Și eu refuz orice comandă livrată de politica globalistă a imigrației Asia-Africa, așa cum refuz livrarea de lgbt și "corectitudine politică". Este dreptul meu de a nu "cumpăra" de la străini.
Dan Tanasă a fost pus sub acuzare de către Parchetul General pentru ,,incitare la violență, ură sau discriminare" din cauza opiniei lui de acum un an, privitoare la livratorii asiatici și africani, chiar a două zi după ce a făcut declarația de începere a suspendării lui Nicușor Dan. Coincidența remarcabilă demonstrează încă odată că legea "incitării" este folosită în fapt ca un instrument politic de suprimare a dreptului democratic la liberă exprimare, a dreptului național și constituțional totodată de apărare a identității românești.
De când sunt în politică am observat că nu se aplică codul penal la fel pentru toți, cum și judecătorii Curții Constituționale, în opinia mea, nu ar trebui să fie numiți de către președinte și partide.
Separarea puterilor în stat este făcută de cei care au puterea. Aveau unii o lozincă : "Justiție independentă", dar mi-am dat seama că nu se dorește cu adevărat. De aici și toate luptele de culise, război politic și social, între partidele puterii pentru șefii Justiției și cei ai serviciilor de informații.
Infracțiunea de instigare la ură? Păi eu și mulți alți colegi o trăim de ani de zile din partea unora din alte partide. Ceva dosare? Nu, nimic.
Procurorul care îl anchetează pe Dan.... nu voi pune sub semnul întrebării competența pentru că trebuie să înveți o viață întreagă să ocupi o astfel de funcție, dar a mai fost unul care mi-a ridicat prietenii din stradă de parcă erau infractori într-un moment atât de sensibil pentru noi, cu câteva zile înainte de alegerile europarlamentare. Nu s-a întâmplat nimic nici cu dosarul respectiv pentru că nu erau infractori, dar este și un vers dintr-o melodie: "În campaniile politice e nevoie de arestați."
Era un rusofil adevărat, Iliescu, care a trăit toată viața în libertate, iar dosarul nu a fost niciodată soluționat, deși era suspect de fapte grave, acțiuni de violență, morți, persecutarea studenților de la Universitate, persecutarea adversarilor politici.
Cei din pandemie care au îndatorat statul, nu din interese naționale, credeți că vor păți ceva? Cei care s-au ocupat de banii din Safe (afacerea Skoda 2026 color), vor fi vreodată trași la răspundere?
Fotografia este din 2021. Nu mă voi dezice de Dan Tanasă . Sunt mulți alții care au făcut rău cu adevărat acestei țări și nu au trecut nici 5% prin ce trece el.
Ceea ce i se întâmplă lui Dan Tanasă nu este normal deloc.
Dar ce mai este normal în țara asta după anularea alegerilor?
Să vii acum cu un dosar de doi bani, despre care se vede foarte clar că este fabricat, la comanda unor ONG-uri progresiste… Sunt sigur de acest lucru.
Au nevoie de un exemplu. Și ce exemplu mai bun ar putea găsi decât un parlamentar de la AUR? Și, vezi Doamne, că incită la ură. Chestiuni de genul acesta.
Nu. Dan Tanasă n-a incitat deloc la ură. Ba, din contră, a atras atenția asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla în România în următorii ani și asupra a ceea ce se întâmplă deja.
Locurile de muncă sunt luate de către străini. Asta înseamnă că românii vor fi nevoiți să plece din propria lor țară. Marile companii nu sunt românești, ci străine, iar ele sunt, în mod firesc, încântate de acest lucru, pentru că au acces la forță de muncă ieftină.
Dacă nu ar exista această forță de muncă ieftină, adusă din zona asiatică sau din Africa, situația ar fi cu totul alta.
Și nu mă refer aici, ca să fiu foarte clar, doar la cei care fac livrări prin București.
Uitați-vă cât de aglomerate sunt străzile Bucureștiului. Traficul a devenit deja un lucru normal și vedem asta de fiecare dată când ieșim cu mașina.
Trebuie să fim foarte atenți la nepalezi, cum se spune, dar sunt și africani, pentru că mulți dintre ei conduc haotic și nu țin cont de reguli. Tu trebuie să ai grijă de mașina ta.
Deci nu este vorba doar despre acești livratori de mâncare. Ei sunt aduși și pentru zona de corporații.
Dau un exemplu: un IT-ist din India este plătit mult mai puțin decât un IT-ist român. Iar, existând această presiune în sens invers asupra angajatorului, prin aducerea acestor lucrători străini, este normal ca salariile românilor să rămână mici.
Dacă nu ar fi adusă această forță de muncă ieftină, salariile românilor ar fi mult mai mari. Ar avea și românii un salariu decent, precum în vestul Europei, nu salarii din care abia trăiești de pe o zi pe alta.
La acest lucru atrage atenția Dan Tanasă.
Dar unii spun: „Nu, domnule, este ură rasială. Să-i alungăm pe nu știu cine.”
Nu! El atrage atenția asupra acestui fenomen.
Acum, o mare parte dintre acești oameni lucrează în construcții și în zona livrărilor. Nimeni nu bagă de seamă, dar mai târziu vor ajunge și în alte domenii-cheie.
Am văzut deja că unii și-au obținut cetățenia mult mai repede. Au găsit diverse metode pentru a intra în legalitate. Da, toți.
Am văzut că unii s-au căsătorit cu românce și astfel și-au obținut cetățenia. Da, se întâmplă și astfel de lucruri.
Și așa, încet-încet, vor ajunge să ocupe și alte domenii, nu doar pe cele considerate mai grele sau zona de livrări.
Ar trebui să se gândească bine cei care aduc această forță de muncă, pentru că, automat, salariile românilor care lucrau în aceste domenii au scăzut, iar cererea pentru ei a scăzut la rândul ei. Nu mai este la fel de profitabil.
Să vă aduc aminte că în acest domeniu lucrau, în principal, elevi, studenți și persoane care voiau să mai câștige ceva și după programul de lucru.
Așadar, aveam și astfel de oameni în acest domeniu, pentru că voiau să mai câștige un ban în plus.
Dar acum, având această masă mare de lucrători străini, nici aici nu mai pot obține un venit suficient. Deja îi vedem în trafic și constatăm că au ocupat inclusiv zona Uber și Bolt.
Cine nu știe să se uite spre Germania, Marea Britanie și celelalte țări din vestul Europei. Să vadă cum, încet-încet, au ajuns să domine anumite domenii.
Dar în România funcționează acum și această propagandă progresistă: să fim buni, incluziune, multiculturalism.
„Vai, că și noi eram cândva așa în Europa.”
Nu, nu eram așa în Europa. Vorbim despre culturi diferite și despre un alt tip de comportament.
Așa că lăsați-mă cu ideea că și noi eram la fel în Europa. Nu. Noi aparțineam continentului european. Asta pentru cine nu știe unde este Europa, pentru că văd că există și această problemă.
Și nu existau aceste diferențe culturale. Pe când pe unii dintre aceștia îi vedem cum se comportă, cum se îmbracă și nici nu mai are rost să spun mai mult.
Ar trebui făcută o legislație clară în această privință. Nu înțeleg de ce nu s-a luat această măsură până acum, dar este necesară.
Nu este normal ca în blocul în care locuiești să intre în lift cu tine un tip cagulat, mascat. Acela poate să comită orice.
Aici cred că avem nevoie de o legislație foarte clară. Cei care desfășoară astfel de activități ar trebui să poarte ecusoane și să poată fi identificați.
Nu să te trezești într-un lift cu un individ mascat, cu cască de motociclist pe cap, iar tu să stai cu teamă.
Și nu mă refer neapărat doar la un lucrător străin. Poate fi și un român. De aceea nu mi se pare în regulă această situație.
În privința livratorilor și a celor care prestează acest tip de muncă, ar trebui să existe o legislație clară, pentru că poate crește și pericolul infracționalității.
După cum am spus, mă refer și la români, nu doar la muncitorii străini.
Noi nu avem o legislație făcută cum trebuie pentru această zonă.
Iar acum știm foarte bine că o mare parte dintre firmele care aduc lucrători străini sunt controlate de oameni din servicii, din fosta securitate. Ei controlează tot. Unii dintre ei au făcut parte și din guvernările PDL.
Vă dați seama ce încrengătură uriașă există aici și de ce se fac presiuni asupra Guvernului pentru ca acești lucrători străini să primească cetățenia cât mai repede și să fie integrați cât mai rapid.
Asta a vrut să spună Dan Tanasă atunci când a atras atenția asupra acestui fenomen.
Dar unii nu prea mai știu să analizeze. Le-a dispărut simțul critic și se lasă purtați de val, de propaganda progresistă, care vine cu tot felul de subiecte obosite: să fim respectuoși, să nu știu ce.
Nu. Nu prea merge aici.
Știm din istorie și avem exemple nenumărate din vestul Europei. Vedem ce se întâmplă în acele țări și cum au ajuns să fie dominate, în anumite zone, de populații venite din Asia și Africa.
