Valerian Stan: Un conspiraționist bolnav: Liderii occidentali sunt de conivență cu Putin. Situațiunea (CXXXVIII)

Când revoltele împotriva dictaturii pretins anti-Covid din spațiul euro-atlantic se situau la apogeu, Putin a atacat Ucraina. Și, brusc, au încetat atunci și "pandemia” și revoltele.
Pentru ca astăzi, după aproape patru luni de
zile, în spațiul despre care vorbesc, popoarele să dea din nou semne de nervozitate - olandezii
s-au răsculat de-a binelea împotriva unei alte înșelătorii a
globalismului neo-marxist, "schimbările climatice”; timp în care Putin a
devenit un războinic tot mai apatic dar care amenință, cu gândul la un
orizont de timp suspect de flexibil, că „În Ucraina încă nu am început
lucrurile serioase”. Față cu o asemenea realitate un conspiraționist
bolnav s-ar putea întreba dacă nu cumva liderii occidentali sunt de
conivență cu Putin, fiecare tabără cu interesele ei.
*Când mă gândesc la cum mă rog îmi vine să zic că una-i mântuiala și alta-i mântuirea.
*Însuși
președintele românesc a recunoscut că statul securest, impus cu
tancurile lui Stalin, e unul eșuat în protecția cetățenilor săi. Însă
când vine vorba de obligațiile oamenilor față statul vostru odios, voi
îi executați fără milă, domnilor, până la ultimul leuț.
*Atunci
când S-a schimbat la față, Domnul Iisus le-a arătat celor trei ucenici
slava Sa pe cât le era lor cu putință, în sensul că, în trup fiind, omul
nu poate să-L vadă pe Dumnezeu în toată slava Lui fără să moară. Mai
precis, trupul material și stricăcios al omului, acela de după căderea
protopărinților Adam și Eva, nu poate primi, fără să moară, atâta
frumusețe, iubire, binecuvântare și fericire cât aduce vederea lui
Dumnezeu în toată slava Sa. Iar aceasta știm chiar de la Moise, care se
rugase să-i arate slava feței Sale celei dumnezeiești, și căruia El i-a
răspuns că omul nu poate vedea fața Lui și să fie viu. Așadar de o
asemenea vedere, iubire, fericire și binecuvântare vor avea parte în
veșnicie cei ce vor merge în împărăția dumnezeiască - înviați cu trupul,
înduhovnicit însă.
*Cu ani în urmă, pe când fumam și-mi
aprindeam țigara, de multe ori fosforul chibritului îmi sărea în ochi.
Lucru care azi nu mi se mai întâmplă, când îmi aprind candela. Vezi
carevasăzică progresul? Chibritul de calitate?
*Dacă
ar trăi și ar scrie în hărmălaia de azi, e aproape sigur că domnul
Eminescu ar fi confundat cu alde Cărtărescu - și în mod cert infinit mai
puțin cunoscut decât Mihai Gâdea și Bianca Drăgușanu.
*Marele
Aurescu de la marile Externe s-a văzut recent cu interimarul permanent
ambasadei Americii la București. Din comunicatul marilor Externe aflăm
că „șeful diplomației române a accentuat și importanța pe care România o
acordă includerii în Programul Visa Waiver”. La ce-a ajuns azi America,
și dacă cineva m-ar întreba pe mine, mai interesat decât de numita viză
cred că aș fi de un permis de pescuit sturioni în Ciorogârla.
*Lumea, provocată de o țară și de o biserică ce se pretind ortodoxe, s-ar putea să se îndrepte spre o nouă conflagrație mondială. Cel bine-credincios știe însă și aici răspunsul: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție!"
*Firește că nu sunt conspiraționist, dar tot îmi vine s-o zic și pe asta: Actuala elită neo-marxist-ateistă din Occident - politică, financiară și culturală - pare să-și provoace cu premeditare propriile popoare. Urmărind ce? Posibil să le împingă la revolte și la haos, pentru a le face apoi responabile de prăbușirea pe care ele însele au cauzat-o, cu intenție și din rațiuni ideologice, în acest spațiu.
*Fiecare țară cu descreierații ei. Rușii cu criminalul de Putin, iar noi cu panarama asta de Scutea, procuror general, care i-a deschis dosar penal rusului pentru războiul din Ucraina. Circ pe banii noștri, nefericiților...
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Vladimir Putin
Subiecte: Era Covid Marea Resetare Război Ucraina
Organizații: Forumul Economic de la Davos Kremlin
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)