Se acordă permisiunea de a  partaja  și  distribui  liber  acest  document în formă neschimbată.

Rezumat

Această expertiză  privind    utilizarea     vaccinului  Pfizer COVID-19 (Comirnaty, BNT162b2) la  adolescenți  este  împărțită  în  trei  secțiuni,  care se vor  ocupa  de  următoarele  întrebări pentru: 

    1. Este necesară vaccinarea  adolescenților    împotriva  COVID-19? 

    2. Vaccinul   Pfizer COVID-19 este eficient?

    3.   Vaccinul Pfizer COVID-19 este sigur?

Argumentele  prezentate  în  secțiunea  1  se referă  la  toate vaccinurile cu COVID-19, în  timp ce  cele din secțiunile  2  și  3  se aplică  în  mod specific    vaccinului  Pfizer.

Secțiunea 1  va  arăta  că  vaccinarea  adolescenților  COVID-19  nu este  necesară,  deoarece: 

    • la această  grupă de vârstă  boala este  aproape  întotdeauna ușoară și  benignă;  

    • pentru   cazurile clinice  rare, tratamentul  este  ușor  accesibil;

    • imunitatea naturala la    boală  este  acum larg   răspândită,  datorită  infecției  anterioare    cu  virusul (SARS-CoV-2) sau  cu  alte tulpini de coronavirus;  și

    • adolescenții asimptomatici nu transmit boala altor persoane care ar putea  avea un risc mai mare  de  infecție.

    

Secțiunea 2  va  demonstra  că afirmațiile  privind  eficacitatea pe care  Pfizer  le atașează  la  vaccinul său și anume eficacitatea de 95%  la  adulți  și  100% la  adolescenți sunt: 

    •  înșelătoare,  deoarece  aceste  date se referă  la eficacitate relativă,  nu  absolută, acestea din urmă  fiind  de ordinul a doar  1%;

    • ipocrite,  deoarece se  referă  la  un obiectiv de evaluare definit în mod arbitrar, lipsit de sens clinic,  întrucât nu   s-a demonstrat  nici o  eficacitate  împotriva bolii severe  sau  a mortalității;

    • cu totul  frauduloase.

Secțiunea 3  va  arăta  că    profilul de siguranță  al  vaccinului  Pfizer  este  catastrofal. Se  va    discuta că: 

    • Pfizer, EMA și  FDA  au neglijat  sistematic  dovezile din studiile  preclinice  pe  animale  care au  indicat în mod clar pericolele  grave ale evenimentelor adverse; 

    • vaccinul Pfizer  a  provocat  mii de decese în termen  de  cinci  luni de la  introducerea sa; 

    • Agențiile care au acordat  autorizația de utilizare  de urgență  pentru  acest  vaccin  au comis erori  și  omisiuni  grave  în  evaluările lor  privind  riscurile cunoscute  și  posibile pentru sănătate .

Singura concluzie posibilă din această analiză este că utilizarea acestui vaccin la adolescenți nu poate  fi  permisă și că utilizarea sa ar trebui  să  fie  oprită  imediat la toate  grupele  de  vârstă.

    1 Vaccinarea adolescenților    împotriva  COVID-19  nu este  necesară

1.1 Ce    arată dovezile  disponibile?     Există  mai multe  dovezi care   arată  că vaccinarea  adolescenților    împotriva  COVID-19  nu  este necesară.

            1.1.1. Rata mortalității în caz de COVID-19 în  populația  generală    este  scăzută. Marea  majoritate  a  persoanelor  infectate  cu  COVID-19 se recuperează  după o boală minoră,  adesea caracterizata prin simptome  nespecifice. Potrivit epidemiologului  John  Ioannidis  [1, 2],   rata mortalității  prin infecție  a COVID-19  este de 0,15%  până la  0,2%  în  toate  grupele de vârstă ,  cu  valori mai crescute la persoanele în vârstă,  în special  cele  cu  comorbidități. Această  rată   nu depășește valorile observate  la  gripa,  pentru care  vaccinarea    adolescenților  nu  este  considerată  urgentă sau  necesară.

            

            1.1.2 COVID-19 are prevalență și severitate deosebit de scăzute  la  adolescenți. În  S.U.A. pana in aprilie 2020,  persoanele sub  18  ani  reprezentau doar 1,7 % din  totalul cazurilor de COVID-19  [3,  4]. În cadrul  acestei grupe de vârstă,  cele    mai  severe  cazuri au fost  observate în rândul  sugarilor  foarte  mici  [4]. Acest lucru  este în concordanță  cu    lipsa  imunității  încrucișate a  sugarilor la COVID-19, care,    la  alte  grupe de vârstă,  este  conferită  de  expunerea  anterioară    la  coronavirusuri  respiratorii  umane comune  (a se vedea  secțiunea  1.2.1). În rândul  copiilor puțin  mai mari, un sindrom  inflamator multisistem specific  a fost  observat  la începutul anului  2020 [5]; foarte probabil,  acești  pacienți au fost, de asemenea, fara imunitate încrucișată.

În concluzie, nu au fost  observate cazuri  severe  de COVID-19  la  cei cu vârsta  peste  10 - 18  ani [4].  Acest  grup  reprezinta  doar 1% din  cazurile  raportate cu COVID 19, dintre care aproape  toate au fost foarte  ușoare. Astfel,  adolescenții sunt expuși unui risc foarte scăzut  de  a fi afectati de  COVID-19. Prin  urmare,  vaccinarea  acestei  grupe de vârstă  nu este  necesară.

            1.1.3 COVID-19 poate  fi  tratat. Numeroși  medici  cu experiență  au  colaborat  la stabilirea unor ghiduri eficiente  privind  tratamentul  pentru  COVID-19 manifest clinic [6]. Opțiunile     de tratament  sunt  disponibile  atât  pentru  stadiul   incipient  al    bolii, în  care se pune accentul  pe  inhibarea replicării  virale,  cât și  pentru  etapa  ulterioară, in  care  tratamentul antiinflamator  este  primordial.   Două  medicamente care  au  fost  utilizate  cu succes   în  stadiul  incipient  sunt  hidroxiclorochina  și  ivermectina. Ambele  medicamente  au  fost și  continuă  să  fie în  uz  si împotriva  altor  boli. Ivermectina, de  exemplu,  este  considerată suficient de  sigură pentru a  fi  utilizată  nu  numai  pentru  tratamentul scabiei - o  infecție parazitară a pielii ceeste foarte neplacuta insa fara a fi severă - ci  chiar  profilactic  în  contactele asimptomatice  ale  persoanelor infectate cu scabie  [7].

Ivermectina  este,  de asemenea,  utilizata pe scară largă  în  tratamentul bolilor parazitare  tropicale,  cum ar fi oncocercoza    (cunoscuta si sub numele de cecitatea raurilor) și,  din acest motiv, este  pe  lista  OMS de medicamente esențiale. Cu toate acestea, in contextul COVID-19, OMS consideră de      cuviință  să avertizeze  împotriva utilizării acestui medicament foarte  cunoscut  și sigur [8].   Această  politică  nu poate  fi    justificată rațional si a fost promovata  de  autoritățile  naționale  sau regionale de sănătate  și  de  medicii   din întreaga lume.

Disponibilitatea  unui  tratament eficient  anulează     justificarea    utilizării  de urgență a vaccinurilor pe toate  grupele  de  vârstă,  inclusiv la  adolescenți.

            1.1.4 Majoritatea oamenilor, mai ales  adolescenții, au devenit până  acum  imuni  la  SARS-CoV-2. Din cauza numeroaselor deficiențe ale metodelor  de  diagnostic  utilizate in prezent (a se vedea  secțiunea  1.2), este  imposibil  să se  determine cu exactitate  proporția celor  care  au  fost  deja  infectați  cu  SARS-CoV-2. Cu toate acestea,  există   indicii  că  proporția     celor  care  s-au infectat  și  s-au vindecat este  ridicată:

    • Incidența sindromului     inflamator  multisistemic la  copii    (a se vedea  secțiunea  1.1.2)  a atins varful maxim la începutul - până  la  jumătatea anului  2020,  apoi  a scazut,  cu  o ușoară întârziere  consecutiva valului  inițial    al  bolii respiratorii  COVID-19 [9].

    • Aproximativ  60% din  persoanele de la  British Columbia testate aleatoriu  au anticorpi detectabili    împotriva mai multor proteine  SARS-CoV-2  (comunicare  personală  a lui  Stephen  Pelech, Universitatea din British Columbia), indicând   infecția anterioara cu virusul. Vaccinarea insa, induce  anticorpi  doar fata de o singură proteină   ( spike). 

   S-a constatat că infecția anterioară COVID-19  protejează  foarte  eficient de reinfecție  [10],  iar  imunitatea umorală  și celulară specifică  puternică  este  detectată  la  aproape  toate  persoanele recuperate precum și la  cei  care  au rămas  asimptomatici  pe tot parcursul  infecției  [11]. Astfel, o  mare parte   din populatia din  toate  grupele de  vârstă,  inclusiv  adolescenții,  au deja  imunitate specifică și  fiabilă  la  COVID-19. După cum s-a menționat  mai sus,  majoritatea celor  care   nu  au o astfel  de imunitate  specifică  este  totuși  protejata de forma grava a bolii prin  imunitate încrucișată  [12,  13]. Această  imunitate  va  fi deosebit de  eficientă  la  adolescenții sănătoși  și  adulții tineri. Persoanele  cu imunitate  specifică  sau cu imunitate încrucișată suficientă nu au nici un beneficiu  dintr-o vaccinare experimentală .

1.1.5 Transmiterea asimptomatică a COVID-19  nu este  reală.  Un     raționament utilizat frecvent pentru  vaccinarea  persoanelor  care nu  sunt expuse  riscului  de  boală severă este  necesitatea de   a  induce " imunitatea turmei ". Puținele persoane  care au un risc ridicat ar trebui protejate prin  prevenirea  răspândirii   virusului în  populația  generală.

O parte a acestui    raționament  este   ideea de " răspândire asimptomatică"- persoanele  care  au  fost  infectate,  dar  care nu   prezintă  semne de boala ci doar un test PCR pozitiv, se presupune că  transmit  această  infecție  altor  persoane susceptibile.  Dacă    acceptăm ideea unei astfel  de  răspândiri asimptomatice,  atunci vaccinarea  în masă in scop de preventie  ar putea  apărea  într-adevăr  ca  singurul  mijloc  de  protecție fiabilă a celor expuși   riscului  .

Cu toate acestea,   s-a  stabilit  fără echivoc  că o astfel de  transmitere  asimptomatică  nu  are  loc. Într-un  studiu la scară largă,  care a implicat  aproape  10 milioane de  rezidenți chinezi,  nu au putut  fi  depistate  noi infecții la  persoanele care  au fost   testate    pozitiv  pentru SARSCoV-2  prin  PCR, dar  care  nu au    prezentat  alte  semne  de  infecție  [14]. Aceste rezultate sunt in acord  cu  mai multe  studii  care  au comparat  PCR cu izolarea   virusului în cultura celulară  în    rândul  pacienților  cu boală acută covid-19 . În  toate cazurile, creșterea virusului în cultura celulară a încetat cand  simptomele  au scăzut sau  foarte  curând după aceea, în timp ce  PCR a rămas  pozitiv timp  de  săptămâni  sau  luni [15,  16]. În  consecință,  s-a  propus    utilizarea  culturii  celulare,  mai degrabă  decât a PCR-ului,  pentru a  evalua  infecțiozitatea  și  pentru a  determina  durata izolării  [16].  

