Vaccinarea cu Pfizer/BioNTech suspendată în Hong Kong după ce s-au găsit nereguli la capacele dozelor
Vaccinarea cu Pfizer/BioNTech a fost suspendată în Hong Kong după ce s-au găsit nereguli la capacele dozelor. Guvernul regiunii autonome de pe coasta de sud a Chinei, a transmis printr-un comunicat de presă că vaccinarea "trebuie suspendată pe perioada anchetei", relatează SmartRadio.
Potrivit autorităților chineze, dozele care aparțin lotului 210102 prezintă defecte la ambalare, mai precis la capace. Defectele ar fi fost raportate de către multinaționala Fosun, care se ocupă cu ambalarea produselor farmaceutice.
Prin urmare, centrele de vaccinare din Hong-Kong au întrerupt programările pentru administrarea vaccinului Pfizer, asta la scurt timp după ce un medic dintr-o clinică a refuzat să recomande pacienților serul Fosun, optând pentru cel de la corporația americană. Singurul vaccin care a rămas disponibil în Hong Kong este cel produs de Sinovac.
Până în prezent, doar aproximativ 5% din cei 7,5 milioane de locuitori ai Hong-Kongului au fost vaccinați, iar o treime dintre aceștia au primit vaccinul BioNTech. Carrie Lam, Directorul Executiv al regiunii autonome, a cerut în repetate rânduri ca oamenii să fie vaccinați "Când multe locuri din întreaga lume se luptă pentru vaccinuri, noi avem o aprovizionare destul de asigurată", citează Reuters.
Pe același subiect

Fostul vicepreședinte Pfizer, Dr. Michael Yeadon: Guvernul vă minte în așa hal încât v-ar putea duce la moarte, pe voi și pe copiii voștri. Cel mai rău scenariu: o dictatură digitală ce l-ar face pe Hitler să pară mic copil. Scăparea, numai la Dumnezeu!

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

FULMINANT! Medic român, după luni de zile de studiu al îmbolnăvirilor de tip SARS Cov 2: NU SE SUSȚIN PE BAZE ȘTIINȚIFICE, nici vaccinarea obligatorie, nici măsurile restrictive aplicate în prezent! O înregistrare fabuloasă cu dr. Oana Mihaela Secară

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Bărbat de 63 de ani, omorât la Pitești de mai mulți polițiști care l-au trântit la pământ și sufocat ca să îl imobilizeze cu forța. VIDEO
Recomandările noastre

ZIUA PATRIARHULUI. Fostul deținut politic Marcel Petrișor, la 91 de ani, s-a însănătoșit de Covid cu Ivermectină, Plaquenil, Arbidol, Solu-Medrol și Vitamina C, tratament recomandat și de medicul Ion Alexie din America. La Mulți Ani și Slavă lui Dumnezeu!

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid
Secțiuni: COVID Prima pagină Știri
Persoane: Carrie Lam
Subiecte: Coronavirus vaccin COVID-19
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)