Viol la Untold – organizatorii au știut de faptă, dar au preferat să tacă

Poliția Cluj a deschis un dosar penal pentru viol, după ce o femeie a fost siluită, în zona WC-urilor din spatele scenei Untold 2023, potrivit RefleqtMures.
Informația a fost dezvăluită de site-ul Libertatea.ro, deși organizatorii festivalului au știu, dar au preferat să tacă.
„Din ce înțelegem, s-a întâmplat în spatele unei scene. Așa am înțeles noi. Ni se pare foarte grav ce s-a întâmplat, dar povestea n-a răsuflat pe nicăieri”, a explicat pentru Libertatea un reprezentant al forțelor de ordine prezent la festival.
Contactat de Libertatea, Edy Chereji, Chief of Public Affairs Untold, a transmis că în timpul festivalului „am fost informați de către reprezentanții M.A.I. de faptul că o persoană adultă a sesizat o agresiune sexuală și că, conform procedurilor, Poliția a deschis un dosar în vederea soluționării cazului”.
Reprezentanții Untold au adăugat însă că, în aceeași zi, au fost informați că „persoana reclamantă a refuzat să depună plângere și că a refuzat controlul medical de specialitate, care se impune în astfel de cazuri”. Întrebați ce măsuri concrete iau reprezentanții Untold pentru a preveni situații de agresiune sau abuz sexual, fizic, aceștia au transmis că au fost mii de lucrători MAI la festival, alături de care fac „planul de măsuri menit să ofere siguranța participanților și să minimizeze orice risc”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)