Vicepremierul Dan Barna (USR-PLUS), printre persoanele reclamate de DLAF la DNA pentru posibile infracțiuni legate de proiecte cu fonduri europene
Președintele USR, vicepremierul Dan Barna, ar fi fost reclamat de DLAF la DNA pentru „posibila săvârșire a unor fapte de natură penală” în legătură cu proiecte din fonduri europene, în vremea în care acesta oferea „consultanță pentru dezvoltare” prin firma lui, înainte de toamna anului 2016, potrivit Luju.ro.
Sesizarea trimisa de către DLAF la DNA are legătură cu dezvăluirile făcute de RISE Project în octombrie 2019, în plina campanie electorala, într-o mutare prin care se încerca scoaterea din joc a candidatului USR pentru Palatul Cotroceni, cel mai incomod adversar al președintelui Klaus Iohannis în calea obținerii unui nou mandat. Cu acea ocazie, RISE Project scria că Dan Barna ar fi fost implicat în mai multe nereguli legate de proiecte cu fonduri europene înainte de 2016. Tot în octombrie 2019, DLAF anunța că declanșase cercetări privind proiectele cu fonduri europene contractate de firma lui Barna (SC Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL – CUI: 21210838), proiecte care au constituit subiectul dezvăluirilor care l-au vizat pe liderul USR.
DLAF a investigat patru proiecte europene în care a fost implicată compania lui Dan Barna înainte de 2016. Datele DLAF ar fi demonstrat că unele plăti nu au ajuns la persoanele care apar în acte că ar fi primit banii, ceea ce ridică suspiciuni de fraudă. Între timp, DLAF i-a audiat atât pe Dan Barna, cât și pe sora lui.
DNA a transmis Mediafax că luni, 10 mai 2021, a primit „două sesizări formulate de instituția la care faceți referire (n.r. DLAF) și în care sunt reclamate presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene”.
„Cele două documente se află în procedură de înregistrare și repartizare, prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, arată DNA.
Persoana vizată, Dan Barna, scrie pe Facebook că a aflat din presă despre acestea și că nu are nici o informație oficială de la DLAF privind menționarea lui în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA.
„Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu.”, susține Dan Barna.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
Recomandările noastre
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Politic Știri
Persoane: Dan Barna
Locații: România
Subiecte: Anchete DNA fraude cu fonduri europene
Organizații: Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă DNA Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG Guvernul României RISE Project USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)