Zelenski, față în față cu Nicușor Dan la Vilnius: ”România este foarte importantă”

Președintele Nicușor Dan va avea luni, la Vilnius, o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite Agerpres.
'România este foarte importantă', a afirmat Zelenski, înainte de Summitul B9 și Țările Nordice.
Președintele Ucrainei a precizat că l-a invitat pe șeful statului român în țara sa și a menționat că va discuta, în cadrul întrevederii cu Nicușor Dan, 'multe lucruri' pe teme comune atât la nivel bilateral, cât și european
Președintele Nicușor Dan se află luni în prima sa deplasare externă de la preluarea mandatului și participă, în capitala Lituaniei, la Summitul B9 și Țările Nordice, unde de altfel va susține o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președintele Poloniei, Andrzej Duda, și premierul Danemarcei, Mette Frederiksen.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Nicușor Dan Volodimir Zelenski
Locații: Ucraina
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Președintele României Președinția Ucrainei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)