ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 18.07.2021: A murit și al doilea angajat al Petromidia Năvodari, rănit în urma exploziei urmate de incendiu, care a fost transferat la un spital din Germania. Bilanțul se ridică acum la trei persoane decedate.
 
ACTUALIZARE 13.07 / 16:30 Unul dintre cei doi angajați ai Petromidia, răniți în timpul exploziei de la rafinărie, a murit, anunță, marți, reprezentanții companiei, citați de Știri pe Surse, în ciuda efortului deosebit de a fi transferat pentru tratament la un spital din Germania. Astfel, numărul deceselor de după explozia de la Rafinăria din Năvodari s-a mărit la două.

ACTUALIZARE 15:30 Angajatul dat dispărut în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia a fost găsit decedat, a anunțat, vineri, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, citat de Agerpres.  
 
 
ȘTIREA INIȚIALĂ: Explozia de la Petromidia, complexul industrial din orașul Năvodari, format în principal dintr-o rafinărie și o uzină petrochimică, s-a produs în jurul orei 12.30. Martorii care se aflau pe plajă, lângă rafinăria de petrol, au reușit să filmeze norii groși de noxe.

Potrivit anunțului Ministerului Sănătății: o persoană a suferit arsuri aproximativ 45% din suprafața corporală și a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Totodată, o altă victimă a dezvoltat traumatism lombar, iar altă victimă s-a ales cu arsuri la nivelul feței, potrivit Evenimentul Zilei. Totodată, potrivit actualizării ISU, altă victimă are un traumatism la picior, iar alta – traumatism lombar, în timp ce o altă victimă are arsuri minore.

 
 


Ministrul Mediului a declarat că ”Impactul asupra mediului va fi major, din primele evaluări făcute de ANM, norul de fum nu se deplasează spre țărm, se deplasează spre mare. Avem la fața locului laboratorul mobil”.  ”Acesul este restricționat, limitat, nici comisarii GNM nu au acces în zonă, există în continuare pericol de explozie”, a mai declarat Tanczos Barna.

Sursele susțin că ar fi fost vorba de o explozie la instalația de gaz.

”In cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma rafinariei Petromidia, in cadrul instalatiei de hidrofinare petrol motorină (HPM).

Conform procedurilor interne de gestionare a situatiilor de criza, procesele tehnologice din cadrul rafinariei au fost sistate in conditii de siguranta. In acest moment, echipele de interventie actioneaza pentru controlul si stingerea incendiului. Vom revenim cu mai multe detalii, in cel mai scurt timp. Multumim autoritatilor pentru profesionalismul si promptitudinea cu care au reactionat la acest incident”, a comunicat Rompetrol, potrivit G4Media