Ieri am pus pe Facebook aceste rânduri nevinovate: „Audiatur et altera pars (adică și pe alții decât pe lăudătorii magistrului): «D-l Andrei Pleșu mi-a transmis că ar dori să se spovedească la mine. N-a venit. Nici nu eram așa bucuros, mă întelegeți. Pentru că, de fapt, nu este decât un om foarte comod, pe care inteligența nu-l ajută decât foarte puțin, și care o cam scaldă. Oricum, nu-i cineva pentru care merita să-mi pierd timpul în dialoguri și polemici» (Părintele Arsenie Papacioc, în «Ne vorbește Părintele Arsenie Papacioc», volumul 2)”.

La scurt timp după, câțiva prieteni ne-au luat deja la rost pe Părintele și pe mine că cum adică Pleșu nu-i inteligent, și „teolog dubios, cum sugerează Părintele”. Dat fiind că regretatul nostru Părinte nu mai e demult printre noi, am răspuns doar eu cu cele două texte-flash de mai jos, două dintre mai multele cu care l-am vizat de-a lungul timpului pe marele teolog și intelectual al tuturor regimurilor politice.

*„Dedic cele ce urmează numeroșilor clerici care văd în d-l Andrei Pleșu un înduhovnicit, bașca un erudit și moralist de top (între ei Părintele Iustin Marchiș, fost coleg cu el la secta neo-marxistă GDS). Ayatolahul dilemelor și cremelor de zahăr ars, a dat la un moment dat (31 august 2010) un interviu revistei 22, revistă vrând să lămureasca ea o dată pentru totdeauna ce sunt ideologiile astea și ce vor ele de fapt. Pentru că interlocutorul părea să nu fi pătruns adâncurile unui expozeu ce deja amenința să-i epuizeze reportofonul, îl interpelează brutal pe Ayatolah: Dacă ideologiile sunt periculoase, cum spuneți, ce-i de făcut, dvs cum ați procedat cât ați fost în politică? Iar ce-a urmat a scuturat în noapte,/ dintr-un cireș,/ mai multe lubenițe coapte: «Eu nu pot să acționez dacă nu știu exact ce vreau, dacă nu percep exact harta pe care urmează să mă mișc, dacă nu am o imagine clară a țintei și a strategiei mele. Sunt născut în zodia Fecioarei și Fecioarele așa sunt! Au nevoie de cristalinitate, de limpezime, nu se pot mișca pe un fond de haos». Așadar marele teolog e de fapt un inițiat în tainele Zodiacului, ursit fiind Fecioară cu de-acum monumentala-i barbă”.

*„Cu volumul «Isus al meu>, Liiceau pare că a găsit sfârșitul cel mai potrivit cu care, vorba latinului, să-și încununeze opera. O operă care, spun destui specialiști, aparține unui filosof pârât – pe ici pe colo plagiator (chiar cu acte în regulă, din procesele pierdute rușinos în contradictoriu cu criticii săi). Cartea d-lui Liiceanu îmi pare a fi, pe scurt, o erezie din nerozie. Iar asta a spus-o, cu alte cuvinte, unul dintre marii specialiști ai lumii în Noul și Vechiul Testament, părintele profesor doctor Vasile Mihoc de la Facultatea de teologie «Andrei Șaguna» din Sibiu. Profesorul Mihoc s-a focalizat chirurgical pe poate cea mai smintită idee din cartea lui Liiceanu, anume că Dumnezeu Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său ca s-o facă mai bună decât El Însuși n-o făcuse. Or din Cartea cărților știm cât se poate de lămurit că Dumnezeu a creat lumea nu doar bună, ci „bună foarte”. Iar Fiul a fost trimis în lume nu să înlăture răul datorat Tatălui la facerea ei, ci să moară pentru păcatele oamenilor și să ne mâtuiască. Răul nu de acolo a venit, deci, nu de la Dumnezeu, ci din voința liberă, folosită rău, a făpturilor raționale create de Dumnezeu: a îngerilor și omului; om pe care Dumnezeu îl chemase să fie împreună lucrător cu El ca să devină asemenea Lui. La volum au contribuit, implacabil, printr-o anexă zisă epistolară, și Pleșu și Patapievici, alte două călăuze oarbe, orbilor; mai gânditori și ei, care cred că despre cele ale Dumnezeu poți să scrii în duhul Proclamațiilor slugarnice către țară în favoarea lui Petrov”.