Aceste constatări indică faptul  că  restricționarea contactului persoanelor la risc cu  cei  care  prezintă sau au prezentat foarte  recent simptome de boală respiratorie  acută  ar  fi  eficientă  și  suficientă ca măsură de protecție.   Prin urmare, vaccinările în masă  fără discriminare  ale  persoanelor care nu  sunt  ele însele  expuse  riscului de boală  severă,  nu  sunt  necesare pentru a obține o astfel de    protecție.

1.2 Dovezi lipsă :  utilizarea unor metode inexacte de  diagnostic. Un  element-cheie   care lipsește din  discuția   actuală cu privire  la necesitatea   vaccinării  este  un  instrument de diagnosticare  fiabil  pentru a determina  cine  este  sau  nu  infectat cu  SARS-CoV-2. Procedura de diagnostic cea mai  utilizată  în acest  scop se  bazează  pe  reacția  în lanț a  polimerazei (PCR). PCR  este  o metodă foarte puternică și versatilă care are numeroase  aplicații în biologia moleculară și, de asemenea,  în diagnosticul de laborator al infecțiilor virale. Cu toate acestea, tocmai pentru    că   este atât de  puternic, PCR-ul  este  foarte  dificil  de utilizat corect, chiar in conditii ideale;  va  da  rezultate  precise  doar  în  mâinile  personalului  foarte  instruit  și  disciplinat. Utilizarea pe cale larga a acestei metode inseamna ca a fost utilizata  de personal neinstruit  și  insuficient  supravegheat. În  astfel de   circumstanțe,  fabricarea în masă  a  rezultatelor  fals-pozitive  din cauza  contaminării încrucișate  a   eșantioanelor    este un dezastru  care  era de asteptat să se întâmple  (a se vedea  pentru  exemplu  [17]).  În timp ce doar acest lucru  este  deja un   motiv  de îngrijorare gravă, problemele încep chiar mai devreme – și anume, cu proiectarea  testelor  PCR și  ghidurile utilizate  pentru  interpretarea lor,  care  ar  duce  la  rezultate  fals  pozitive,  chiar și în mâinile lucrătorilor  calificați  și  harnici .

Concluzia cheie  din  această  secțiune  va  fi  că   testele  PCR  care  au  fost  utilizate  pe tot parcursul    pandemiei  și  care  continuă  să  fie  utilizate, nu au  acuratețe  și  specificitate  și nu pot  fi  invocate în scopuri diagnostice sau  epidemiologice.   Pentru  a    justifica  în mod adecvat  aceste  concluzii,   trebuie mai întâi  să analizam elementele de bază  ale  metodei  mai în  detaliu.  

1.2.1 Coronavirusuri  și  SARS-CoV-2. Coronavirusurile  sunt o  familie mare de  virusuri  cu anvelopa , cu ARN  cu  lant pozitiv . La  om  și  o  varietate de specii de animale,  ele  provoacă infecții ale  tractului  respirator  care  pot  varia ca  severitate de la ușoare  la letale. Vasta  majoritate a infecțiilor cu  coronavirus  la  om  provoacă  boli ușoare ( răceală comună),  deși la copiii foarte  mici ,  care nu au  imunitate  față de  expunerea anterioară, boala respiratorie  poate  fi mai severă. Rețineți  că  aceeași simptomatologie clinică  este de asemenea  cauzată  de  virusuri din alte cateva familii,  predominant  rinovirusuri. Trei  sindroame clinice  – SARS, MERS  și  COVID-19 – sunt  asociate  cu tulpini specifice de coronavirus  care  au  apărut în    ultimii  20 de ani.

Virusul care  cauzează  COVID-19  este cunoscut sub numele de Sindromul respirator  sever acut 2 (SARS-CoV-2). Organizația Mondială a   Sănătății    (OMS)  a declarat  epidemia    o urgență de sănătate  publică de interes internațional la  30 ianuarie 2020  și pandemia la  11 martie 2020. Deși s-a    susținut  că  SARS-CoV-2 a apărut în mod natural la o  specie  de  lilieci  [18], o analiză aprofundată a  secvențelor  genomului  SARS-CoV-2  și a tulpinilor de virus  asociate   indică  fără echivoc faptul că virusul este, de fapt, de origine artificială  [ 19-22]. Inițial  prezentata ca o " teorie a conspirației ",  această  explicație  a   câștigat    recent  și  tardiv  acceptarea  de catre majoritatea populatiei.

1.2.2 Reacția în lanț a polimerazei . Reacția  în lanț a  polimerazei  (PCR)  este o metodă versatilă  pentru replicarea biochimica  al acidului  dezoxiribonucleic  (ADN) in vitro. Imediat  după  inventarea  sa de către  Kary  Mullis  în  anii  1980, PCR a luat cu asalt lumea  biologiei  moleculare, realizandu-se  aplicații  pentru  crearea mutațiilor ADN,  secvențierea ADN-ului, pentru  amestecarea  și  fuzionarea acizilor  nucleic  de  origine diferită (tehnologia ADN-ului recombinant ) și  pentru  crearea  de  noi acizi nucleici  sau  chiar  genomuri  întregi  de la  zero ("biologie sintetică"). PCR-ul și-a găsit de curând drumul în domeniul microbiologiei  medicale diagnostice [23]. In mod particular, în  ceea ce privește   agenții patogeni virali, PCR  este  acum  una  dintre   principalele metode de  diagnosticare. În acest  context,  nu este surprinzător faptul  că  metodele PCR ar fi  trebuit,  de asemenea,  adoptate    în  diagnosticul de laborator al SARS-CoV-2.

1.2.2.1 Principiul. Pentru a  intelege  modul în care funcționează PCR, cel mai bine   este  să  începem  cu  un fragnent de ADN dublu-helix.   Într-o  astfel  de   moleculă,  fiecare  dintre cele doua lanturi de ADN este constituita din  patru molecule (nucleotide),  care  vor  fi  denumite  aici  A,  C, G  și  T.   În cadrul  fiecărui lant,   aceste molecule  sunt  aranjate  ca  perlele pe un fir; activitatea biologică    și  identitatea   acidului  nucleic  vor  fi  dictate  de  secvența nucleotidică    caracteristică.  

Într-o spirală dublu helix a ADN-ului, cele doua lanturi  sunt ținute   împreună  de  asocierea  corectă a nucleotidelor,  astfel încât un A  într-un    helix  este  întotdeauna  asociat cu un T în  celălalt helix, și,  de asemenea,  C  se  găsește  întotdeauna  asociat cu  G. Astfel,  cunoasterea secvenței  nucleotidice  a  unui  lant face posibila cunoasterea celuilalt lant - cele  două  secvențe  sunt  complementare.

Primul  pas în PCR  constă  în  separarea    celor  două  lanturi,  care  poate  fi  efectuată prin încălzirea probei de   ADN  dincolo  de  " punctul său de topire". Fiecare  lant  poate  fi  acum  folosit  ca  șablon  pentru  sintetizarea  unei  noi  copii  a lantului complementar.  La capete se adauga două molecule scurte de ADN  sintetic   ("primers";   secvențele    lor  sunt  alese astfel încât    să se  lege de fiecare  dintre  componentele  șablonului  ADN,  pe  baza  complementarității secvenței. Pentru  ca această  legare  să aibă  loc, temperatura  reacției    trebuie   scazuta.

Odată  ce primerii s-au  legat,  fiecare molecula este replicata prin  încorporarea  repetată  a precursorilor nucleotidici  liberi  la  unul dintre cele   două  capete libere. Acest lucru  se   realizează folosind o polimerază ADN termostabilă – o  enzimă bacteriană   care  sintetizează  ADN-ul. Replicarea    se  efectuează  la o  temperatură     intermediară   între  cele  utilizate  pentru  separarea  dublului helix  și  legarea  primer-ului.  După ce  acest  pas  a  replicat  fiecare  din lanturile de ADN,  vom  obtine dintr-un fragment de ADN dublu helix, două molecule de ADN  dublu-helix. Acum putem    repeta    procesul : separarea  cele  două  fragmente de ADN dublu helix și obtinerea de patru, apoi  opt fragmente ADN,  și așa mai  departe. După  10  cicluri –  cantitatea  inițială  de  ADN dublu-helix va  fi  marita de   aproximativ  o mie de ori –  după  20  de   cicluri de un milion de ori – și așa mai departe – amplificarea continuand  exponențial  cu  numărul de cicluri de  reacție –  până când    reacția  rămâne  în cele din urmă  fără  primeri și/sau   nucleotide  precursoare.

1.2.2.2 Testul PCR si moleculele de ARN . În timp ce  discuția  de  mai sus se referea doar la  ADN, PCR-ul  poate  fi  utilizat  și  pentru fragmente de  ARN;  acest lucru  este  important  pentru SARS-CoV-2,  deoarece acest  virus  are  ARN,  in loc de ADN ca    material genetic. De aceea,  ARN-ul este mai întâi  convertit (" transcris invers ") în  ADN, folosind o   enzimă numita transcriptază inversă. Copia ADN a genomului ARN-ului viral este denumită ADN complementar (cDNA).

1.2.3 Capcanele potențiale  ale PCR în  aplicațiile de diagnosticare . Tocmai am   văzut  că  PCR  ne permite să luăm  un  eșantion foarte  mic de ADN  și  să-l  amplificăm cu  o eficiență extraordinară. Cu toate acestea, această eficiență a amplificării creează o serie de  probleme care trebuie  abordate cu atenție pentru a obtine un rezultat semnificativ, în  special  in conetxtul stabilirii unui diagnostic.

    1. Dacă folosim  un  număr  prea  mare de cicluri de multiplicare, vor fi detectate cantități minuscule de acizi  nucleici care nu au semnificație diagnostică  .

    2. Diferitele  temperaturi utilizate  în    reacție  trebuie calibrate cu atenție și trebuie să  corespundă lungimii și secvenței nucleotidice  ale  celor  doi primeri ADN.  Dacă, de exemplu,  temperatura  pentru atasarea primer-ului este  prea scăzută,  atunci  primerii se pot  lega de fragmentul de ADN într-un mod nespecific – în  ciuda nepotrivirii pentru  una  sau mai multe  nucleotide – si pot  fi amplificate alte molecule de ADN decât  cele dorite. În   contextul  diagnosticării COVID, acest lucru  ar putea  însemna  că, de     exemplu, acizii nucleici ai altor coronavirusuri decât  SARS-CoV-2 sunt  amplificați  și  confundați cu cel din urmă.

    3. De asemenea, in afară de temperatură, alte condiții  trebuie calibrate cu atenție pentru a asigura  specificitatea. Acestea includ, în special, concentrațiile de ioni de magneziu  și de nucleotide libere; concentrațiile excesiv de mari favorizează amplificarea nespecifică.

Există o altă problemă care rezultă nu din eficiența amplificării, ci mai degrabă dintr-o limitare tehnică: PCR este cel mai  eficient  dacă  molecula de ADN amplificată nu este  mai mare  de  câteva sute de  nucleotide în lungime; cu toate acestea, un genom  coronavirus de lungime completă are aproximativ 30.000 de nucleotide lungime. Prin urmare, amplificarea cu succes a unui segment de doar câteva sute de nucleotide, nu  dovedește că a existat initial fragmentul intact de ARN viral și, prin urmare, ca acesta a făcut parte dintr-o  particulă de virus infecțios .  

