ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În anii ’70, în timpul regimului comunism, spre știința mai tinerilor cititori, erau editate și publicate mai multe reviste pentru școlari și adolescenți, pionieri sau, pe timpul liceului, membri ai Uniunii Tineretului Comunist-UTC, publicații populare, precum Cutezătorii, Luminița, Arici Pogonici, Minitehnicus și Povestiri Istorice, ne spune un material realizat de Cristian Botez pentru impact.ro.

„Și Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Decebal și Traian, Burebista, până la Cuza Vodă și regii României, erau marile profiluri istorice menite să insufle sentimentul de mândrie națională.”, scrie autorul. Astfel, marile personalități istoriece erau inserate inclusiv în benzile desenate ale tinerilor, făcând din istorie un joc interactiv.

Cel care a stat însă în spatele acestor capodobere pentru tineri, a fost un adolescent, care de la 14 până la 17, a realizat benzile desenate cu pasiune. Numele său este Valentin Tănase. El a absolvit în  1978, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București și ulterior, fiind desenator și pictor de o înaltă calitate profesională, motiv pentru care a și ajuns directorul Studioului de Arte Plastice din cadrul Ministerului Apărării, s-a afirmat printr-o lucrare continuă de excepție.

El povestește într-un interviu acordat jurnalistului Cristian Botez cum a început totul, care au fost primii pași în cariera sa strălucită:

„Mi-am început cariera de desenator, și mai apoi de pictor, mâzgălind pereții din casă la 3-4 ani, ca să spun așa. Apoi, la grădiniță desenam imitând alte desene sau îmi foloseam imaginația și puterile pe care le aveam atunci. Îmi amintesc că le făceam copiilor, micuții colegi, temele la desen, un animal, un iepuraș sau mai știu eu ce, pentru că ei nu aveau îndemânarea necesară”. De asemenea, îmi plăcea să modelez în plastilină și reușeam să-i impresionez pe toți cu micile mele creații. Nu am urmat studii de specialitate, o școală specifică, dar în anii de atunci, ca elev, am fost remarcat de profesori și nu doar de cei desen. Vizitam muzee, galerii de artă, deja pasiunea era evidentă, din ce în ce mai mare. Apoi, tot desenând, din ce în ce mai organizat și susținut, m-am prezentat cu lucrări la mai multe concursuri și am început să câștig, rând pe rând, premii la mai toate dintre ele. Eu am făcut liceul teoretic. la ”Aurel Vlaicu”, între Griviței și bulevardul 1 Mai, pe atunci, și mi s-a propus la un moment dat să mă mut la liceul de arte plastice, dar nu m-am dus. Aveam colegii mei, prietenii mei acolo, așa că am refuzat. Premiile câștigate mi-au dat un imbold”.
 Geneze
 
Mai spune de asemenea, care au fost principalele sale surse de inspirație în perioada comunistă:

„Pe vremea aceea eram pasionat de benzile desenate. Aveam revistele Pif, Rahan, cu toate personajele care au marcat copilăria celor care au trăit-o în acele vremuri. Reușeau să intre în țară, deși era din Occident, din Franța, pentru că erau editate de Partidul Comunist francez, condus de Georges Marchais, prieten ideologic cu Nicolae Ceaușescu. Erau desene de foarte bună calitate, dar nu găseai revistele peste tot. Erau aduse în țară în tiraj mic, dar mai puteai face rost de ele prin relații ori de pe piața subterană, ca să zic așa. Se făceau schimburi între adolescenți, se vindeau și prin alte metode de acest gen”. 

Când a venit vremea să decidă pe care drum va apuca în viitorul său de student, s-a lovit de aceeași problemă pe care o întâmpinăm cu toții: Trebuia să facă ceva serios. 

