După sfânta duminică din 8 noiembrie, când ne rugăm și ne bucurăm de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, în sfânta zi de luni, 9 noiembrie, de Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, bunii creștini sunt chemați și așteptați la Sfânta Mănăstire Radu Vodă: sfântul lăcaș de istorică ortodoxie are hramul Sfânta Treime și Sfântul Nectarie Taumaturgul, Nectarie de la Eghina. Așadar, creștinii care pot veni sunt așteptați cu smerită bucurie la Radu Vodă, minunatul loc unde rugăciunile la Sfântul Nectarie fac mult bine - și sufletului și trupului!!
 
Bunul părinte Arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Sfintei Mănăstiri Radu Vodă, mult credincios și nevoitor pentru Hristos, dar și un intelectual ortodox remarcabil și un vrednic chivernisitor al Sfintei Mănăstiri, împreună cu părinții monahi, s-au pregătit cu mare grijă și dragoste creștinească pentru a-i aștepta pe bunii credincioși și mărturisitori ai Credinței Ortodoxe. Mai ales că anul acesta, pe 8/9 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la mutarea la Dumnezeu a Sfântului Mitropolit Nectarie Kefalas (1 octombrie 1846 – 9 noiembrie 1920). Pe 20 aprilie 1961, a fost trecut în rândul Cuvioșilor și Sfinților Bisericii, prin semnarea Actului Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Ecumenice de canonizare a Episcopului de Pentapolis Nectarie Kefalas, de către patriarhul Atenagoras.
 
Sf. Ierarh Nectarie ne povățuiește să ne ferim de atei
 
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul sfintei Mănăstiri Radu Vodă, ne îndemnă, în scrieri de mare pătrundere și înțelepciune creștinească, să ne păzim credința în Dumnezeu și, mai mult decât atât, să nu ne încredem în cei care nu cred în Dumnezeu, pe care îi „frige”, îi "arde” Sfânta Scriptură: sunt în stare de orice rău, nimic din cele diavolești nu li se pare prea mult! Așadar, la împlinirea unui veac de la plecarea la Domnul a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Taumaturgul, parcă ne scrie nouă, acum, creștinilor români din zilele acestea!
 
"(...) Dar cel care nu are credință în Dumnezeu și în revelația dumnezeiască nu recunoaște nicidecum existența legii morale. (...) Ne întrebăm, așadar, în ce chip necredinciosul, dacă se leapădă de Dumnezeu și de legea morală, își va recunoaște obligațiile care decurg din legea morală? Cine îi va impune împlinirea lor? Nimeni! Pentru că nimic din ce este moral nu se poate susține fără credință, fără legea morală. (...) Așadar, cine ar mai putea avea încredere în el? Ce bine ar putea aștepta de la el societatea sau neamul la vreme de nevoie? Ce principiu poate să-i dicteze dăruirea de sine, jertfa de bunăvoie sau altă jertfă nobilă și curajoasă pentru dragostea de neam sau de umanitate, în general? Nici unul, într-adevăr, nici unul; pentru că în afară de credință, singurul dascăl al faptelor mari și nobile, în afară de credința care îi întărește pe cei ce săvârșesc fapte mari și vrednice, care restabilește cugetul căzut al celor doborâți de vicisitudini, în afară de credința care îl încurajează pe om în arena marilor întreceri, în afara credinței care cultivă sentimente alese și curate, gânduri înalte și brave, care încălzește inima spre dragostea nobilă a patriei, care îndeamnă către deplina dăruire de sine în slujba datoriei, care aprinde dragostea față de aproapele și o face să cuprindă întreaga umanitate;(...) Nimic altceva , în afară de principiul credinței; pentru că numai aceasta îl învață pe credincios să se jertfească pentru virtute. Așadar, nici un beneficiu nu revine umanității de pe urma necredinței, nu se așteaptă nimic curajos din partea acesteia, nici un bun nu poate fi nădăjduit. (...)
 
Pentru cel necredincios toate sunt îngăduite; deoarece pentru el nu există nici o lege morală, nu există nici o interdicție morală; pentru el nimic nu are caracter moral, ci toate sunt bune sau rele prin lege; din acest motiv, atunci când scapă de sub incidența legii, dat fiind că se află în afară de orice interdicție, poate săvârși cele mai cumplite nelegiuiri.
 
Aceste convingeri înspăimântătoare, care au o influență deosebit de gravă asupra caracterului moral al omului, fac din el un avorton moral; instinctele și toate patimile, în general, se dezvoltă neîngrădit, inima sa îmbrățișează orice patimă, iar mintea devine un organ în slujba lor; lăsându-se cu totul în voia acestora, este tras în adâncurile pierzaniei și târât de torentul patimilor, asemenea unei bucăți de lemn purtată de năvala apelor.”
(Sfântul Nectarie din Eghina – "Cunoaște-te pe tine însuți” – ed. Sophia/Metafraze, 2012.)
 
Doamne, miluiește România și pe români!