În martie 2006, fostul președinte iugoslav Slobodan Miloșevici murea după gratii, în urma unui atac de cord. Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie îl judeca déjà de cinci ani. I-a refuzat solicitarea de a fi tratat într-o clinică de cardiologie din Rusia. Și l-a mai judecat vreo zece ani după moarte. În 2016, judecătorii de la Haga au stabilit în unanimitate că Miloșevici nu a făcut parte dintr-o acțiune criminală comună care a provocat victime în rândul musulmanilor bosniaci și al croaților, în timpul războiului ce a avut loc între anii 1992-1995, în Bosnia.
 
Au trecut doi ani de la achitare. Și mult mai mulți de când Iugoslavia a fost făcută bucăți. Sau de când unii bombardau Belgradul, acuzând Serbia lui Miloșevici de atrocități unilaterale. Slovenia, Croația și Muntenegru, desprinse din fostul stat iugoslav, sunt în NATO, primele două și în UE. Macedonia e pe cale să devină membră, după ce a găsit calea de a mulțumi Grecia în privința denumirii. Serbia o duce tot mai greu, dar e și ea pe o agendă de aderare. 
 
Mă alătur și eu corului de voci care se întreabă: dacă nici Miloșevici, nici alți acuzați nu au fost vinovați pentru atrocitățile din anii 90, atunci cine a fost?  Dar mai adaug câteva întrebări. Dacă nu Serbia a distrus Iugoslavia, o țară cu PIB cam cât al Italiei în 1990 și lider în Organizația Națiunilor Nealiniate, cine o fi făcut-o? Și de ce?
 
De Târgu-Mureș 1990 vă mai amintiți? Dar de războiul de pe Nistru, consumat tot în timp ce se derula măcelul în fosta Iugoslavie, vă mai amintiți? Dar de șmechera „regionalizare”, de nălucile care ațâță necontenit în virtual românii între ei? Dar de cei care consideră Trianonul „o problemă europeană”? De presiunile în fel și chip, menite să slăbească statul român, de fluturarea diverselor autonomii, de industriile făcute praf și de milioanele de români determinate să plece în bejanie? Sunt multe. Trebuie să vă amintiți!