Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
Vloggerul Selly a din nou în centrul unei controverse. Iubit de adolescenți și respectat pentru că a reușit să facă extrem de mulți bani, din munca lui, la o vârstă fragedă, Selly a fost și subiectul unor scandaluri. Recent, acesta a rămas fără permis de conducere fiind prins în timp ce conducea cu peste 200 la oră, notează Știripesurse.
Chiar și așa, abilitățile intelectuale ale lui Selly nu l-au scos de pe lista cu cei mai îndrăgiți vorbitori
Recent, vloggerul a fost invitat să vorbească la NATO, iar Mircea Geoană, secretarul NATO a devenit rapid ținta unui scandal, fiind acuzat că își face campanie pe spatele lui Selly.
"Nu exista nicio legătură cu Geoană sau staff-ul sau. Nu am fost eu sunat de la NATO, am fost invitat oficial de cei care reprezintă acest eveniment și nu au legătură cu Geoană. Nu fac campanie pentru nimeni", a spus Selly la Realitatea PLUS.
Nu este prima vedetă cu care Mircea Geoană încearcă să atragă voturi. Fostul jucător de fotbal Giani Kiriță a postat un videoclip pe internet în care prezintă cea mai recentă carte a adjunctului NATO. Și interpreta de muzică populară, Elena Merișoreanu i-a promovat cartea în mediul online.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ADEVĂRATA BOMBĂ DE LA WASHINGTON: TRUMP ȘI PUTIN AU DISCUTAT DESPRE LOVITURA DE STAT DIN ROMÂNIA. TULSI GABBARD A PREGĂTIT DOSARUL SECRET
Bila lui Trump a pornit spre București – Popicele care au ocupat fraudulos pista de joc tremură
Efectul Alaska: Răsturnare de situație în Ucraina
INTERNETUL A BUBUIT: Statul vrea să ne numere fiecare kilometru. Monitorizarea mașinilor noastre se va face continuu, "în permanență", prin satelit. Pași majori pentru Controlul Total, prin PNRR
Valerian Stan aruncă bomba: Spre cinstea lui, Nicușor Dan are intenția de a renunța la un mandat nelegitim “de o natură și o gravitate fără precedent”
ACORD SECRET - "VOM OPRI UCIDERILE DE OAMENI!". Putin primit cu aplauze de Trump în Alaska. În drum spre "pacea mondială" Putin s-a oprit la o fabrică de ulei de pește. Jurnaliștii ruși au mâncat Pui Kiev - VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Dezvăluiri Eveniment Externe Prima pagină Social Știri
Persoane: Mircea Geoană Șelly
Locații: miami
Subiecte: conferință
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)