Vladimir Putin, cea mai dură declarație de la începutul războiului: ”Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere de care dispunem”
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la o conferință de presă în Kazahstan, că Rusia va împiedica orice încercare a Ucrainei de a obține arme nucleare, iar dacă totuși un asemenea scenariu s-ar realiza, atunci va folosi împotriva Ucrainei toate mijloacele militare de care dispune, potrivit Știripesurse.
Context: Reacția sa survine după un articol publicat în urmă cu o săptămână de ziarul New York Times, conform căruia oficiali neprecizați au vorbit despre posibilitatea ca președintele democrat american Joe Biden să ofere Ucrainei arme nucleare în perioada rămasă până la încheierea mandatului său pe 20 ianuarie, când la Casa Albă îi va lua locul republicanul Donald Trump, care s-a manifestat critic față de ajutorul oferit Kievului și a promis că va face rapid pace între Ucraina și Rusia.
"Dacă țara cu care noi suntem acum de fapt în război devine o putere, ce vom face noi ? În acest caz, vom folosi toate, doresc să subliniez asta, absolut toate mijloacele de distrugere de care dispune Rusia. Totul. Nu vom permite acest lucru. Le vom urmări fiecare mișcare", a atenționat Putin, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, a adăugat el, "dacă în mod oficial cineva transferă ceva, atunci aceasta ar însemna o încălcare a tuturor angajamentelor de neproliferare asumate".
Potrivit lui Putin, pentru Ucraina este practic imposibil să producă singură o armă nucleară. În schimb, a remarcat președintele rus la aceeași conferință de presă, ceea ce poate face Kievul este să producă o așa-numită "bombă murdară", adică o bombă convențională obișnuită, dar în care să fie adăugate materiale radioactive. O astfel de bombă nu are caracteristicile unei arme nucleare, însă ea poate contamina radioactiv. Într-o asemenea eventualitate, Rusia va răspunde în mod adecvat, a indicat Putin.
El a amenințat de asemenea că Rusia ar putea lovi centrele de decizie de la Kiev cu noua sa rachetă balistică hipersonică Oreșnik dacă vor continua atacurile cu rachete occidentale asupra teritoriului rus. "Nu excludem folosirea Oreșnik contra instalațiilor industriei militare și împotriva centrelor de luare a deciziilor la Kiev, printre altele", a indicat Putin.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cine se joacă cu robinetele Dunării? Imagini contradictorii din avalul Dunării: VIDEO cu ape normale, FOTO cu ape secate
Claudia Marcu: Unde a dispărut apa din Dunăre? Debitele din Austria s-au ”evaporat” în neant
E așa de ”SECETĂ” pe Dunăre încât au apărut și DELFINII - VIDEO superb de azi, 2 August 2026! Sute de români contrazic cu filmări pe internet propaganda oficială cu SECAREA DUNĂRII. Care este adevărul? - FOTO/VIDEO
LIVE VIDEO de la OTV: Călin Georgescu după aproape 7 ore la Înalta Curte: ”În fața tuturor actelor antiromânești din această țară, rețineți: Dumnezeu nu se lasă niciodata batjocorit!”. Jurnaliștii și susținătorii entuziaști au așteptat în caniculă decizia
Cătălin Avramescu săltat de mascați pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ cu fiica lui! Anti-georgistul, soroșistul și expertul în canibalism, director la Academie și fost consilier prezidențial, reclamat de fosta soție și pentru nenumărate acte de violență fizică
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Joe Biden Vladimir Putin Volodimir Zelenski
Subiecte: Război nuclear Război Ucraina
Organizații: Administrația de la Kremlin Armata Rusiei Armata ucraineana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)