1.2.4 Precauții tehnice pentru diagnosticul prin PCR. Amplificarea nespecifică sau prea   sensibilă poate  fi  prevenita în mai  multe  moduri:

    1. Toti primerii care  fac parte din    kitul de test trebuie  să  fie  proiectati astfel încât să se lege de fragmentul de ADN de testat la aceeași temperatură. Asa cum poate fi  intuit, un primer mai lung va  începe sa      se ataseze la șablonul său la o  temperatură mai mare  decât unul mai scurt; de asemenea, întrucât legătura care  se formează  între  C  și  G  pe lanturile   opuse    este  mai strânsă  decât cea  dintre  A și T, trebuie luată  în  considerare și  compoziția nucleotidică a fiecărui primer. Dacă primerii sunt diferiti, atunci primerul  cu legare mai  avidă  va  începe  să se lege  non-specific  atunci când  temperatura  este  suficient de  scăzută  pentru a  permite  celuilalt primer  să se  lege în mod specific. Protocolul original Corman-Drosten  PCR [24]  care a fost  aprobat  rapid  de    OMS,  a  fost  criticat  pentru  exact  această  greșeală  [25].

    2. În  loc de a amplifica doar un singur fragment al lantului de ADN-ului, unii pot  amplifica  simultan mai multe fragmente,  folosind  numărul  corespunzător de perechi de primeri ADN ,  și  stipulează  că  toate piesele, sau un  număr minim  adecvat, trebuie să  fie  amplificate cu succes  pentru ca testul  să fie catalogat ca  pozitiv.

    3. Trebuie ținuta  evidența  "pragului ciclurilor" de amplificare, sau a valorii Ct pe scurt,  adică  a numărului   de cicluri  de  amplificare care au fost  necesare  pentru  a  produce o  cantitate detectabilă  de produs amplificat;   cu cât este mai mic    numărul  de   cicluri,  cu atât este mai mare  cantitatea  inițială  de fragmente de acizi nucleici  care a fost prezentă in proba.  

    4. Confirmarea   identității – secvența nucleotidică  exactă – a moleculelor de  acid nucleic care  au fost  amplificate.  Secvențierea ADN-ului a  fost  fezabilă de rutină în   laboratoarele de diagnosticare pentru o perioadă considerabilă de  timp și nu există    nici un motiv să    nu  fie utilizata,   în special  atunci când  deciziile  referitoare  la sănătatea  publică  depind  de aceste  rezultate de laborator .

1.2.5 PCR în timp  real.   Al treilea  punct de mai sus,  și  într-o   măsură  al  patrulea,  poate  fi  abordat  folosind PCR în timp  real. În  această   metodă, acumularea  ADN-ului  amplificat   este  monitorizată pe  măsură ce  reacția  progresează, în  timp real,  cu cuantificarea  produsului  după  fiecare  ciclu  (  PCR cantitativ;  qPCR  pe  scurt).  Detectarea în timp real poate  fi  realizată prin includerea unui al  treilea primer de ADN,  care se leagă de  oricare  dintre  componentele  ADN   șablon , într-o  locație  între ceilalti doi primeri  care  conduc  sinteza  ADN-ului. În aval  de legarea   celui  de-al  treilea  grund, se va  emite un  semnal  luminos,   iar  intensitatea   acestui semnal este proporțională cu  cantitatea prezentă de  ADN  amplificat. Deoarece legarea acestui  primer,  de   asemenea,  necesită  o  secvență țintă complementară pe  șablonul ADN , această metodă oferă o confirmare a secvenței nucleotidice  a  ADN-ului țintă.

O a doua varietate  mai simplă   de PCR în timp  real folosește o moleculă de colorant organic simplu  care  se leagă    de ADN-ul dublu helix.   Colorantul  afișează fluorescență slabă de   fundal  care  crește  dramatic  la  legarea ADN-ului. Creșterea măsurată   a fluorescenței  este  apoi  proporțională cu cantitatea  totală  de ADN  amplificat;  dar din moment ce  colorantul  se leagă  indiferent de secvența de ADN, în  acest  caz  semnalul  nu    confirma  că  fragmentul corect de ADN  a  fost  amplificat.

1.2.6 Deficiențe  ale  testelor comerciale PCR COVID-19. Din  păcate,  numărul  de  cicluri de amplificare  ( valoarea Ct )  necesare pentru a  găsi materialul genetic în  cauză  este  rareori  inclus  în  rezultatele  trimise autorităților,  medicilor   și  celor  testati. Majoritatea  testelor  RT-qPCR  disponibile  în comerț  stabilesc    limita  ciclurilor de amplificare  până  la  care  un  semnal  de  amplificare trebuie considerat  pozitiv la 35 sau mai mare. Mai multe  studii  au  indicat  că  valorile  Ct  peste  30  au  o  valoare  predictivă  foarte  scăzută  pentru pozitivarea culturilor de virus și, prin urmare, pentru  infecțiozitate  sau  prezența bolii  acute [15,  26-28]. Având în vedere că,  în  multe  studii clinice, inclusiv    cele  efectuate  de  Pfizer (vezi mai târziu) — un "caz covid-19" este declarat cand se asociaza un test PCR pozitiv,  indiferent  de  valoarea Ct , cu  unul  sau  mai multe simptome  nespecifice  de  boala respiratorie, valorile prea mari ale Ct nu trebuie supraestimate. Această  eroare sistematica si frecventa  a  fost suficientă  pentru a   denatura grav  diagnosticele pacienților, precum  și   intreaga epidemiologie a pandemiei.

O altă neglijență  sistematică  se referă  la   verificarea   identității  fragmentelor de ADN  amplificate. În timp ce secvențierea Sanger a ADN-ului pentru astfel  de  fragmente, considerata standardul de aur, este fezabilă pe scară largă, ea nu a  fost  utilizată în mod obișnuit în campaniile de testare  PCR  în masă. Eroarea  este  agravată de numărul    foarte  mic  de amplificări independente PCR  considerate  suficiente  pentru un test pozitiv, in numar de doua, sau  chiar  doar  una în  diferite  jurisdicții, precum și  de  diverse  alte  probleme tehnice  în   protocolul Corman-Drosten  adoptat  și comercializat pe scară largă,   care  au  fost  discutate în detaliu în altă parte  [  25].

Pe  scurt, un  rezultat pozitiv al testului  RT-qPCR  nu poate  fi  acceptat  ca  dovadă a faptului  că  persoana  în  cauză  este  infectată  și infecțioasă  – chiar  dacă  există    plauzibilitate clinică   rezonabilă a infecției reale cu COVID-19 , precum  și  o prevalență comunitară  semnificativă a   bolii. În primul rând, materialul ARN  care conține    secvențele țintă  ar putea apartine virusului neviabil/inactiv;   acest lucru  este  foarte probabil  dacă    pacientul  în  cauză  și-a revenit    deja  după infecție. În al doilea rând,  trebuie  să existe o cantitate  minimă de virus viabil  pentru  transmitere; dar  testele  efectuate   cu  valori Ct excesiv de mari (si  nedeclarate)  vor  detecta cantități  minuscule de material genetic  care  nu  prezintă nici un risc   real. 

    2 Vaccinul Pfizer COVID-19 nu are  eficacitate

2.1 Ce    arată dovezile? Pfizer afirma in mod persistent eficacitatea de 95%  a vaccinului  său, pe baza studiilor clinice care  au stat  la  baza aprobărilor de  urgență  acordate  de FDA [29]  și  Uniunea  Europeană [30]. Într- un studiu mai recent  efectuat pe adolescenți  [31],  eficacitatea a fost  afirmata a fi de nu  mai puțin  de  100%.   Cu toate acestea, respectivele  afirmații  nu pot  fi acceptate la valoarea nominală.

2.1.1. Eficacitate absolută vs. relativă. În primul studiu clinic  raportat al Pfizer/BioNTech, 43548  de participanți au fost randomizati, dintre care  43448 au primit injecții - 21720 persoane au primit vaccinul experimental  (BNT162b2), iar  21728  au primit  placebo. In ambele  grupuri, au  fost  înregistrate în total 170 de cazuri de COVID-19, dintre  care  162  au fost  în   grupul   placebo, iar  8  în  grupul BNT162b2.  Pe baza   acestor  calcule 8/162≈5%- Pfizer a afirmat eficacitstea de 95%.   Cu toate acestea,  în mod evident,  această  eficacitate  este  doar  o  valoare relativă,  în termeni absoluți, mai   puțin  de 1% din  grupul  placebo dezvoltand COVID-19 și, prin urmare, mai   puțin  de 1% din  grupul   vaccinat  a fost  protejat  de  acesta.

Situația este similară cu  studiul efectuat ulterior, la o scara mult mai mica, pe adolescenți cu vârsta între 12 și 15 ani [31]. Aici,  grupul vaccinat   a cuprins  1131  de persoane, în timp ce grupul  placebo  a  inclus  1129  de persoane. În  grupul din urmă, 16  persoane  au fost  diagnosticate  ulterior cu COVID-19, în timp ce în  grupul vaccinat nu au apărut cazuri. Si in acest studiu, Pfizer/BioNTech, in loc sa calculeze si sa prezinte eficacitatea  absolută  de 1,4% , au afirmat-o in concluzii doar pe cea relativă    de 100%;  doar această   ultimă    valoare  este  evidențiată  în abstractul  studiului publicat .

            2.1.2 Impactul negativ al BNT162b2 asupra morbidității globale  la  adolescenți. În  studiul  citat  pe adolescenți, un "caz" de COVID-19  a fost  afirmat după cum  urmează:

Definiția   COVID-19   confirmată a inclus    prezența ≥1  simptom  (de exemplu, febră,  tuse  nou aparuta  sau  intensificata, dificultăți de respirație  nou instalate sau  intensificate, frisoane,  dureri  musculare nou aparute sau  intensificate, pierderea gustului sau mirosului, durere în  gât, diaree,  vărsături)  și  un test SARS-CoV-2 PCR-pozitiv în timpul, cu  4  zile  inainte  sau după perioada simptomatică (efectuat fie la  laboratorul   central, fie  la un laborator de testare local și  utilizând  un test acceptabil).  

Astfel, un singur   simptom    dintr-o   listă de simptome necaracteristice, plus un test pozitiv ce nu este de incredere  (cf.  Secțiunea  1.2.6),  au fost  considerate  suficiente pentru a  stabili  diagnosticul. În timp ce studiul  continuă   să  enumere mai multe  criterii  clinice de boală severă, el nu indica ca vreo persoană  testată a prezentat unul dintre  aceste criterii.  Prin urmare, se poate observa ca au fost foarte  puține cazuri non-severe  și  nici un caz  clinic  sever  de COVID-19  in  întreaga populație de testare .

În contrast  evident  cu procentul mic de adolescenti cu COVID (forme usoare si medii), efectele secundare ale   vaccinării  au fost  extrem  de  frecvente. În afară  de durerea la locul  injectării  care apare la un  procent ridicat din grupul   vaccinal   (79%  până la  86%),  oboseala  (60% până la  66%) și  cefaleea  (55%  până la  65%) sunt foarte frecvente.  Oboseala severă și durerile de cap  au fost  raportate  la cateva procente dintre persoanele vaccinate. Cefaleea  severă, în special,  poate  fi  asociată  cu evenimente trombotice  subiacente (vezi  pct.  3.1.3.2). Prin urmare, este clar  că,  dacă  luăm  în considerare atât efectele adverse ale COVID-19,  cât și cele ale vaccinului, morbiditatea globală a fost  mult  mai mare  la cei  vaccinați  decât  la  grupul placebo. 

