Viorica Dăncilă, apel la clasa politică de Ziua Națională: Celebra deviză „prin noi înșine”, pusă de Brătieni pe frontispiciul Marii Uniri trebuie să își găsească un corespondent și în actualitatea noastră, iar asta nu ne face mai puțin pro-europeni
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, sâmbătă dimineața, un mesaj de Ziua Națională în care face apel la „pacea politică” și la unitate. „Ca români, când vorbim despre România, indiferent de calitățile oficiale pe care le avem, trebuie să dăm dovadă de echilibru în declarații și să lăsăm deoparte mizele electorale sau politice”, spune premierul în mesajul său.
„Sărbătorim astăzi Ziua Națională, în An Centenar, cu gândul la unitatea celor care acum o sută de ani au crezut în viitorul României și la datoria sacră pe care o avem de a ne inspira din acest ideal împlinit al înaintașilor noștri.
Le adresez cu acest prilej tuturor românilor un mesaj de pace și de unitate. Am încredere că societatea românească are în continuare suficiente resurse pentru consens, echilibru și înțelepciune politică, astfel încât să promovăm interesul nostru comun ca națiune europeană.
Să intrăm în al doilea secol de existență a României moderne repetând exemplul părinților Marii Uniri, pentru a duce la bun sfârșit proiectele strategice pe care ni le-am propus pentru România. Să nu le mai întrerupem pentru că le-au început ceilalți! Orgoliile politice și interesele personale nu au ce căuta pe acest drum.
Faptul că toți ne dorim să trăim într-o Românie prosperă, atașată valorilor europene și care să își păstreze identitatea națională, reprezintă cel mai bun argument pentru a ne uni eforturile în interesul cetățenilor și al nostru, ca națiune. Celebra deviză „prin noi înșine”, pusă de Brătieni pe frontispiciul Marii Uniri trebuie să își găsească un corespondent și în actualitatea noastră, iar asta nu ne face mai puțin pro-europeni.
Cred în consens, echilibru și cooperare. Diferențele de opinie nu trebuie să ne plaseze pe poziții adverse. Fiecare are dreptul la propria opinie. Putem dezbate, putem negocia, există pârghii legislative și instituționale care funcționează și care trebuie respectate.
Sunt momente în care este nevoie de pace politică și adresez un apel în acest sens clasei politice. Ca români, când vorbim despre România, indiferent de calitățile oficiale pe care le avem, trebuie să dăm dovadă de echilibru în declarații și să lăsăm deoparte mizele electorale sau politice.
Să fim uniți în perspectiva apropiatului mandat al României la Președinția Consiliului Uniunii Europene, în care ne revine rolul de mediator imparțial. Să arătăm că țara noastră este pregătită să-și îndeplinească demn această înaltă responsabilitate!
Să ne unim eforturile pentru ca evoluția economică a României să permită trecerea la moneda euro în anul 2024.
Să fim uniți pentru ca admiterea României în spațiul Schengen să fie decisă doar pe baza criteriilor tehnice obligatorii.
Acestea sunt principalele motive care ar trebui să ne unească. La 100 de ani de la Marea Unire, avem cel puțin 100 de motive să acționăm ca o națiune demnă și puternică: frumusețea naturală a României, istoria, resursele naturale, tradițiile, oameni de cultură, oameni de știință, mari personalități politice și sportivi care au făcut cunoscut numele României în întreaga lume. Și, mai presus de toate, avem responsabilitatea viitorului nostru și al generațiilor viitoare.
Prin dialog și deschidere, putem să construim o Românie puternică pentru sute de ani de acum înainte.
La mulți ani, România! La mulți ani,romani!", a transmis premierul României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)