Viktor Orban: Ungaria este gata să ajute România să-i descurajeze pe migranți

Ungaria ar prefera să ajute România să-și protejeze granița estică în fața migrației în loc să construiască un gard la granița ungaro-română, a afirmat premierul ungar Viktor Orban, citat miercuri de agenția MTI, potrivit Agerpres.
„Mai devreme sau mai târziu, va fi nevoie de un sistem eficient de sigilare a graniței estice (a României), pentru că altfel România va fi copleșită de migranți și atunci va trebui ca noi, ungurii, să construim un gard la granița cu România”, a explicat șeful guvernului de la Budapesta, într-un interviu acordat ziarului de limbă maghiară Bihari Naplo din Oradea.
„Noi vrem, firește, să evităm acest lucru, iar dacă va trebui vom ajuta cu plăcere România să-și protejeze granițele de est”, a dat asigurări Viktor Orban, conform surselor citate.
Viktor Orban s-a aflat sâmbătă și duminică la Cluj-Napoca, unde a participat la o serie de evenimente organizate cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la Reforma protestantă, amintește Agerpres.
Pe același subiect

Ieri noapte, Biden-KGB și-a dat foc la valiză

TERIBIL! O româncă medic din America avertizează cu privire la posibila transmitere a proteinei Spike de la vaccinați la nevaccinați: FENOMENUL „SHEDDING”. Dr. Ana Maria Mihalcea prezintă trimiteri către studii și documentele Pfizer (I). VIDEO

Marius Mioc: Sucharit Bhakdi - „Mă tem că acum vine marea înșelătorie”. VIDEO

Alianța Părinților: OPRIȚI-L PE GROPAR! Toată activitatea domnului Cîmpeanu reprezintă punerea în operă a unei agende care are drept obiectiv distrugerea a ceea ce a mai rămas din învățământul românesc

IMRE, COSTAȘ, ANDRIEȘ. Activista #rezist Irina Andrieș, triplu vaccinată, a murit subit de cancer chiar la aniversarea manifestației de pe 10 august din Piața Victoriei. Ea considera că nătângii nevaccinați ar trebui să-și plătească spitalul

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)