Violențele de la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuți - cum au intrat ultrașii lui Zelenski peste credincioși. BILANȚ și VIDEO de la Agenția Bucovina Press: Un preot român istorisește

Marți, 17 iunie la Cernăuți aproximativ 50 de bărbați purtând cagule au pătruns în curtea Catedralei ”Pogorârea Sfântului Duh”. Potrivit episcopului Feognost al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PȚU), grupul a venit să oficieze „prima slujbă în limba ucraineană” după ce, în februarie, comunitatea lăcașului fusese reînregistrată oficial la PȚU prin decizie de adunare parohială, transmite Beta News citat de BucPress. Autoritățile politice și diplomatice din România, în frunte cu Nicușor Dan, au tăcut chitic în fața acestei agresiuni grobiene a ultrașilor lui Zelenski.
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucrainene (PȚU – atașată istoric de Patriarhia Moscovei, dar de care s-a despărțit în 2022) au considerat acțiunea o preluare abuzivă, mai ales că unii preoți au fost atacați violent de enoriașii PȚU. Doi slujitori au fost scoși pe targă. Auzind acestea, mai mulți credincioși din regiunea Cernăuți, precum și din satele românești din nordul Bucovinei – pentru care catedrala, ridicată la inițiativa lui Eudoxiu Hurmuzachi în 1864, este loc de cult și simbol identitar – s-au strâns pentru a protesta chiar în fața lăcașului.
La prânz, curtea lăcașului era înconjurată de câteva sute de oameni. Când poliția a izolat zona „pentru evaluarea situației”, protestatarii au rupt gardul și au încercat să pătrundă în interior. Forțele de ordine au folosit spray lacrimogen; mai mulți participanți au fost imobilizați la pământ, iar în curte a intervenit unitatea specială TOR.
Poliția a primit un mesaj că persoane necunoscute se aflau pe teritoriu, a declarat pentru Suspilne Cernivți Sviatoslav Kișlar, adjunctul șefului departamentului regional al Poliției Naționale. După aceea, teritoriul bisericii a fost izolat de oameni pentru a înțelege situația.
5 răniți au solicitat asistență medicală până la ora 16:30, Mitropolitul Meletie (UPȚ) a suferit arsuri oculare după ce a fost stropit cu gaz lacrimogen, poliția a înregistrat peste 10 plângeri penale pentru loviri și distrugeri; ancheta este în curs. Altarul catedralei a fost deteriorat – vitralii și icoane sparte.
Agenția BucPress Cernăuți - VIDEO cu un preot român, Părintele Nicolae Popescu, care vorbește despre situația actuală de la Catedrala Mitropolitană din Cernăuți, urmat de relatarea și fimarea agresării unui episcop de către forțele de ordine:
În timpul evenimentelor de ieri, legate de ocuparea Catedralei „Pogorârea Sfântului Duh” din Cernăuți, forțele de ordine l-au trântit la pământ pe ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei, mai relatează Bucovina Press:
Potrivit imaginilor difuzate pe mai multe platforme ortodoxe, ierarhul apare întins la sol, înconjurat de polițiști, în timp ce credincioșii aleargă spre el pentru a-i oferi ajutor.
„L-au trântit pe Vlădica, l-au bătut!”, se aude spunând un enoriaș, indicând către un polițist cu fața acoperită.
Mai mulți credincioși îl ridică cu greu de la pământ și îi oferă apă.
Reamintim că, într-un alt moment al intervenției, forțele de ordine au pulverizat gaz lacrimogen direct asupra Mitropolitului Meletie. Credincioșii aflați în apropiere l-au întins pe o bancă și i-au acordat imediat îngrijiri. VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

TERIFIANT: „Oamenii au fost alterați” - „Injecțiile ARNm au distrus creierele a miliarde de persoane” (VIDEO)

Președintele Dan sesizează la CCR legea ”anti-legionară” a lui Vexler printr-o gravă retorică periculoasă și chiar ticăloasă: FALSUL că publicistica lui Mihai Eminescu ”conține idei și concepții antisemite” și că Scrisoarea III e ”xenofobă”. RUȘINE!

DEMONIZAȚII DE LA COSTINEȘTI - promovați și încurajați de media oficială și protejați de autorități pentru a insulta românii și România

FILMAREA ZILEI: Dacian Cioloș, refuzat de un taximetrist pe Aeroportul Henri Coandă

Brânciul Diavolului: La Beach, Please ca pe muntele Carantaniei – Atenție, cad suflete!

Surse ADEVARULBISERICII.RO: Nicușor Dan și Ilie Bolojan pregătesc măsuri care ar putea lovi dur în Biserică. Se conturează o taxare suplimentară a veniturilor preoților
Recomandările noastre

De ce președintele Nicușor Dan are dreptate cu privire la luptătorii anticomuniști. În atenția CCR: INST al Academiei Române: Mișcarea Legionară nu a fost fascistă. 75% din deținuții politici erau legionari

Războiul Lung: ultima rundă

”Dacă citez din Corneliu Codreanu, ”cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig ”îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!" - Observația Zilei

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”
Persoane: Volodimir Zelenski
Subiecte: agresiune anticreștinism Ortodoxie schisma ucraineană
Organizații: Biserica Ortodoxă Ucraineană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)