ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


„Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declarație personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent”, ne informează Arhiepiscopia într-un comunicat remis redacției ActiveNews, care asigură Patriarhia, ca întotdeauna, de întreg sprijinul nostru jurnalistic, inclusiv în rezolvarea unor cazuri mai delicate din sânul Bisericii noastre.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei afirmă cu o oarecare părere de rău pentru lipsa detaliilor privind fapta sa, că Visarion Alexa „a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații.”

„Măsurile prompte luate de Arhiepiscopie, singurele posibile și statutare până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească sunt următoarele:

- suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)

- retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)

- obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar.

Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel.

Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui.

Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!”, conchide Patriarhia Română.

Reamintim că multor colegi de-ai lui nu le-a venit să creadă că Visarion Alexa poate fi un violator în serie. „Nu cred o iotă din povestea asta. (...) Numai prădător sexual nu era preotul Visarion Alexa....”, a scris preotul Eugen Tănăsescu de la Constanța pe Facebook, citat de Adevărul de Constanță.

Citiți și: A apărut a treia victimă a lui Visarion Alexa. Ce afirma realizatorul Trinitas TV despre Familie, spovedanie, profețiile Părintelui Justin Pârvu și vaccin

„Nu cred nimic, sunt reticent la toate "sursele" care emit informații despre caz, eu îl cunosc pe omul acesta de peste 20 de ani. Un comportament ireproșabil în toate situațiile posibile, un ton afabil, o claritate morală evidentă. Plimbați ursul!”, scria cu năduf, de la Balcic, unde l-a prins cutremurul, fostul șef al lui Visarion Alexa de la „Lumea Credinței”, Răzvan Bucuroiu.

După ce a înghițit știuca fără prea mare bucurie, Bucuroiu, ajuns la București, a emis, totuși, o întrebare de bun simț, pe care ne-am pus-o și noi: Visarion Alexa se spovedea sau „plimba ursul”? 

Noi zicem, după ce au apărut totuși unele detalii amănunțite (chiar dacă, spre fericirea unora și nefericerea altora, nu au fost repetate și în fața Comisiei de Disciplină a Arhiepiscopiei): putea să fie și mai rău pentru Biserică! Femeia abuzată putea să fie un bărbat...

Citiți și Anca Radu: CAZUL VISARION ALEXA SAU „BALENA ALBASTRĂ” — VARIANTA DUHOVNICEASCĂ

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews