ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


DUBLĂ MĂSURĂ la Sydney
 
Tenismanul Novak Djokovic a rămas blocat după ce joi i s-a refuzat intrarea în Australia. Numărul 1 mondial în tenis, care ar fi trebuit să se îndrepte spre un hotel din Melbourne, a primit o scrisoare din partea guvernului australian în care i se spunea că viza i-a fost refuzată și că va fi „deportat” din țară. Forțele de frontieră australiene au confirmat ulterior că viza sa a fost revocată, potrivit portalului Indian Express. Novak Djokovic a făcut contestație, doar că aceasta urmează să fie judecată cel mai devreme luni, motiv pentru care sportivul este nevoit să rămână într-o cameră de hotel pentru imigranți deținuți. El a găsit tot felul de gândaci și alte insecte în camera unde este izolat, scrie tennisworldusa.org, citat de Capital.ro.
 
Familia lui Novak Djokovici a susținut o conferință de presă la Belgrad. Detalii în baza articolului.

Conform surselor Reuters, viza și actele pe care Djokovic le-a folosit pentru a intra în țară erau aceleași cu cele ale altor trei jucători care sosiseră deja.


Măsura luată de guvernul australian a amenințat să provoace un incident diplomatic între Canberra și Belgrad și a stârnit reacții din partea șefilor politici din ambele țări.

Ministrul de Interne australian Karen Andrews a anunțat că este în desfășurare o anchetă. "Sunt la curent cu aceste acuzații și vă pot asigura că poliția de frontieră investighează. Dacă dovezile (care justifică scutirea medicală) nu există, se vor lua măsuri. Și ei ar risca atunci să fie deportați", a spus Andrews, potrivit Știripesurse.

Și cotidianul The Age susține că cel puțin un jucător și un oficial au intrat în Australia deși sunt nevaccinați.
 
 Imagine
 
Citește și: Prim-ministrul Australiei: Viza lui Novak Djokovici a fost ANULATĂ. Numărul 1 mondial în tenis, sârb, ortodox și nevaccinat, urmează să fie deportat într-o lovitură publică ce se va întoarce ca un bumerang asupra ocultei vacciniste

"Tocmai mi-am încheiat conversația telefonică cu Novak Djokovic", a postat președintele sârb Aleksandar Vucic pe Instagram. "I-am spus lui Novak al nostru că întreaga Serbie este alături de el și că organele noastre fac totul pentru ca hărțuirea celui mai bun jucător de tenis din lume să înceteze imediat. În conformitate cu toate normele de drept internațional, Serbia va lupta pentru Novak, pentru adevăr și justiție. Novak este puternic, după cum știm cu toții." Vucic l-a convocat pe ambasadorul australian la Belgrad și i-a cerut să îl elibereze imediat pe Djokovic pentru a juca, a relatat presa sârbă.
 
Primul caz de retragere în timpul meciului
 
 
Tot în Australia, starul de tenis Nikoloz Basilashvili a fost nevoit să se retragă după ce s-a chinuit să respire și a avut nevoie de îngrijiri medicale, relatează The Sun.

Jucătorul georgian își reprezenta țara în Cupa ATP de la Sydney.

Dar în meciul său de simplu de miercuri împotriva grecului Stefanos Tsitsipas, jocul a fost întrerupt brusc când Basilashvili servea la 4-1 în primul set.

Jucătorul în vârstă de 29 de ani a lovit un forehand lung și s-a văzut condus cu 0-30 în meci.

El a mers apoi încet spre banca echipei sale și a încercat să respire adânc și să bea puțină apă în timp ce aștepta ca fizioterapeutul să intre pe teren.

Cei doi au purtat o conversație înainte ca un alt medic să se alăture, deoarece gesturile mâinilor sugerau că simțea o strângere în piept.

A fost auzit spunând: "La fiecare lovitură rămân fără aer."
 
În același caz s-a aflat și Emma Răducanu, noua senzație a tenisului, care a fost eliminată anul trecut de la Wimbledon, după ce a avut dificultăți de respirație în fața Ajlei Tomljanovic, în confruntarea din turul patru.

Tânăra de 18 ani a jucat admirabil în primul set, pierdut la limită, 6-4, înainte ca o stare de rău să o forțeze să abandoneze cu 3-0 în cel de-al doilea.
 
Răducanu, care este vaccinată Covid, a fost nevoită apoi să ia o pauză medicală și nu a putut relua din cauza faptului că avea dificultăți de respirație (foto), a confirmat Wimbledon, potrivit The Sun.
 
Familia lui Novak Djokovici a susținut o conferință de presă la Belgrad
 
Familia tenismenului sârb Novak Djokovici a declarat că acesta este victima unei „agende politice” la Melbourne, ea susținându-l pe numărul unu mondial, căruia i-a fost interzisă joi intrarea în Australia, inclusiv cu intervenția prim-ministrului acestei țări, unde urma să participe la turneul de Mare Șlem „Australian Open”, scrie agenția Reuters, citată de Știri pe Surse

Djokovici, care a contestat joi în justiție decizia autorităților australiene de a-i anula viza și de a-l expulza din țară, a obținut o suspendare a acestei decizii și, în consecință, nu va fi expulzat deocamdată, urmând să rămână până luni într-un hotel pentru imigranți deținuți.

„Ei îl țin în captivitate. Îl calcă în picioare pe Novak ca să calce în picioare Serbia și poporul sârb”, a declarat joi tatăl lui Djokovic, Srdjan, pentru presa din Belgrad.

Premierul australian Scott Morrison a declarat mai devreme în cursul zilei că Djokovici nu va beneficia de un tratament special, după ce miercuri declarase că sportivul va fi repatriat cu primul avion, influențând politic decizia grănicerilor australieni.

„Morrison și cei asemenea lui au îndrăznit să-l atace pe Novak ca să aducă Serbia în genunchi. Serbia a arătat întotdeauna că el vine dintr-o țară mândră”, a spus Srdjan Djokovici.

„Asta nu are nimic de-a face cu sportul, este o agendă politică. Novak este cel mai mare jucător și cel mai mare sportiv din lume, dar sute de milioane de oameni din Occident nu pot suporta asta”, a adăugat tatăl lui Novak după ce, cu o zi în urmă, l-a descris pe fiul său ca pe un „Spartacus al noii lumi care nu tolerează nedreptatea, colonialismul și ipocrizia”.

Mama lui Djokovic, Dijana, a calificat situația drept „scandaloasă”: „Vor să-i taie aripile, dar știm cât de puternic este”, a spus ea.

La conferința de presă susținută joi la Belgrad, familia lui Djokovici a prezentat cele nouă trofee câștigate de tenismen la Australian Open, anunțând că va organiza un miting de susținere în fața clădirii Parlamentului Serbiei din centrul orașului.

Niki Pilic, fostul mentor al lui Djokovici, a declarat pentru Reuters că situația este „o farsă”. El a adăugat: „Politica s-a amestecat aici cu sportul așa cum se întâmplă adesea.”

În opinia sa, premierul australian „a încercat să mulțumească o parte a societății țării sale și să-și îmbunătățească ratingul politic slab”.

Radmilo Armenulic, fost antrenor al echipei de Cupa Davis a Iugoslaviei, a afirmat că Djokovici a fost tratat „ca un criminal”.

„L-au reținut în prezența poliției. A fost ținut într-o cameră timp de opt ore după ce fusese autorizat să participe la Australian Open de către comisia medicală”, a declarat Armenulic pentru Reuters.

„Această decizie, în opinia mea, reflectă fărădelegea, nu domnia legii. L-au tratat pe Novak ca pe un criminal și un răufăcător ca să-l împiedice să câștige al 21-lea său turneu de Mare Șlem”, a concluzionat Armenulic.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews