Să vorbim despre „prietenia româno-maghiară” … dar mai bine să vorbim mai întâi de respect și despre pretențiile UDMR. Respectul este temelia oricărei prietenii. În momentul în care ceri președentia unei camere a parlamentului în condițiile în care militezi pentru autonomie teritorială (lăsând la o parte procentul de sub 6%), asta nu înseamnă respect. În momentul în care ceri dărâmarea Crucilor Eroilor Armatei Române de la Valea Uzului pentru a negocia susținerea guvernului din nou este lipsă de respect. Atunci când negociezi cu sistemul la europarlamentare să primești voturi pe la Tulcea și Craiova, iar este lipsă de respect, astfel încât indiferent de câți cetățeni români se prezintă la vot, UDMR tot intră în parlament. Atunci când procentul celor prezenți la vot a fost la cote maxime, UDMR a atins cele mai mari procente în alegeri, cu un minim efort de căutare pe google în istoricul alegerilor parlamentare din România, vă veți convinge, am mai dezbătut odată situația aceasta.

Pe de altă parte, de zeci de ani cetățenii români de etnie maghiară au toate drepturile posibile, România fiind fruntașă în Europa în acordarea de drepturi minorităților naționale, de multe ori discriminarea pozitivă spunându-și greu cuvântul în defavoarea noastră.

De zeci de ani, în schimb, liderii comunității maghiare blamează în mod constant statul român în fața instituțiilor europene și nu numai, acuzându-l fără niciun temei că nu respectă drepturile minorităților. De 30 de ani, mai ales în județele Covasna și Harghita este din ce în ce mai greu să supraviețuiești ca român restrângându-se dreptul la folosirea limbii române în unitățile de învățământ, în unitățile administrative, culturale și economice.

Simbolurile statului român sunt atacate constant și înlocuite cu simboluri ale statului ungar sau ale unor închipuite regiuni autonome. Liderii comunității maghiare militează deschis pentru autonomia unui așa-zis ținut secuiesc, un prim pas pentru retrasarea fostei „granițe de o mie de ani” care a sfârtecat în trecut România.

Ei nu recunosc practic integritatea statului român, nu recunosc Ardealul ca fiind pământ românesc. Ei spun că acum 1000 de ani Ardealul nu era locuit de români, că au găsit aici un teritoriu pustiu.

Și atunci unde este respectul lor față de români?

Unde este respectul atunci când ei îl consideră pe Avram Iancu un criminal? Unde este respectul când întâmpină cu surle și trâmbițe un oficial al statului ungar ce descalecă de pe cal (simbol al cuceririi) în Covasna? Când împânzesc un întreg oraș (Sfântu-Gheorghe) cu steaguri ungurești, când se fac luntre și punte ca românii să nu aibă acces de 1 Decembrie în centrul orașului Târgu-Secuiesc?

Unde este respectul când în anii 90 au fost alungați din Covasna, Harghita și Mureș sute de profesori și învățători români? 

Multe ar mai putea fi spuse, cazuri concrete în care românii sunt umiliți, puși la colț, amenințați, prigoniți, sfidați. Cei din Covasna, Harghita și Mureș sau Satu-Mare știu prea bine despre ce vorbesc, știu prea bine că unele sunt, iar altele nu sunt de spus. S-ar scrie o bibliotecă întreagă cu cele spuse și nespuse.

Așadar, vorbim de „prietenia româno-maghiară”, după ce vorbim mai întâi de respect.

Se spune adeseori să nu-i confundăm pe liderii maghiari cu comunitatea maghiară. Nu-i confundăm, că liderii sunt milionari în euro pe seama politicii antiromânesti, pe când maghiarii de rând sunt la fel ca noi, dar cam 95% dintre maghiarii de rând votează cu liderii lor… din păcate.

Deșteptați-vă, dragi maghiari din România, acceptați că trăiți în România, după legile scrise și nescrise ale acestui Pământ Românesc Milenar și atunci veți fi prietenii noștri cei mai buni!