Vicepreședintele Comisiei Europene susține că situația justiției din România afectează investițiile și dezvoltarea economică

Problemele care afectează principiile statului de drept în România, Polonia și Ungaria au impact negativ asupra investițiilor și dezvoltării economice, afirmă Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar UE pentru Locuri de muncă, Investiții, Creștere economică și Concurență.

ImunoMedica


„Cine investește, să spunem, 100 de milioane de euro într-o activitate de producție vrea să știe de ce drepturi beneficiază dacă se întâmplă ceva", a declarat Jyrki Katainen.

Evoluțiile din țări precum Polonia, Ungaria și România sunt o "otravă" pentru climatul de investiții, a atras atenția oficialul european. „Și trebuie să spun că sunt extrem de îngrijorat cu privire la evoluțiile din unele state membre, pentru că situația este „otravă” pentru mediul investițional (...) nu este bună pentru crearea de locuri de muncă, pentru modernizarea societății și pentru dezvoltarea economică”, a avertizat el.

Deputatul PSD Livu Pleșoianu a răspuns cu o scrisoare la afirmația vicepreședintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, referitoare la corupția din România,  întrebându-l pe oficialul european ce a făcut el personal, ca vicepreședinte al Comisiei Europene (funcție remunerată din banii cetățenilor europeni), pentru a stopa flagelul exportului de corupție.


„Către distinsul domn Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene:

În calitate de deputat român și de cetățean european, vă transmit că sunt foarte ÎNGRIJORAT de faptul că Finlanda (unde ați ocupat dumneavoastră funcția de prim-ministru) înregistrează un REGRES spectaculos și periculos în lupta împotriva EXPORTULUI DE CORUPȚIE!

Am urmărit declarația dumneavoastră, preluată de către toată presa românească. Răspunzând la o întrebare despre justiția din Polonia, ați ținut să introduceți și România în discuție, alături de Ungaria. Evident, așa cum ne-au obișnuit colegii dumneavoastră de la Bruxelles, vă declarați „îngrijorat" de „evoluțiile actuale din Polonia, dar și din Ungaria și România" și spuneți că ele reprezintă o adevărată „otravă" pentru investitorii străini: „Dacă intenționezi să investești – să spunem, 100 de milioane de euro – într-o activitate de producție într-o anumită țară, vrei să știi dacă vei avea parte de o justiție corectă în caz că se întâmplă ceva".

Da, domnule vicepreședinte al Comisiei Europene. Perfect de acord, cu condiția să vă referiți în primul rând la situația din FINLANDA - țară care, conform OECD, NU face nimic sau aproape nimic pentru a lupta împotriva dării de mită în străinătate! De aceea v-am și scris de curând, aducându-vă la cunoștință faptul că Uniunea Europeană (și mai ales Comisia Europeană) NU face absolut NIMIC pentru a stopa flagelul EXPORTULUI DE CORUPȚIE! OECD acționează de mai bine de două decenii în acest sens. În Statele Unite ale Americii, se administrează încă din anul 1977 amenzi colosale ca sancțiune pentru darea de mită în străinătate (în baza „Foreign Corrupt Practices Act")", scrie Liviu Pleșoianu

"Sunt FOARTE ÎNGRIJORAT de REGRESUL spectaculos și periculos înregistrat de țara dumneavoastră"

"În consecință, vă întreb direct:

Ce ați întreprins dumneavoastră personal, ca vicepreședinte al Comisiei Europene (funcție remunerată din banii cetățenilor europeni), pentru a stopa flagelul EXPORTULUI DE CORUPȚIE?

De asemenea, vă transmit că sunt FOARTE ÎNGRIJORAT de REGRESUL spectaculos și periculos înregistrat de țara dumneavoastră, FINLANDA, în lupta împotriva EXPORTULUI DE CORUPȚIE! Din păcate, conform celui mai recent raport privind aplicarea Convenției OECD Împotriva Dării de Mită în Străinătate, FINLANDA – țara în care ați fost dumneavoastră premier ani buni – este dată ca EXEMPLU NEGATIV! Ați retrogradat pe ultima poziție! Până acum, FINLANDA se afla în categoria țărilor care au adoptat parțial măsuri împotriva dării de mită în străinătate. Din păcate – iar acest lucru MĂ ÎNGRIJOREAZĂ PROFUND! –, conform celui mai recent raport, FINLANDA a căzut în cea mai de jos categorie – cea a statelor care nu adoptă deloc sau adoptă măsuri foarte slabe pentru a stopa EXPORTUL DE CORUPȚIE!

În acest raport, FINLANDA este oferită ca exemplu negativ de foarte multe ori! Iar acest lucru nu poate decât să NE ÎNGRIJOREZE foarte mult, deoarece IMPACTUL NEGATIV asupra MEDIULUI DE AFACERI este unul colosal! Cum să mai aibă alte state încredere în investitorii finlandezi când statul finlandez NU face aproape nimic pentru a preveni darea de mită în străinătate? Cum să fim parteneri de afaceri, când NU întreprindeți aproape nimic împotriva EXPORTULUI DE CORUPȚIE dinspre FINLANDA către alte țări!?" susține deputatul.