            2.1.3 Afirmații  puțin probabile și contradicții  în  dovezile Pfizer  privind  eficacitatea.

Am  văzut  mai sus  că  eficacitatea  raportată    a  vaccinului Pfizer  este foarte  modestă atunci când este  exprimată în termeni absoluți. Cu toatea cestea,  nici măcar această  eficacitate  scăzută nu poate  fi  acceptată la valoarea nominală.   Acest lucru  reiese    din    rapoartele de evaluare  întocmite  de   FDA [29]  și  EMA [30].

           2.1.3.1 Instalarea bruscă a imunității în   ziua  12  după  prima  injectare. O  ilustrare esentiala  care  apare  în  ambele  rapoarte  compară  incidența  cumulativă a COVID- 19  în rândul grupului vaccinat  și al grupului   placebo.  Acest  grafic,  care  este  prezentat  ca  figura  9  în    raportul EMA,  este  reprodus  aici  în  figura  1B. Până  în  ziua  12  după    prima     injecție,  incidențele  COVID cumulate  în  cele  două  grupuri  sunt asemanatoare. Totusi, dupa ziua 12, numai grupul placebo continua sa acumuleze in mod constant noi cazuri, in timp ce curba cazurilor pentru cei vaccinati scade aproape la zero.

 

 

Figura 1  Reproducerea  figurii    7 (A; titrurile de anticorpi neutralizanti în  diferite  zile  după    prima  injecție)  și a figurii    9 (B;  incidența cumulativă  a COVID-19 în rândul grupurilor vaccinate  și  placebo ) din raportul de evaluare  EMA   [30]. Notă axa logaritmică  y    în B.  Consultați  textul pentru  discuții.

Această  observație  remarcabilă  sugerează  că  imunitatea se instalează foarte  brusc  și  uniform  în  ziua  12  exact  printre  vaccinați. Deoarece  a  doua  injecție a avut loc  la 19 sau mai multe zile după prima, acest lucru  ar  însemna  că o injecție  este  suficientă pentru a  stabili  imunitatea completă. Cu  toate  acestea, această concluzie nu este  precizată și, de fapt,    Pfizer  nu    raportează  deloc date   privind persoanele testate  cărora li  s-a administrat  o singură  injecție.  

 

Un debut brusc al imunității   complete  în ziua  12  după  prima  expunere  la    antigen  nu este   deloc  un  rezultat plauzibil din punct de vedere biologic. De obicei,  imunitatea se dezvoltă  mai  lent  și  treptat; și un astfel de model este, de fapt,  raportat  pentru  același  vaccin (BNT162b2) în  figura  7 din raportul EMA,  reprodus  aici  ca  figura  1A.  Datele arată creșterea  anticorpilor  neutralizanți  la  SARS-CoV-2 în  funcție de timpul ce a trecut după  prima  injectare a vaccinului.    

 

Tabelul 1  Subiecți  fără  dovezi  de  infecție în grupurile cu administrare de vaccin și  placebo în diferite  momente  ale   studiului clinic. Date  extrase din tabelul 4 din [30]. Consultați  textul pentru  discuții.

 

În contextul infecțiilor  virale, anticorpii pot fi neutralizanți sau non-neutralizanți. Un  anticorp neutralizant  recunoaște  un  epitop  care  este  esențial  pentru   funcționarea virusului. Acel fragment care este si epitop este de asemena utilizat pentru ca virusul sa se lege de o  zona receptor de pe suprafața celulei  gazdă in care virusul  trebuie să patrunda pentru  a  se replica. Anticorpii non-neutralizanti recunosc o  zona caracteristică  de pe suprafața virusului (epitop) care nu joacă  vreun rol esențial  în    infecțiozitatea virusului.

 

   Având în vedere cele de mai sus,  trebuie să ne  așteptăm  ca  nivelul  sanguin  al anticorpilor neutralizanti să  reflecte  gradul  de  imunitate clinică  la  virus.   Acest lucru  nu este insa reflectat de ceea ce  vedem    în  figura  1A. În  ziua   21  după    prima  injecție,  adică  la 9  zile după presupusul  debut  brusc  al  imunității clinice complete,  cantitatea  de  anticorpi neutralizanți  din sânge abia a crescut peste nivelul de baza.

   

Nivelul maxim   de anticorpi  neutralizanți se  observă in ziua  28  după  prima  injecțare, moment  în care    majoritatea persoanelor testate au fost deja injectate cu a doua doza. Evolutia in timp a imunitatii celulare (prin celule T)  nu  a fost  raportata, dar în  absența unor dovezi care sa indice contrariul se  poate  presupune  că seamănă cu cea a răspunsului prin anticorpi.  

 

Este  foarte  dificil  să se gaseasca o explicatie pentru cele doua situatii contradictorii: debut brusc  al  imunității clinice  complete  în  ziua  12, in timp ce anticorpii neutralizanți    apar  câteva săptămâni mai târziu. Cu toate acestea,   nici   recenzorii  EMA,  nici  cei  ai  FDA  nu au parut interesați   de aceasta discordanta.

 

2.1.3.2 Documentația Pfizer  se contrazice asupra incidența  COVID-19  după  vaccinare. Tabelul 1 enumeră procentele  subiecților din   grupul  vaccinal și din grupul  placebo  care nu au prezentat dovezi de infecție cu SARS-CoV-2 în ziua 0 (înainte de prima  doză)  și  în  ziua  14  după  a  doua  doză. Observam ca intre cele doua momente, 7,5% dintre  subiecții  din  grupul vaccinat și 8% dintre cei din grupul control  s-au  infectat.

Conform cu [29],   a doua  doză  a fost  administrată  la  aproximativ  21  de zile  după prima,  deși  toti subiecții  care au primit-o  între  zilele  19  și  42 după prima injecție  au fost  incluși  în    evaluare. Dacă luăm ziua  35  după  prima  injecție  ca  momentul aproximativ al comparației,  vedem  din  Figura  1B  că incidența cumulativă  între  ziua  0  și  ziua  35  este  de peste    două ori mai mare  în  grupul  placebo  decât  în   grupul vaccinat;  insa  din Tabelul 1,  vedem    că incidenta este aproape   la fel. În plus,  in ambele  grupuri  numerele  sunt  substanțial mai mari  în  tabel  decât  în  figura. 

 

Aceste două  seturi  de date nu pot  fi  reconciliate;   unul  trebuie să  fie  fals. Așa cum s-a discutat,    debutul  brusc  al  imunității din  figura  1B nu este plauzibil, cel mai  probabil este ca acest set de date  să  fi  fost  fabricat.

 

Tabelul 2 Incidența  COVID-19  în rândul  subiecților neinfectați anterior, dar  vaccinați sau infectați anterior, dar  nevaccinați.  Date  extrase  din  tabelele  6  și  7 din [29]. A se vedea  text pentru  discuții.

2.1.3.3 Datele  Pfizer sugerează  că  vaccinul   protejează mai eficient  de  COVID  decât  infecția  anterioară    cu  virusul. 

 

De asemenea,   putem   examina datele  raportate de   Pfizer pentru  a  compara  imunitatea  conferită  de  vaccin  cu   cea  indusă  de   infecția  anterioară cu    virusul. Datele relevante sunt  rezumate  în Tabelul  2. Cele  8  cazuri  raportate  de COVID-19  în rândul  persoanelor vaccinate care  au fost testate  inițial   negativ pentru  virus determina o incidență    de 0,044%. Pfizer  raportează, de asemenea,  7  cazuri  în rândul  persoanelor  care  au  fost testate  inițial pozitiv, dar  nu au fost  vaccinate. Deoarece  acest  grup  este  considerabil mai mic,  cele  7  cazuri se traduc  într-o  incidență de  aproape de  nouă ori mai mare  (0,38%).

Este  cunoscut  faptul  că  vaccinurile, în cel  mai bun caz, se vor apropia de, dar nu vor depăși imunitatea  conferită  de infecția  naturală  corespunzătoare. Imunitatea foarte  robustă    după infecția naturală  anterioară  cu  SARS-CoV-2  a  fost  raportată  recent  [10]; în  acest  studiu,  nu s-a  observat niciun caz de COVID-19 în rândul a 1359 de persoane  care  au  rămas  nevaccinate. Imunitatea robustă    după  infecție  este  confirmată și    de  investigații de laborator  [11].  Prin  urmare,  analiza de  mai sus  confirmă încă o dată  că rezultatele studiului raportate de Pfizer  nu pot  fi  de  încredere. Că  nici    FDA, nici EMA  nu a detectat aceste  contradictii si , astfel, nu insuflă  încredere  în ce priveste meticulozitatea  și  integritatea  proceselor lor  de  revizuire .

2.2 Ce  dovezi    lipsesc  pentru  a  face  cazul? Am    menționat    deja  caracterul inselator, inventat al endpointului utilizat  în  studiile clinice Pfizer - și anume,  numărarea  unui "caz" COVID-19  bazat  pe  nimic  mai mult  decât  un  rezultat POZITIV  PCR ,  împreună  cu  unul  sau mai multe  elemente  dintr-o   listă  de  simptome clinice în mare parte  necaracteristice. Prin urmare, trebuie să  ne întrebăm dacă  vaccinul oferă beneficii consistente, dar din datele prezentate, beneficiul cel mai probabil este de a  reduce   numărului  de  cazuri banale.

2.2.1 Prevenirea bolilor  severe  și  a mortalității. Pagina 48 din    raportul FDA    rezumă  raspunsul după cum  urmează: "Un  număr mai mare  de  persoane  cu  risc crescut de COVID-19   ar  fi  necesar pentru a  confirma  eficacitatea  vaccinului  asupra mortalității."

Observăm că acest  citat  nu  numai că  răspunde negativ la întrebarea pusă, dar anuleaza  întregul pretext de acordare a  autorizației de  utilizare de urgență  pentru  acest  vaccin experimental. Dacă  într-un studiu  care  implică 40.000 de persoane,  numărul de rezultate fatale este  prea  mic  pentru a  permite  detectarea oricărui  beneficiu al vaccinului,  atunci nu există  " urgență"  care sa justifice riscurile grave și vătămarea evidentă,  asociate  cu  introducerea  exagerat de  grăbită a acestor vaccinuri anti COVID19  .

Nu s-au înregistrat   deloc decese  în  studiul efectuat pe adolescenți  [31]; și  am  observat că  nici in acest  studiu nu s-au raportat  cazuri de boală  severă. Prin urmare, în  această  grupă de vârstă nu s-a evidentiat, nici un  beneficiu   semnificativ si nici o  urgență.

2.2.2 Eficacitatea  pentru  cei  cu  risc crescut de COVID sever-19. Aici,  raportul FDA are acest lucru  de   spus: "Deși  proporția participanților cu  risc inalt de COVID19 sever  este  adecvată pentru evaluarea globală a siguranței în perioada de urmărire  disponibilă,  pentru anumite subseturi, cum ar fi persoanele imunocompromise (de exemplu,  cei  cu HIV / SIDA)  numaruleste prea mic  pentru  a  evalua  eficacitatea ."

Raportul evita sa raspunda la intrebarea privitoare la reducerea riscului în rândul  celor  cu  afecțiuni predispozante mai  frecvente, cum ar fi,  de  exemplu, bolile cardiace  sau pulmonare   cronice. Cum era de asteptat, studiul  clinic  pe  adolescenți  [31] nu oferaconcluzii in aceasta privinta. In general, studiile clinice  ale Pfizer nu au prezentat   dovezi  referitoare la  beneficiul clinic  al persoanelor cu  risc crescut  de COVID- 19 sever.  

2.2.3 Eficacitatea  împotriva efectelor pe termen lung  ale bolii COVID-19. Verdictul  raportului FDA   este următorul: "Vor  fi  necesare  evaluări suplimentare pentru a  evalua  efectul  vaccinului  asupra  prevenirii efectelor pe termen lung  ale  COVID-19,  utilizand datele  din  studiile  clinice  și  din urmarirea postautorizare. Cu alte cuvinte, studiile  clinice  nu  au furnizat astfel de  dovezi.

2.2.4 Reducerea  transmiterii.   Pe  această   temă,  raportul FDA  afirma că  "evaluări  suplimentare,  inclusiv  datele  din  studiile  clinice  și  din utilizarea  vaccinului  post-autorizare  vor  fi  necesare  pentru a  evalua    eficacitatea  vaccinului  in ce priveste prevenirea excretiei și a transmiterii virusului , mai ales la  persoanele  cu  infecție asimptomatică ."

În exprimare mai simpla, nu  există dovezi că  transmiterea virusului este  redusă și, de  fapt,  studiile  nici măcar  nu  au fost  concepute pentru  a dovedi sau  infirma un astfel  de efect.  

2.2.5 Durata  protecției. Raportul FDA afirmă  corect (la pagina 46) că "ca deoarece analizele  intermediare  și finale au o durată  limitată  de urmărire, nu este  posibil  să se  evalueze eficacitatea pe o perioadă  mai mare  de 2 luni."  Chiar  dacă alegem    să  credem  ca a  fost demonstrată o eficacitate pe perioada de studiu de două luni,  o   astfel de durată scurtă  de  protecție  nu    justifică  riscurile asociate vaccinării.

2.2.6 Eforturi inadecvate  pentru determinarea   dozei   optime.  Figura  1A  arată  că    nivelul    anticorpilor      neutralizanți   este practic același  cu dozele de vaccin (ARNm)  de 20 μg  și respectiv, 30 μg.   Acest lucru  ridică întrebarea  de ce  a fost utilizata doza  mai mare – și nu  numai  la  adulții pe care au fost  obținute aceste  date, ci si la copii, a căror greutate corporală mai mică ar fi trebuit să se insoteasca de o reducere a dozei. În plus,  datele din  figura  1B  sugerează  că imunitatea deplină  este  indusă deja de  prima   doză; aplicarea celei de-a doua doze  nu  modifică ritmul de acumulare de cazuri noi în  grupul vaccinal și, prin urmare, administrarea celei de-a doua doze nu are  nici un  efect  asupra  imunității. Administrarea unei singure doze ar fi redus  probabilitatea  evenimentelor adverse. 

2.2.7 Rezumat. Studiile clinice efectuate  de  Pfizer nu conțin  nici  o dovadă a vreunui    beneficiu  conferit de vaccin pentru criteriile finale, relevante din punct de vedere clinic.  Acest lucru  se  aplică  tuturor grupelor de vârstă  testate si în particular adolescenților.

    3 Vaccinul Pfizer COVID-19 nu este  sigur

3.1 Ce    arată dovezile?   Studiile  clinice    pentru  Comirnaty  (BNT162b2), precum  și  pentru    celelalte vaccinuri COVID-19 au  fost  efectuate in graba într-un  timp foarte  scurt;  acesta însemna  că  nu  au fost  luate măsuri de precauție adecvate pentru a  asigura  siguranța acestora. Cu toatea acestea, experimentele pe animale  efectuate  înainte de  începerea  testelor clinice au oferit motive de ingrijorare in ce priveste toxicitatea severă. Din păcate,  această  ingrijorare a  fost confirmata intensiv în practică inca de la  începutul vaccinărilor în masă .

3.1.1 Datele preclinice   din  experimentele pe animale    indică  un potențial de vătămare gravă.  Comirnaty, ca  toate  celelalte vaccinuri anti -COVID-19 pe bază de  gene, provoacă   expresia in  vivo a  unei  proteine  specifice  a SARS-CoV-2, și anume,  așa-numita  proteină   spike,  care se află    pe  suprafața  virusului. Proteina  spike mediază atasarea initiala a particulei virale de celula  gazdă  și,  de asemenea,  intrarea  ulterioară a acesteia  în    celulă. Ideea  cheie   din spatele  vaccinului Comirnaty este după cum  urmează:

    1. un   ARN sintetic  care  codifică  proteina    spike  alaturi de un  amestec  de lipide sintetice neutre  și   cationice (încărcate pozitiv),  care  se grupează  în   nanoparticule lipidice  (LNP);

    2. după injectare,  LNP-urile  facilitează  preluarea mRNA  de catre celulele gazda,  unde  ARNm  va  determina  expresia (sinteza) proteinei  spike; 

    3. proteina spike va  apărea  pe suprafața  celulelor  gazdă și va induce o reacție  imună fata de ea.

Reacția imună  la  proteina  spike va  cuprinde  atât anticorpi,  care pot fi sau  nu neutralizanti  (a se vedea  secțiunea  2.1.3.1) cat și  T-limfocite  (celule T). Unele  dintre  aceste celule T sunt citotoxice  (cunoscute și sub numele de celule T killer); funcția lor este  de a  ucide celulele infectate cu virus.

În timp ce această  strategie  de vaccinare  poate  parea utila teoretic, ea are  o  serie  de  dezavantaje  și  riscuri. Acestea  se datoresc atat amestecului  lipidic,  cât  și  proteinei   spike, ambele cu activități toxice  cunoscute. 

3.1.1.1 Activități toxice și  procoagulante    ale  proteinei   spike.  Boala  COVID19 clinică severă este adesea însoțită de o activare   patologică a   coagulării  sângelui [32]. Este cunoscut rolul central al  proteinei   spike  în  această  complicație [33]. Există  cel  puțin  două  mecanisme  diferite  pentru  declanșarea coagulării  sângelui:  

    1.  Dacă proteina  spike este  exprimată de catre celulele endoteliale  vasculare  - stratul  celular ce captuseste vasele de  sânge - reacția imună la  proteina spike poate  distruge aceste celule. Leziunea  vasculară  rezultată  va activa  coagularea sângelui. In acest  răspuns imun  pot fi implicate atat celulele T citotoxice cat și    anticorpii care  declanșează  sistemul complementului  și alte mecanisme imune efectoare.

    2. Molecule de  proteine Spike care  se  formează   în circulație,  sau  care  intră în circulatie după ce au fost sintetizate în altă parte  a  corpului, se pot lega direct de trombocite și  să le activeze . Aceasta va declansa din nou  coagularea sângelui.

Al doilea  mecanism  este semnificativ,  deoarece nu implică o reacție imună;    prin urmare, poate fi declanșat imediat chiar și  la acele persoane care nu au imunitate  preexistentă. Primul mecanism  va  fi mai evident la cei care au  deja  imunitate  la  proteina  spike, fie  consecutiv infecției cu virusul, fie datorita vaccinarii anterioare. De notat ca mecanismul prin care celulele sunt deteriorate va fi similar și în alte țesuturi - orice  celulă   din  organism  care  exprimă  proteina spike va deveni  astfel o țintă pentru sistemul imunitar .

Deoarece Comirnaty și alte vaccinuri pe baza de gene induc sinteza    proteinei active și potențial  toxice spike, este  important  să    înțelegem modul în care această proteină  se distribuie  în  organism. Toxicitatea poate fi  limitată dacă  vaccinul și,  prin urmare, sinteza proteinei  spike  rămn la  locul injectării,  în țesutul    muscular, dar  în afara     circulației. Pe  de  altă  parte,  dacă  vaccinul intra în fluxul sanguin, atunci  ar  trebuie să ne așteptăm  la  expresia  proteinei  spike  în  vasele de   sânge  și  toxicitate  prin  activarea  coagulării sângelui.

3.1.1.2 Distributia vaccinului în experimentele pe  animale.  Asa cum s-a dovedit, vaccinul apare în sânge foarte rapid după injectarea intramusculară. În  experimentele  pe  care  Pfizer  le-a raportat autorităților de sanatate japoneze [34], șobolanilor li s-a injectat un produs similar vaccinului. Acest material a fost chimic similar cu Comirnaty, dar  conținea o moleculă de ARNm care codifica o proteină ușor de urmărit, non-toxică (luciferază) in locul  de proteina spike a SARS-CoV-2. Amestecul lipidic folosit  pentru a  forma  LNP-urile a fost identic cu cel din Comirnaty. Una dintre lipidele din acest amestec  a fost  marcată radioactiv, ceea  ce a permis urmărirea și cuantificarea  sensibilă  și precisă a  distribuției   probei  în    organism.  S-au făcut mai multe   observatii remarcabile:    

    1. Lipidele radioactive  au apărut  rapid  în    sânge.  Concentrația  plasmatică a atins  valoarea maxima după  2  ore; dar chiar și la  doar  15  minute de la injectare, nivelul plasmatic  ajunsese  deja  la  45% din această valoare maximă .

    2. Niveluri foarte crescute ale lipidelor  radioactive s-au acumulat în ficat, splina, glandele suprarenale și  ovare.

    3. Niveluri relativ scăzute s-au acumulat în sistemul nervos  central   (creier  și  măduva  spinării).  

    4.  Expresia proteinei  luciferaza codificata de ARNm a fost  studiată  numai  în  ficat,  unde  a  fost  detectată cu ușurință .

3.1.1.3 Mecanismul de absorbție  a vaccinului  în circulatie. Având în vedere ca LNP-uri  ce contin  ARNm  au  dimensiuni moleculare  destul de  mari , trebuie să  ne întrebăm   cum au reușit  să  intre în fluxul sanguin  atât de  rapid. După injectarea intramusculară, cea mai mare parte a vaccinului   ajunge   în spatiul "interstițial", adică in spațiul extracelular din afara vaselor de sânge. Acest spațiu este separat de spațiul intravascular prin bariera capilară, care permite trecerea liberă doar a moleculelor mici, cum ar fi oxigenul sau  glucoza, dar este impermeabil la molecule mari, cum ar fi proteinele plasmatice; și particulele din  vaccin  sunt  chiar  mai mare  decât  acestea.

Lichidul  din  spațiul interstițial este drenat continuu prin  sistemul limfatic;  tot  lichidul limfatic intră în cele din urmă  în fluxul  sanguin prin canalul toracic. Particulele  care sunt prea mari pentru traversarea barierei capilare pot ajunge în cele din urmă  in circulație  prin  intermediul acestui  drenaj limfatic. Cu toate acestea, acest proces tinde să  fie  considerabil mai lent [35] decât a fost observat in cazul simularii cu vaccinul ce contine ARNm pentru luciferaza. Prin urmare, trebuie să ne întrebăm dacă aceast vaccin  a determinat ruperea  barierei capilare și, prin urmare, a intrat direct în fluxul sanguin.

Amestecuri lipidice similare  cu cele  conținute  în  vaccinul  Pfizer  au  fost  utilizate  experimental  pentru  a penetra bariera  hematoencefalică după    injectarea  intravenoasă [36]. Bariera hematoencefalică   poate  fi  descrisă ca o "versiune fortificată" a barierei  capilare obișnuite – care, dacă poate fi traversata,  atunci ne așteptăm la același lucru și in cazul unei bariere capilare  obișnuite. Concentrația locală ridicată a nanoparticulelor lipidice care rezulta după injectarea intramusculară va detemina în continuare distrugerea barierei capilare. Rezultatul este că  vaccinul va apărea în sânge în cantități mari și în  interval scurt. Prin urmare, ne asteptam la complicații datorate coagulării  sângelui.  

3.1.1.4 Alte  indicii ale toxicitatii LNP. Intreruperea barierei  capilare de către LNP-uri este cauzata de un efect citotoxic asupra celulelor endoteliale, care  reprezinta singurul element celular al pereților capilarelor. Efectele citotoxice ale LNP-urilor sunt, de asemenea, evidente prin deteriorarea fibrelor  musculare la locul injectării  [30,p.49]  și  a celulelor hepatice  [30,p.46]. Rețineți  că  aceste  date au fost  obținute tot cu modelul de vaccin mRNA  ce codifica proteina luciferaza presupusa a fi noncitotoxica. Prin urmare, aceste acțiuni citotoxice nu se datorează unei acțiuni directe a proteinei spike. O componentă imuna a afectrii celulare nu poate fi complet exclusă, dar este putin probabil sa fie dominantă în acest caz,  deoarece luciferaza, spre deosebire de  proteina spike , nu este transportată la suprafața celulei.

3.1.1.5 Mecanismele  de  acumulare în organe specifice. Ratele ridicate de  acumulare a  vaccinului  în  ficat și splină  sugerează preluarea sa de către  celulele macrofage, care abundă în ambele organele și sunt în general responsabile de inlaturarea resturilor nedorite.  Acumularea lipoproteinelor  în  glandele suprarenale,  ovare  și, din nou,  in  ficat evidentiaza particularitatea lipoproteinelor de a fi preluate de catre celulele acestor  organe. Lipoproteinele  sunt complexe de lipide și molecule proteice specifice (apolipoproteine)  care  funcționează  ca transportori ai lipidelor  în sânge. Ficatul are un rol central în  metabolismul  lipidelor  și al lipoproteinelor în general, în timp ce glandele suprarenale si ovarele preiau  lipoproteinele  pentru a  obtine colesterolul, pe care îl convertesc apoi in hormoni steroizi. Un astfel de rol al lipoproteinelor în transportul și preluarea de catre celule a nanoparticulelor lipidice este acceptat [37]. Prin urmare, trebuie să ne așteptăm  ca alte  organe, cu o rată ridicată de preluare a lipoproteinelor să  fie afectate în mod similar. Aceastea includ în special placenta, care, ca si ovarele,  produce cantități crescute de hormon  steroidian (progesteron) precum și glandele   mamare care, pentru lactatie, preiau  colesterolul  conținut  în  lipoproteine  si il secreta în  lapte.

3.1.1.6 Corelatia dintre preluarea lipidelor și expresia ARNm. În studiul  experimental mentionat mai sus, s-a demonstrat că ficatul exprimă ARNm  care  este asociat cu LNP (vezi  [30],  secțiunea  2.3.2). După cum  s-a menționat  mai sus, ARNm-ul folosit în acest studiu a codificat enzima licuricilor numita luciferază, care  este proteina   ce  permite  acestor  insecte  să  strălucească  în întuneric. Țesuturile mamiferelor care  exprimă această  enzimă vor  deveni,  de asemenea,  luminescente,  proporțional cu  cantitatea de proteină luciferază  pe care o sintetizează. Măsurătorile acestei  luminescențe nu sunt foarte  sensibile, acesta fiind cel mai  probabil motivul  pentru care  Pfizer le-a efectuat numai pentru ficat, dar nu si pentru alte organe mai mici . Cu toate acestea, în absența unor dovezi care sa afirme contrariul, trebuie să  presupunem că relatia  dintre absorbția eficientă a LNP  și expresia ARNm care  constata pentru ficat se aplica si  altor  organe. Dacă ARNm codifică proteina  spike, atunci aceste organe vor  fi expuse toxicitatii proteinei spike și reacției imună împotriva acesteia, proporțional cu nivelul de absorbție a LNP  și al ARNm. 

3.1.1.7 Riscuri potențiale  pentru  fertilitate  și  pentru  nou-născutul   alăptat.  Un nivel ridicat de expresie al proteinei spike în ovare ridica poate determina deteriorarea semnificativa a acestui  organ,  cu  posibile  consecințe  pentru  fertilitatea feminină. Preluarea vaccinului de către celulele  glandei  mamare  deschide  două  căi  posibile de toxicitate pentru copilul alăptat: primul, expresia proteinei spike și secreția  ei în  laptele  matern și, în al doilea rând, transferul componentelor integrale ale  vaccinului în lapte. Glandele    mamare    sunt apocrine, ceea ce înseamnă că se elimina fragmente citoplasmatice  în lapte; astfel,  orice  a  ajunge in  citoplasmă  ar putea ajunge și in laptele  matern. În  acest sens, observăm că atât baza de date VAERS,  cât  și Registrul UE al evenimentelor adverse medicamentoase (EudraVigilance) raportează  decese  la  nou-născuții alăptați  după vaccinarea mamelor lor (a se vedea  secțiunea 3.1.3.6).

3.1.1.8 Incapacitatea Pfizer  de a  investiga  riscurile evidentiate in investigațiile preclinice. Cu excepția  fertilității,  care nu  putea fi evaluată  în perioada scurtă de timp in care vaccinul a fost utilizat, toate riscurile mentionate mai sus au fost observate dupa lansarea vaccinurilor, toate sunt prezente în  rapoartele diferitelor registre de evenimente adverse  (a se vedea  secțiunea  3.1.3). Trebuie să    subliniem   din nou  că  fiecare  dintre  aceste riscuri ar fi putut fi ușor deduse din datele preclinice limitate citate, insa acestea nu au fost insotite de investigații adecvate aprofundate. În mod particular, studiile  clinice  nu au  monitorizat  nici un  parametru de laborator  care ar fi  putut  furniza  informații cu privire  la aceste riscuri,  cum ar fi cele  legate de  coagularea  sângelui  (de exemplu, D-dimers/trombocite) sau  leziunile hepatice (de exemplu,  γ-glutamiltransferază).

3.1.2 Contaminări  provenite  din  procesul de  fabricație. Procesul comercial de fabricație al  BNT162b2  dă  naștere  mai  multor  contaminări  care  pot compromite siguranța și eficacitatea vaccinului. Pentru concizie, vom  menționa  aici  doar  doi astfel de contaminanți.

3.1.2.1 ADN bacterian contaminant.     ARN-ul  este  produs in vitro  folosind un șablon ADN , care,  la rândul său,  este  obținut de la celule bacteriene.   Desi se  iau  măsuri pentru eliminarea  ulterioara a  acestui  ADN  ,  aceste masuri nu  sunt  complet  eficiente,  ceea ce este  recunoscut  în raportul EMA (paginile  17 și 40). ADN-ul contaminant injectat cu vaccinul se poate insera în  genomurile  celulelor gazdă  și poate provoca  mutații potențial dăunătoare.  De asemenea, ADN-ul  bacterian determina în mod nespecific  inflamație.

3.1.2.2 Impurități lipidice.  Raportul EMA   observă, de asemenea,  impuritățile provenite    din    sinteza   ingredientelor  lipidice    ale  vaccinului  (pagina 24):

Impuritățile lipidice au  fost  observate  în  unele loturi recent  fabricate, corelate  cu  loturile lipidice ALC-0315. Calitatea excipientului ALC-0315  este  considerată  acceptabilă  pe baza datelor disponibile,  cu  condiția ca impuritățile  specifice din produsul  finit să  fie  evaluate în  continuare. 

 Având în vedere că  lipidele    sintetice  denumite  ALC-0315 nu au  fost  niciodată  utilizate  pe  oameni, nu   există  o  bază  empirică solidă    pentru a se stabili un nivel "acceptabile " al impurităților. În plus, se  pare  că  tipurile contaminante nici măcar nu au fost identificate. Aprobarea arbitrară de către EMA a contaminanților necunoscuți ale unui ingredient vaccinal este inacceptabilă.

3.1.3 Evenimente adverse după debutul  vaccinărilor. De la introducerea vaccinurilor, numeroase evenimente  adverse  au  fost  raportate  catre registrele de reactii adverse din întreaga lume. Ne vom concentra aici  pe  două  registre, și  anume, sistemul american de raportare a evenimentelor  adverse la vaccinuri (VAERS) și sistemul de monitorizare al UE pentru evenimentele  adverse ale medicamentelor  (EudraVigilance).   Toate  valorile citate mai jos sunt din 21 mai, cu excepția cazului în care se mentioneaza altceva.

3.1.3.1 Decese  raportate  în  legătură cu vaccinurile împotriva  COVID.  În  doar  cinci  luni  de    la debutul   vaccinării,  EudraVigilance  a  inregistrat  12.886  de decese  în  legătură  cu   vaccinurile COVID-19 , dintre  care  vaccinul  Pfizer  a reprezentat   aproape  jumătate (6.306). În    aceeași perioadă  de timp,  VAERS  a inregistrat 4.406 decese; dintre  acestea, 91% au fost asociate cu  vaccinurile ARNm, Pfizer reprezentând  44%  și Moderna 47% din  total.

Este  imposibil  să  știm  ce  procent  dintre  toate  decesele  care  apar  după  vaccinare sunt raportate de fapt  la  VAERS sau EudraVigilance. Cu toatea cestea, este de retinut că cele 4.406 decese legate de vaccinul COVID acumulate  de  VAERS  doar în ultimele 5 luni depășesc totalul de decese cumulate determinate toate  vaccinurile combinate, pe parcursul a 20 de ani.  Prin urmare, este clar  că  aceste  vaccinuri sunt de departe  cele  mai mortale  din  istorie – lucru previzibil si sunt administrate pentru o  boală  a cărei rata fatalitate/cazuri nu  o depășește pe cea a gripei    [1,  38].

3.1.3.2 Evenimente severe legate de perturbarea coagularii sanguine. Litania    diagnosticelor din ambele baze de date care indică  activarea patologică a coagulării   sângelui  este  aproape  nesfârșită –  infarcte miocardice, accidente  vasculare cerebrale,  tromboze cerebrale și în alte organe, embolii  pulmonare; dar și trombocitopenie  și  sângerare, care  rezultă  din  consumul  excesiv  de  trombocite și de factori ai coagularii prin coagularea intravasculară diseminata. Aceste mecanisme au cauzat multe dintre decesele mentionate; în  alte  cazuri, au  determinat boli acute severe, care au lasat adesea în urmă dizabilitati severe.

3.1.3.3 Alte reacții severe.  Reacțiile severe includ, de asemenea, convulsii,  alte  simptome neurologice, în special  legate de controlul motor  și  inflamația sistemică  severă, cu  leziuni ale mai multor  organe. Din nou, la mulți dintre   acești pacienți, afectarile de lunga durata sau reziduale permanente sunt  foarte  probabile.

3.1.3.4 Reacții adverse severe în rândul  adolescenților. În    grupa de vârstă    12-17  ani,  două  decese  probabil legate de  vaccinul  Pfizer au fost  deja  raportate  la  EudraVigilance. De asemenea, în  această grupă de vârstă, au  existat  16  cazuri  de  miocardită, toate la sexul masculin și 28 de convulsii în rândul  ambelor sexe, 3 dintre ele  raportate ca amenintatoare de viata. Au existat,  de asemenea, câteva cazuri de accidente vasculare cerebrale , infarct miocardic și boală inflamatorie severă.

Numărul evenimentelor adverse este mai mic decât în rândul adulților deoarece ratele  de vaccinare sunt mult mai mici în  această  grupă de  vârstă. Daca  se va face vaccinarea  sistematică  si in randul adolescenților,  trebuie să ne așteptăm ca  aceste  numere  să urce rapid la nivelul la care  se  observă  la adulți.

3.1.3.5 Avorturi spontane. La 21 iunie 2021,  EudraVigilance  enumeră  325  de  cazuri de avort spontan în rândul femeilor gravide  vaccinate.  Deși este  dificil  să  se  stabilească cât de mult  crește vaccinarea  rata avortului spontan,  majoritatea acestor cazuri a fost raportata de profesioniștii din domeniul sănătății,  care, evident, au  considerat plauzibila legatura cu  vaccinul. Numai această  serie  de  cazuri ar fi un motiv suficient pentru a întrerupe vaccinările  și  a investiga.

3.1.3.6 Decese în rândul  sugarilor alăptați. Deși  nu  se referă direct  la  grupa de vârstă care se află în centrul acestui  proces  și  la  această opinie de expert, se  menționează  că atât VAERS,  cât și  EudraVigilance  conțin  rapoarte  de  deces  în rândul  copiilor  alăptați aparute la  scurt timp după ce mamele lor  au  primit  vaccinul  Pfizer.  

În secțiunea  3.1.1.5,  am  discutat despre posibilitatea preluarii vaccinului de catre  placentă  și  glandele  mamare.   Avorturile   spontane  raportate și  decesele la nou-născuți  indică faptul  că  aceste  riscuri  trebuie  luate  foarte  în serios, insa Pfizer  a acționat  neglijent prin a nu  le investiga în nici unul   dintre studiile lor preclinice și clinice raportate  .

3.2 Dovezi lipsă . Am  văzut mai sus  că  au fost  neglijate aspecte ce sugereaza riscuri  semnificative în  studiile  clinice  și,  ulterior, in aprobarea de urgenta a  vaccinului  Pfizer, cu rezultate nefericite, dar totusi previzibile. La fel de condamnabila este lista  de  omisiuni – riscuri potențiale care ar fi trebuit  să  fie  investigata, insa nu a fost, în  studiile preclinice sau clinice.

3.2.1 Farmacocinetica adecvată. Sectiunea 3.1.1.2 a descris  unele  experimente referitoare la biodistributia unui vaccin surogat. În timp ce  aceste  studii au furnizat informații importante și utile, trebuie remarcat faptul  că expresia proteinei  spike, în loc de enzima luciferază  probabil  inertă, ar putea  afecta biodistribuția prin interferența sa cu integritatea vasculară, inclusiv la nivelul barierei hematoencefalice, precum și cu coagularea sângelui. EMA și alte autorități de reglementare ar fi trebuit să insiste ca astfel de experimente să fie efectuate și  documentate.

3.2.2 Interacțiuni medicamentoase. Raportul EMA precizează  (pagina 110): "Nu au fost efectuate studii de interacțiune cu alte vaccinuri, ceea ce este  acceptabil, având în vedere necesitatea  utilizării vaccinului într-o  situație de urgență”. 

Deoarece  este  clar  că  mortalitatea  cauzată de  COVID-19  este  scăzută  (a se vedea  secțiunea  1.1.1)  și,  prin urmare, că nu există nici o urgență, acest  argument trebuie  respins ca ipocrit.

Efectele imunosupresoare ale BNT162b2 sunt evidente prin scăderea numărului de limfocite sanguine în rândul celor vaccinați, precum și prin  observarea aparitiei zonei zoster,  prin  reactivarea virusului varicelo-zosterian  persistent [39]. Acest lucru  sugerează  că  si răspunsul  imun la alte  vaccinuri    administrate  simultan poate  fi  afectat.

În plus,  studiile  privind  interacțiunile  nu ar fi  trebuit  să se limiteze  doar la  vaccinuri, ci ar fi trebuit sa fie efectuate si pentru medicamente. Un  motiv  de îngrijorare este  toxicitatea    hepatică  experimentală  a BNT162b2.  Ficatul  are un rol central în inactivarea metabolică și  eliminarea multor  medicamente; orice  interferență cu funcția acestui organ creează posibilitatea de interacțiuni medicamentoase nefavorabile.

3.2.3 Genotoxicitate. Nu  au    fost    efectuate studii   privind  genotoxicitatea,  adică deteriorarea  materialului genetic uman,   ceea ce ar putea  duce  la  mutații ereditare și cancer. În raportul EMA [30,p.50], acest lucru este  justificat astfel:

Nu au  fost efectuate studii  de genotoxicitate. Acest lucru este  acceptabil, deoarece componentele vaccinului sunt  lipidele și ARN-ul, de la care nu ne  așteaptăm să existe potențial genotoxic. Evaluarea  riscurilor    efectuate de solicitant arată că riscul de genotoxicitate legat de acești  excipienți [adică  lipidele sintetice] este  foarte  scăzut  pe  baza datelor din literatura de specialitate.     

În    realitate, se știe că LNP-urile conținute în BNT162b2 pot  intra in diferite celule – acesta fiind, la urma urmei, scopul includerii  lor în acest preparat vaccinal. De asemenea, se știe că, odată ajunse în interiorul celulei, lipidele cationice  perturbă  funcția  mitocondrială (respirația celulară) și  provoacă stres oxidativ, ceea ce, la rândul său, duce la deteriorarea ADN-ului .  

De menționat că  două  dintre lipidele utilizate de  Pfizer, și anume  lipidele   cationice ALC-0315 si  lipidul    PEG-ilat  ALC-0159,  care  reprezintă  30-50%  și,  respectiv, 26%,  din conținutul total de  lipide,   nu au mai fost  aprobate  anterior  pentru  utilizare  la  om. Atitudinile Pfizer  și EMA de a utiliza substanțe chimice noi, până în prezent nedovedite ca si componente în medicamente sau vaccinuri, fără studii  cuprinzătoare privind  toxicitatea,  inclusiv genotoxcitatea, este complet neștiințifica  și  inacceptabila.

3.2.4 Toxicitatea asupra reproducerii. Toxicitatea asupra funcției de reproducere    a fost  evaluată  utilizând o singură specie (șobolani) si un  număr mic  de  animale. S-a observat o creștere de  două ori mai mare avortului preimplantational - cu o rată de 9, 77% în grupul vaccinal, comparativ cu  4,09% în  grupul de control. În loc să se afirme [30, p.50]  că valoarea mai mare  a fost  " în intervalul istoric de date control ", studiul ar fi  trebuit să  precizeze  fără echivoc dacă această diferență a fost sau nu semnificativă statistic; și dacă nu a fost, numărul de  animale incluse in experiment ar fi trebuit să crească pentru   a asigura puterea statistică necesară. Același lucru este valabil și pentru  observațiile privind "incidența foarte scăzută a gastroschizisului,  malformațiilor gurii / maxilarului, arcului aortic de partea dreaptă și    anomaliilor vertebrelor cervicale".   În general,  aceste  studii  sunt  descrise în mod necorespunzător și se pare că au fost efectuate inadecvat.  

3.2.5 Autoimunitatea. Expunerea la    vaccin  va  duce  la  deteriorarea  celulelor din cauza lipidelor cationice și,  de asemenea, la  atacul  imun  asupra  celulelor care produc  proteina  spike. Din celulele distruse, vor fi eliberate proteine și alte  macromolecule; astfel de materiale trebuie apoi eliminate de catre macrofage.

Când mecanismul de curatare este  supraîncărcat din cauza distrugerii excesive a celulelor și a apoptozei  (moartea celulelor), acumularea de resturi celulare va duce la eliberarea cronică  excesivă  de  interferon;  acest lucru, la rândul său,  va  declanșa  inflamație suplimentară. Cu timpul,  unele  macromolecule din aceste resturi  vor  deveni  ținte  pentru formarea autoanticorpilor și activarea celulelor T citotoxice autoreactive, adica vor începe să funcționeze ca autoantigene. Acest lucru duce la  deteriorarea  suplimentara a țesuturilor și la eliberarea mai multor autoantigene, dezvoltandu-se boala autoimună. Un astfel de mecanism este foarte probabil  pentru persoanele imunocompromise sau la cele care  sunt  predispuse genetic bolilor autoimune (de exemplu,  cei  cu   alela HLA-B27 ).

Riscul  de  autoimunitate indus de  BNT162b2  ar putea  fi  evaluat în mod adecvat numai în studiile pe termen lung ; ca  și în  cazul   fertilității  sau cancerului, perioada   de  testare preclinică  și  clinică  este foarte scurtă, ceea ce înseamnă  ca nu avem inca aceste date. Ar  trebui sa se tina cont ca toate aceste  riscuri  sunt  in modparticular grave  la copii,  adolescenți și  adulții tineri.

3.2.6 Boala agravata de  anticorpi (ADE). În timp ce  anticorpii, servesc pentru a  ne  proteja de infecții, în unele cazuri, ei cresc severitatea bolii.   Acest  fenomen  este  denumit boala agravata de anticorpi.

3.2.6.1 Principiul. În  secțiunea  2.1.3.1 de mai sus,  am  văzut  că  anticorpii pot sau  nu  să   neutralizeze    virusul  care  le-a provocat.  În timp ce,  în  majoritatea cazurilor,  anticorpii non-neutralizanți nu  sunt  dăunători,  pentru unele  virusuri pot înrăutăți lucrurile prin facilitarea intrării acestor  virusuri în celulele gazdă. Acest lucru se întâmplă deoarece anumite celule ale sistemului imun ar trebui să preia virusurile acoperite de anticorpi și să le distruga. Dacă o particulă de virus de care s-au atasat  anticorpii este  preluată   de celule, dar reușește să se sustragă  distrugerii, atunci virusul poate  începe să  se  înmulțească  în  această  celulă. Prin acest mecanism, anticorpii vor  contribui la favorizarea replicarii virusului. Din punct de vedere clinic,  această boala agravata de anticorpi (ADE) poate provoca un  răspuns hiperinflamator  (o " furtună de citokine ")  care va accentua afectarea plămânilor,  ficatului  și  a altor  organe ale corpului  nostru.  

ADE poate  apărea atât după infecția naturală, cât și după  vaccinare și a  fost  observata la mai multe familii de virusuri, inclusiv virusul Dengue,  virusul  Ebola, virusul sincițial respirator (RSV) și HIV [40].   Important, ADE se produce de asemenea si in cazul coronavirusurilor  și,  în special a SARS-ului,  al cărui  agent  cauzal este asemanator cu SARS-CoV-2. Încercările de   a  dezvolta  vaccinuri  împotriva  SARS au   eșuat în mod repetat din cauza    ADE. Vaccinurile  au  indus    anticorpi si, când  animalele  vaccinate au venit ulterior  in contact cu  virusul, acestea s-au   îmbolnăvit  mai mult  decât    nevaccinatii din grupul control (de exemplu, [41]).

3.2.6.2 SARS-CoV-2 și  ADE. Posibilitatea    ADE  în    contextul infecției naturale    cu  SARS-CoV-2, precum  și al vaccinării  împotriva acesteia,   a  fost  recunoscută  [42]. Mai precis, ADE cauzat de anticorpii antiproteina spike determinati de alte tulpini  de  coronavirus, a fost invocat pentru a  explica distribuția geografică specifică a severității bolii în China [43]. Cu toate acestea,  cercetarea experimentală necesară pentru a o studia lipseste, chiar și după mai mult de un  an  de  pandemie.  

