Zeci de mii de cadre medicale din România cer echipamente și pensie de urmaș pentru copii

Zeci de mii de cadre medicale din Romania cer, într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, o lege prin care copiii lor să aibă pensie de urmaș toată viața, în cazul în care vor muri la datorie. Ei cer echipament corespunzător de protecție și refuză sa primească bonusul de 500 de euro promis de Klaus Iohannis sub forma unui spor de periculozitate.
„În cazul în care se va ajunge la primirea celor 500 de euro, fără posibilitate de refuz, donarea lor către o cauză pe care o susținem este de dorit, in contextul în care nu acesta este sprijinul pe care îl solicităm!,” se arată în scrisoare.
„Dacă nu ni se vor da asigurări și o lege clară, potrivit căreia copiii noștri (indiferent de vârsta acestora, aflați la studii sau încă sugari) vor avea asigurată toată viața pensie de urmaș în caz de deces (din cauza COVID-19), ne rezervăm dreptul de a demisiona. Suntem foarte mulți în situația soț-soție care lucrează în domeniul sănatății (medic - medic; asistent - asistent; medic - asistent; asistent - infirmieră și toate celelalte relații posibile). Nu avem nevoie de bani în plus ca să muncim și să ne facem datoria! Este revoltător! Avem nevoie de echipamente de protecție, de circuite corecte, de camere de decontaminare la ieșirea din zona roșie și, mai ales, avem dreptul să ne știm copiii la adăpost, în caz de îmbolnăvire”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de mai mulți medici.
Potrivit Mediafax, scrisoarea este semnată de Bogdan Tănase si Letiția Coriu – Alianța Medicilor, Florin Chirculescu – Solidaritatea Sanitară, Iulian Pope – Sanitas, Ilie George – Promedica, Laura Zarafin – medic ATI spitalul Colentina. Aceștia reprezintă organismele din care fac parte zeci de mii de cadre medicale.
Un proiect legislativ care prevede ca urmașii cadrelor medicale „care au murit la datorie” în tratarea pacienților cu COVID-19 să beneficieze de sprijin material din partea statului, a fost inițiat la începutul acestei săptămâni de senatorul PSD Florin Ortan.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, până acum au fost înregistate 474 de cazuri de infecție cu noul coronavirus în rândul cadrelor medicale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)