Deci nu vorbim aici despre ură rasială. Nu.
Vorbim despre existența unui popor și despre continuitatea lui în aceste granițe.
Nu degeaba au murit oameni în războaie. Nu degeaba plătim taxe și impozite, ca să ne simțim în siguranță aici și să ducem mai departe neamul românesc.
Dar acum a devenit periculos să vorbești despre aceste lucruri, nu-i așa? Cu atâta propagandă progresistă…
Cei care aplaudă acum și spun că foarte bine i se întâmplă lui Dan Tanasă și tuturor „extremiștilor”, „suveraniștilor”, cu aceste dosare, ar trebui să se gândească mai bine.
Data viitoare s-ar putea să fie chiar ei în aceeași situație.
Libertatea de exprimare este pentru toată lumea. Am văzut în istorie cum s-au petrecut astfel de lucruri.
Astăzi aplauzi, mâine taci, iar poimâine ți s-ar putea întâmpla ție.
Așa s-a instaurat comunismul în România: pentru că foarte mulți au tăcut și au aplaudat.
După aceea am văzut ce s-a întâmplat și cum au sfârșit unii în închisori doar pentru că au vrut să se exprime liber.
Deci, dragi români, nu este vorba despre Dan Tanasă, despre AUR sau despre oricine altcineva.
Este vorba despre libertatea de exprimare a tuturor
Patria Prima: #ȘiEuSuntDanTanasă
Ieri, Dan Tanasă a fost inculpat de către Parchetul General. Vina lui? Ne-a avertizat de doi ani, constant, singurul care a avut curajul, despre invazia de muncitori din lumea a treia care ne ia țara de sub picioare. Pentru asta îl felicităm — și pentru asta îl duce Sistemul la Parchet.
Nu e despre lege. E despre circ, să transmită un mesaj clar tuturor: nu vă atingeți de afacerile lor, oamenii au de facut bani, nu conteaza Romania.
Lăsați-i să aducă străini care muncesc pe orice sume și în orice condiții, într-o țară cu 6% șomaj și economia în cădere liberă, ca să îngroape ce a mai rămas din bunăstarea Românilor.
Cine spune adevărul despre asta e inculpat. Cine profită tace și încasează. Asa a nenorocit Ilie Bolojan economia.
Și în timp ce pe Tănasă îl duc la Parchet pentru ca a spus adevarul, psihopatul Sergiu Bogdan Meseșan de la Legiunea Română Getica umblă liber ca pasărea cerului.
Săptămâna trecută ne-a amenințat pe noi, cei de la Patria Prima, cu o mitralieră, live pe Facebook, din cartierul Gheorgheni, Cluj — și continuă să posteze mizerii pe X/Twitter de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Desi am anuntat de la parchete si Ministerul de Interne la MApN si SRI.
Daca nu ai protectia sistemului esti victima in Romania, nu te apara nimeni. Patria Prima este pe raspundere proprie, daca ucrainopatii se hotarasc sa faca ceva. Dar nu e problema, ne-am asumat riscul, ne vom descurca. Noi, mergem mai departe si suntem pregatiti, cu mijloace de aparare fizica aprobate de legile Romaniei.
Un puscarias care amenință cu arma din fața camerei nu pățește nimic. Un Deputat al Romaniei care avertizează despre o problemă reală e inculpat ca pericol public. Un doar care dezvaluie o grupare paramilitara pro-ucrainiana cu activitati in Romania sta de 14 luni nelucrat.
Nu e minunat?
Sorin Lavric: M-a întrecut - a ajuns caz penal la Parchetul General
Mereu l-am socotit pe Dan Tanasă un paladin al conștiinței de sușă românească în Ardeal
De fapt, între noi a fiert o competiție superbă ca între doi colegi matadori: el se lupta cu asuprirea maghiară, eu mă luptam cu spiritul de dictat a cărui expresie actuală este legea Vexler. Recunosc, Dan Tanasă m-a întrecut: el a ajuns caz penal la Parchetul General, eu am fost doar ținta CNCD. Adică el primește ghilotina justiției, eu doar sunt bătut la fund cu amenzi succesive, din partea unei instituții de cenzură.
El a spus adevărul despre invazia hoardelor, eu m-am chinuit cu perfidia masoreților marxiști. Și totuși, el e caz penal, în timp ce eu sunt păsuit, plătesc amenzi la CNCD. Dane, te invidiez, deocamdată ești înaintea mea. Tu ești răstignit, eu doar biciuit. Dar îmi voi lua revanșa.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)