„Inițial am vrut să dau la Arhitectură. De fapt, așa m-au sfătuit profesorii și ai mei își doreau să fac asta. Voiau să fac ceva serios și nu credeau că dacă urmam Artele Plastice aș fi avut un viitor sigur. Toată clasa a douăsprezecea m-am pregătit pentru Școala de Arhitectură, dar în ultima clipă i-am surprins pe toți spunându-le că voi da examenul de admitere de Institutul de Arte Plastice. Tata s-a supărat, atunci, dar nu am cedat. Era doar șapte locuri. ” 

Ulterior a devenit șef de promoție: „Eu am fost, și cu asta m-am revanșat față de situația de la admitere, șef de promoție pe toată țară.”

„Mai era un institut de Arte Plastice doar la Cluj. În București erau un singur post pe care l-am ales eu, ca șef de promoție. M-am angajat la Întreprinderea „Reclama Comercială”, ISRCOM, cum era atunci, unde trebuia să fac afișe, desene, broșuri, desene de reclamă pentru presă și altele asemenea. În paralel am reînceput colaborările la reviste, la diverse edituri, inclusiv la Cutezătorii, la Minitehnicus, care se transformase în „Start spre viitor”, unde mă știau cei din redacție și care s-au bucurat să revin în echipă”. Pasiunea sa nu a rămas însă, nerăsplătită, deoarece spune că  „în 1980 mi s-a propus să colaborez, să fac benzi desenate în revista Povestiri Istorice, unde era cunoscutul scriitor și ziarist Dumitru Almaș, care a condus revista „Santinela”, a armatei, în timpul celui ce-al Doilea Război Mondial.„ Însă nici acest lucru nu a ținut prea mult, fiidcă la doar câtva timp, s-a angajat prin concurs, ca director artistic la revistele pentru copii.

Întâlnirea cu Albin Stănescu l-a convins de faptul că avea o oportunitate de a-și exprima arta în libertate ce nu putea să o rateze: 

„În acea perioadă mă vizitam cu un prieten, mai matur decât mine, artistul Albin Stănescu, cu care am legat o prietenie strânsă, pentru că aveam aceleași idei, aveam același mod de a vedea realitatea, eram înclinați spre aceleași forme de artă, o artă mai exactă...În cele din urmă mi-am luat transferul și m-am angajat la Studioul de Arte Plastice al MapN. Asta se întâmpla în 1983.”

Dragul nostru artist are în palmaresul său de top 60 de expoziții de pictură, care au văzut toate țările lumii, precum spune chiar el:

„Am, până acum peste 60 de expoziții de pictură, atât în țară, cât și în străinătate. Și aș vrea să enumăr, și o fac cu mare plăcere, orașele și țările în care am expus, în care am avut expoziții personale. Paris, La Croix Valmer, Angouleme, Lille/Franța, Roma, Bologna/Italia, Bruxelles/Belgia, Viena/Austria, Praga, Kromeriz/Republica Cehă, Bratislava/Slovacia, Hurth, Koln/Germania, Veria/Grecia,Valencia/Spania, Budapest/Ungaria și chiar și la Beijing/ China”.
 
 
El vorbește de asemenea despre un moment de cotitură în cariera sa, când a fost nevoit să investească talentul său, într-o singură lucrare gigantică. Cu toate că a văzut acest lucru ca pe o mare încercare, a reuși să realizeze o capodoperă istorică și culturală la care a lucrat timp de 9 luni și spune chiar el:

„Am propus să pictez, la aceleași dimensiuni, de patru metri pe paisprezece,  în holul central, de protocol zero, al Ministerului Apărării, scena istorică a intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, la Unirea celor trei Principate române”. Cireașa de pe tort a fost una extrem de inovatoare: Trupa Beatles: „Adică pe John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr. Eu sunt un fan împătimit al Beatles, am crescut cu muzica lor, și am ținut neapărat să-i pictez, undeva în suita lui Mihai Viteazul.”
 
Cu toate că politicile ulterioare i-au cerut să mai modifice din  conținutul lucrării, a reușit să marcheze o perioadă importantă din istoria țării noastre, afirmându-se în plan național dar și extern. 
 
Integral la impact.ro.