ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Victor Ciutacu a reacționat într-o postare pe Facebook după anunțul lui Răzvan Dumitrescu privind demisia de la Antena3. Potrivit lui Ciutacu, retragerea lui Dumitrescu „e o pierdere pentru televiziune”, dar spune că nu are „amănunte spectaculoase” și nu dorește să comenteze decizia editorială a postului. În schimb, și-a mutat atenția spre o tendință care se conturează din ce îin ce mai mult în industrie.


"Nu-i vreo conspirație, e optimizare"

După 16 ani petrecuți la Antena 3 CNN, jurnalistul Răzvan Dumitrescu a anunțat, în direct, plecarea sa din post. La scurt timp, mai mulți colegi de breaslă au postat în online.

„De 16 ani, realizez emisiuni la Antena 3, apoi la Antena 3 CNN. Au fost 16 ani intenși, conectat non-stop la evenimentele pe care le-am trăit împreună, cu sentimente contradictorii, cu emoție, alteori cu stupoare, revoltă sau furie. Reacții absolut normale la situații mai puțin normale sau chiar anormale, pe care vi le-am prezentat în tot acest timp. Vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-ați acordat-o și pentru încrederea pe care am simțit-o, în toți acești ani, din partea dumneavoastră”, a spus jurnalistul în ultima sa intervenție pe post.

Ciutacu: "E o politică deliberată de a ne scoate de pe sticlă"


”Altceva mă interesează în povestea asta. Mai exact, politica deliberată și coordonată de a scoate de pe sticlă generația noastră, a celor care au intrat în presă în primii ani de după Revoluție”, notează acesta, sugerând o schimbare de generații în televiziune, pe care o pune într-o cheie critică.

Realitatea e alta. În esență, noi, cei vechi, trebuie să ne luăm viteză pentru un cumul cinic de motive. Suntem cam ultimii care mai fac presă după reguli, gândesc, au personalitate, au surse și informații, știu și respectă interesele patronale și politice, dar nu înghit pe nemestecate înaltele comandamente. Pentru că, pe scurt, noi suntem mult mai greu manevrabili și, deloc lipsit de importanță, mai scumpi. Tuturor ni se caută și/sau ni se pregătesc înlocuitori. Care, odată ce ajung titulari pe post, ce să vezi, cu extrem de puține excepții, nici nu ridică acul pe graficele de audiență, nici nu împrospătează aerul în incintă, nici nu aduc public nou. Dar sunt dornici de afirmare, de parvenire și sunt infinit mai docili" - a scris Victor Ciutacu pe profilul personal de Facebook.