VREMEA face ravagii: Peste 2.000 de consumatori din Bacău, fără curent electric în urma ploilor. Drumuri și zeci de case inundate în Vaslui

Ploile torențiale au produs avarii rețelelor electrice, lăsând fără curent electric peste 2.000 de consumatori din județul Bacău. În Vaslui, zeci de locuințe și curți au fost inundate, iar pe două drumuri circulația este îngreunată, informeaza Mediafax.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău au anunțat, marți dimineață, că, potrivit DelGaz Grid, patru localități sunt afectate total de lipsa energiei electrice (Helegiu, Deleni, Drăgugești, Bălăneasa), iar o localitate este afectată parțial (Livezi).
În total, este vorba despre 2.423 de consumatori care au rămas fără curent electric în urma ploilor torențiale.
În județul Vaslui, râul Bart a inundat, în localitatea Băcești, 15 locuințe și 26 de curți, dar și DN 15 D și DJ 195 A, unde circulația este îngreunată, potrivit reprezentanților Prefecturii Vaslui.
22 de județe din nordul și centrul țării sunt marți, până la ora 23.00, sub avertizare cod galben de ploi torențiale. În Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 50...60 l/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nici n-a trecut bine o lună, iar Nicușor Dan și-a încălcat prima mare promisiune: România merge la Bruxelles cu propunerea de majorare a TVA de la 19% la 21%

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

3 ani de la trecerea la Domnul a unui mare patriot și unionist: Părintele Dumitru Merticariu

După Istoria Românilor, Daniel David, ministrul preferat al lui Nicușor Dan, vrea să taie Limba Română! Ați crezut că se va ajunge aici în atât de scurt timp? Alis Popa: Dragi români, dacă nu vă doriți deznaționalizarea, acum e momentul să luați atitudine

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"
Recomandările noastre

Doi Mesianici vor să belească un Apocaliptic – Nu e banc, dar lumea se bucură ca proasta!

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)