Cu unele vaccinuri  experimentale SARS, ADE  ar putea  fi  atenuate  prin  utilizarea  de  adjuvanți pe bază de inulină [44]. Această  abordare  ar putea  fi  fezabilă și pentru  evitarea  ADE  la vaccinuri  covid-19,  dar  până  în prezent acest lucru  pare  să  nu  fi  fost  investigat pentru niciunul  dintre   vaccinurile COVID existente. 

Pfizer și organismele de reglementare sunt  conștienți de  riscul de ADE. FDA notează în documentul său de informare [29,p.44]: Pfizer a prezentat  un plan de farmacovigilență  (PVP)  pentru a  monitoriza  siguranță  in legatura cu administrarea vaccinului Pfizer-BioNTech COVID-19. Sponsorul a  identificat boala agravata asociată  vaccinului, inclusiv  boala  respiratorie  agravata asociată  vaccinului, ca fiind riscuri potențiale important. 

Aici,   termenul "boală agravata de vaccin" se referă  la   ADE. EMA  a  recunoscut, de asemenea,  că  acest  risc   trebuie  investigat  în continuare  [30, p.141]: „Trebuie luate în considerare orice riscuri potențiale  importante  care  pot  fi  asociate vaccinării impotriva COVID19 (de exemplu, boala respiratorie  agravata de  vaccin).  Solicitantul  a  inclus  VAED/VAERD ca un  risc potențial important și îl va  investiga în continuare în studiul  pivot în curs de   desfășurare  și într-un  studiu de siguranță postautorizare. 

Îngeneral,  este  clar  că    riscul  de ADE  este  recunoscut  doar în  teorie,  dar  nu este  urmarit  în practică. Având în vedere  numeroasele dovezi  despre  ADE din studiile cu  vaccinurile experimentale SARS ,  acest lucru  este  complet  iresponsabil.

Referințe

    [1] J. P. A. Ioannidis: Infection fatality rate of COVID-19 inferred from seroprevalence data. Bull. World Health Organ. (2020), BLT.20.265892. url: https://www.who.int/bulletin/ online_first/BLT.20.265892.pdf.

    [2] J. P. A. Ioannidis: Reconciling estimates of global spread and infection fatality rates of COVID-19: An overview of systematic evaluations. Eur. J. Clin. Invest. 5 (2021), e133554. pmid: 33768536.

    [3] CDC COVID-19 Response Team: Coronavirus Disease 2019 in Children - United States, February 12-April 2, 2020. MMWR. Morbidity and mortality weekly report 69 (2020), 422– 426. pmid: 32271728.

    [4] S. Tsabouri et al.: Risk Factors for Severity in Children with Coronavirus Disease 2019: A Comprehensive Literature Review. Pediatric clinics of North America 68 (2021), 321–338. pmid: 33228941.

    [5] J. Y. Abrams et al.: Multisystem Inflammatory Syndrome in Children Associated with Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2: A Systematic Review. J. Pediatr. 226 (2020), 45– 54. pmid: 32768466.

    [6] P. A. McCullough et al.: Multifaceted highly targeted sequential multidrug treatment of early ambulatory high-risk SARS-CoV-2 infection (COVID-19). Reviews in cardiovascular medicine 21 (2020), 517–530. pmid: 33387997.

    [7] C. Bernigaud et al.: Oral ivermectin for a scabies outbreak in a long-term care facility: potential value in preventing COVID-19 and associated mortality. Br. J. Dermatol. 184 (2021), 1207–1209. pmid: 33454964.

    [8] Anonymous: WHO advises that ivermectin only be used to treat COVID-19 within clinical trials. 2021. url: https://www.who.int/news-room/feature-stories/detail/whoadvises-that-ivermectin-only-be-used-to-treat-covid-19-within-clinicaltrials.

    [9] J. Flood et al.: Paediatric multisystem inflammatory syndrome temporally associated with SARS-CoV-2 (PIMS-TS): Prospective, national surveillance, United Kingdom and Ireland, 2020. The Lancet regional health. Europe 3 (2021), 100075. pmid: 34027512.

    [10] N. K. Shrestha et al.: Necessity of COVID-19 vaccination in previously infected individuals. medRxiv (2021). doi: 10.1101/2021.06.01.21258176.

    [11] S. S. Nielsen et al.: SARS-CoV-2 elicits robust adaptive immune responses regardless of disease severity. EBioMedicine 68 (2021), 103410. pmid: 34098342.

    [12] A. Grifoni et al.: Targets of T Cell Responses to SARS-CoV-2 Coronavirus in Humans with COVID-19 Disease and Unexposed Individuals. Cell 181 (2020), 1489–1501.e15. pmid: 32473127.

    [13] N. Le Bert et al.: SARS-CoV-2-specific T cell immunity in cases of COVID-19 and SARS, and uninfected controls. Nature 584 (2020), 457–462. pmid: 32668444.

    [14] S. Cao et al.: Post-lockdown SARS-CoV-2 nucleic acid screening in nearly ten million residents of Wuhan, China. Nat. Commun. 11 (2020), 5917. pmid: 33219229.

    [15] R. Wölfel et al.: Virological assessment of hospitalized patients with COVID-2019. Nature 581 (2020), 465–469. pmid: 32235945.

    [16] K. Basile et al.: Cell-based culture of SARS-CoV-2 informs infectivity and safe de-isolation assessments during COVID-19. Clin. Infect. Dis. (2020). pmid: 33098412.

     [17] Anonymous: Covid: Secret filming exposes contamination risk at test results lab. 2021. url:

https://www.bbc.com/news/uk-56556806.

    [18] K. G. Andersen et al.: The proximal origin of SARS-CoV-2. Nat. Med. 26 (2020), 450–452. doi: 10.1038/s41591-020-0820-9.

    [19] B. Sørensen et al.: Biovacc-19: A Candidate Vaccine for Covid-19 (SARS-CoV-2) Developed from Analysis of its General Method of Action for Infectivity. QRB Discovery 1 (2020). doi: 10.1017/qrd.2020.8.

    [20] B. Sørensen et al.: The evidence which suggests that this is no naturally evolved virus. Preprint (2020). url: https://www.minervanett.no/files/2020/07/13/ TheEvidenceNoNaturalEvol.pdf.

    [21] L. Yan et al.: Unusual Features of the SARS-CoV-2 Genome Suggesting Sophisticated Laboratory Modification Rather Than Natural Evolution and Delineation of Its Probable Synthetic Route. Preprint (2020). doi: 10.5281/zenodo.4028829.

    [22] L. Yan et al.: SARS-CoV-2 Is an Unrestricted Bioweapon: A Truth Revealed through Uncovering a Large-Scale, Organized Scientific Fraud. Preprint (2020). doi: 10.5281/zenodo.

4073131.

    [23] S. Yang and R. E. Rothman: PCR-based diagnostics for infectious diseases: uses, limitations, and future applications in acute-care settings. Lancet Infect. Dis. 4 (2004), 337–48. pmid:

15172342.

    [24] V. M. Corman et al.: Detection of 2019 novel coronavirus (2019-nCoV) by real-time RT-PCR. Euro Surveill. 25 (2020). pmid: 31992387.

    [25] Anonymous: Corman-Drosten review report. 2020. url: https://cormandrostenreview.

com/.

    [26] R. Jaafar et al.: Correlation Between 3790 Quantitative Polymerase Chain Reaction-Positives Samples and Positive Cell Cultures, Including 1941 Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2 Isolates. Clin. Infect. Dis. 72 (2020), e921. pmid: 32986798.

    [27] F. M. Liotti et al.: Assessment of SARS-CoV-2 RNA Test Results Among Patients Who Recovered From COVID-19 With Prior Negative Results. JAMA internal medicine 181 (2020), 702–704. pmid: 33180119.

        [28] J. Bullard et al.: Predicting Infectious Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2 From Diagnostic Samples. Clin. Infect. Dis. 71 (2020), 2663–2666. pmid: 32442256.

    [29] Anonymous: FDA briefing document: Pfizer-BioNTech COVID-19 Vaccine. 2020. url: https: //www.fda.gov/media/144245/download.

    [30] Anonymous: Assessment report/Comirnaty. 2021. url: https://www.ema.europa.eu/ en/documents/assessment-report/comirnaty-epar-public-assessment-report_ en.pdf.

    [31] R. W. Frenck et al.: Safety, Immunogenicity, and Efficacy of the BNT162b2 Covid-19 Vaccine in Adolescents. N. Engl. J. Med. (2021). pmid: 34043894.

    [32] R. A. Campbell et al.: Comparison of the coagulopathies associated with COVID-19 and sepsis. Research and practice in thrombosis and haemostasis 5 (2021), e12525. pmid: 34027292.

    [33] G. H. Frydman et al.: The Potential Role of Coagulation Factor Xa in the Pathophysiology of COVID-19: A Role for Anticoagulants as Multimodal Therapeutic Agents. TH open : companion journal to thrombosis and haemostasis 4 (2020), e288–e299. pmid: 33043235.

    [34] Anonymous: SARS-CoV-2 mRNA Vaccine (BNT162, PF-07302048) 2.6.4 [Summary statement of the pharmacokinetic study] (Japanese). 2020. url: https://www.pmda.go.jp/drugs/ 2021/P20210212001/672212000_30300AMX00231_I100_1.pdf.

    [35] I. C. Kourtis et al.: Peripherally administered nanoparticles target monocytic myeloid cells, secondary lymphoid organs and tumors in mice. PLoS One 8 (2013), e61646. pmid: 23626707.

    [36] C. Ye et al.: Co-delivery of GOLPH3 siRNA and gefitinib by cationic lipid-PLGA nanoparticles improves EGFR-targeted therapy for glioma. J. Mol. Med. Berl. 97 (2019), 1575–1588. pmid: 31673738.

    [37] R. Dal Magro et al.: ApoE-modified solid lipid nanoparticles: A feasible strategy to cross the blood-brain barrier. J. Control. Release 249 (2017), 103–110. pmid: 28153761.

    [38] R. B. Brown: Public health lessons learned from biases in coronavirus mortality overestimation. Disaster Med. Public Health Prep. (2020), 1–24. pmid: 32782048.

    [39] V. Furer et al.: Herpes zoster following BNT162b2 mRNA Covid-19 vaccination in patients with autoimmune inflammatory rheumatic diseases: a case series. Rheumatology (2021). pmid: 33848321.

    [40] S. M. C. Tirado and K.-J. Yoon: Antibody-dependent enhancement of virus infection and disease. Viral immunology 16 (2003), 69–86. pmid: 12725690.

    [41] C.-T. Tseng et al.: Immunization with SARS coronavirus vaccines leads to pulmonary immunopathology on challenge with the SARS virus. PLoS One 7 (2012), e35421. pmid:

22536382.

    [42] F. Negro: Is antibody-dependent enhancement playing a role in COVID-19 pathogenesis? Swiss Med. Wkly. 150 (2020), w20249. pmid: 32298458.

    [43] J. A. Tetro: Is COVID-19 receiving ADE from other coronaviruses? Microbes and infection 22 (2020), 72–73. pmid: 32092539.

    [44] Y. Honda-Okubo et al.: Severe acute respiratory syndrome-associated coronavirus vaccines formulated with delta inulin adjuvants provide enhanced protection while ameliorating lung eosinophilic immunopathology. J. Virol. 89 (2015), 2995–3007. pmid: 25520500.