din corporații care lucrează cu guvernul „prezintă un risc de securitate complet inacceptabil”.

„De la membrii de partid se așteaptă adesea să se ocupe de licitarea statului, mai ales când se află în străinătate”, a spus el. „În unele cazuri, aceștia nu doar prezintă un risc de securitate, ci chiar se ocupă de licitarea Chinei, în încercarea de a influența guvernele din străinătate. Recentele incidente din Sydney sunt un exemplu în acest sens”.

„Unii cetățeni chinezi au compromis securitatea companiilor internaționale care fac parte din lanțul de aprovizionare militară al Occidentului”, a continuat ofițerul de informații. „A le permite membrilor PCC să lucreze în cadrul unor astfel de companii facilitează un potențial furt de tehnologie, furnizându-i Chinei informații privind sisteme de armament și capabilități în curs de dezvoltare și structurile de forță construite în jurul acelor capabilități”.

Boeing produce nu doar aeronave comerciale; este al doilea cel mai mare contractor militar din lume, fabricând avioane de luptă, bombardiere și rachete pentru Armata SUA. Compania mai are și un contract pentru livrarea a două noi aeronave 747 cu folosința de avioane prezidențiale (Air Force One), începând din 2024.

Alți membri ai PCC pot fi găsiți lucrând la giganți bancari internaționali, reprezentând o posibilă amenințare la adresa economiilor occidentale.
 
John Ratcliffe, directorul Serviciilor Naționale de Informații americane, a avertizat asupra gravei amenințări pe care PCC o prezintă la adresa SUA și a restului lumii într-un articol pe care l-a scris la începutul lunii acesteia în The Wall Street Journal

În calitate de director al Serviciilor Naționale de Informații, am acces la mai multe informații secrete decât orice alt membru al guvernului SUA, cu excepția președintelui. Eu supraveghez agențiile de informații, iar biroul meu pregătește rapoartele zilnice pentru președinte, detaliind amenințările cu care se confruntă țara. Dacă ar fi să le comunic cetățenilor americani un lucru din această poziție specială, acela ar fi că, în prezent, Republica Populară chineză prezintă cea mai mare amenințare la adresa Americii și cea mai mare amenințare la democrație și libertate pentru întreaga lume, de la Cel de-Al doilea Război Mondial încoace.  

Informațiile sunt clare: Beijing intenționează să domine SUA și restul planetei din punct de vedere economic, militar și tehnologic. Multe dintre inițiativele publice majore ale Chinei și multe din companiile sale mari reprezintă doar un strat de camuflaj pentru activitățile Partidului Comunist Chinez.  

Eu numesc tactica Chinei de spionaj economic „fură, reprodu și înlocuiește”. China jefuiește companiile americane de proprietate intelectuală, le copiază tehnologia și apoi înlocuiește firmele americane pe piața globală.

„Această generație va fi judecată după reacția pe care o are la încercarea Chinei de a remodela lumea după chipul său și de a lua locul Americii ca super-putere dominantă,” a afirmat Ratcliffe. 

Joe Biden a afirmat că susținerea manifestată recent de Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) față de vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer este o „lumină strălucitoare într-o perioadă inutil întunecată.”

Relația lui Biden cu China a devenit obiectul unei suspiciuni de când au ieșit la iveală detalii îngrijorătoare despre fiul său și afacerile lui cu națiunea comunistă - precum și tentativele aferente ale agențiilor de informații americane de a ascunde afacerile lui Biden cu China. 

Biden și-a manifestat susținerea față de PCC încă de pe vremea când era senator american, în urmă cu câteva decenii, când a votat împotriva tuturor legilor care aveau ca scop limitarea amibițiilor Chinei, încurajând, chiar, dependența de produsele farmaceutice fabricate în China.  

„Familia Biden este deținută de Partidul Comunist Chinez”, a declarat în octombrie Rudy Giuliani, consilier la Casa Albă și fost primar al New York-ului.



Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews