Vela: Infracțiunile comise în starea de urgență, sancționate cu sporuri de pedeapsă. Vor fi aduși în fața procurorului în cel mai scurt timp cei care fac infracțiuni

Infracțiunile făcute în perioada stării de urgență vor fi pedepsite mult mai rapid și cu sporuri de pedeapsă, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
„Vreau să îi atenționez pe toți că vom aplica legea, că am luat măsuri, inclusiv Guvernul României a modificat acte normative prin care infracțiuni comise în această perioadă de stare de urgență sunt pedepsite cu mai multă, să spunem, rapiditate și cu sporuri de pedeapsă, pentru că toate faptele lor, într-o asemenea stare, sunt considerate ca și zonă agravantă.
Adică lumea încearcă să își salveze pielea, acum scuzați această metaforă, la nivel mondial, noi în România luăm măsuri care nu sunt nici populare, sunt și greu de suportat, ne asumăm ca și guvern aceste decizii, dar cu toții împreună facem un efort și cetățeni și guvernanți și decidenți și autorități ca să salvăm concetățenii noștri, să trecem cu bine și prin această încercare", a spus șeful MAI, Marcel Vela, potrivit Agerpres.
Totodată, Vela a anunțat că a crescut numărul dispozitivelor de ordine publică. „Nu pot fi cetățeni care - eu știu - se dedau la asemenea fapte infracționale, zona criminogenă, și vreau să le dau o veste proastă: am mărit dispozitivele și am dat ordin ca (...) și acțiunile de intervenție pe asemenea zone să fie multiplicate. Vor fi aduși în fața procurorului în cel mai scurt timp cei care fac infracțiuni", a declarat ministrul.
Chestionat privind numărul de spargeri, care a crescut în zona Arad, el a menționat că la nivel național infracționalitatea a scăzut.
„La nivel național să știți că infracțiunile au scăzut, poate și din cauza... sau acum pot să spun datorită faptului că circulația este redusă, restrânsă pe străzi sau oamenii sunt acasă. La nivel național infracționalitatea a scăzut. Pe zone punctuale, unde într-adevăr există un impact cu cei care vin de afară și nu trebuie să ne ferim de acest adevăr, sunt compatrioți de-ai noștri care vin de afară, evidențiați într-o bază de date mai specială, oameni care s-au ocupat cu infracțiuni pe afară. Ei nu țin cont de pandemie sau de condițiile - să spunem - impuse de ordonanțele militare și, probabil, își păstrează prostul obicei pe care îl au avut și în România înainte de a pleca și în unele state unde au ajuns”, a spus Vela.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Marcel Vela
Organizații: Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)