Ziua Bunicilor, sărbătorită luni în parohia ortodoxă română „Sfântul Grigorie Teologul“ din Schiedam, Olanda
De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, parohia ortodoxă română „Sfântul Grigorie Teologul" din Schiedam/Rotterdam, Țările de Jos, și Asociația Femeilor Ortodoxe Române „Doamna Maria Brâncoveanu”, a parohiei, au sărbătorit, după Sfânta Liturghie, săvârșită de Preotul Paroh Protopop Dr. Ioan Dură, cea de-a patra ediție a Zilei Bunicilor.
Într-o atmosferă încărcată de emoție și bucurie, bunicii din parohie au fost omagiați printr-un cuvânt introductiv rostit de doamna preoteasă Christina Dură, prezentarea albumului „Bunici fericiți”, cuprinzând fotografii ale bunicilor cu nepoții lor, și un moment de muzică și poezie susținut de elevi ai școlii parohiale.
Sărbătorirea Zilei Bunicilor a fost întregită de acordarea Medaliei „Doamna Maria Brâncoveanu”-2020 doamnei Prof. Univ. Dr. Marine-Jeanne Săvulescu, bunică la rândul dânsei, și aniversarea a 94 de ani de viață de către cea mai vârstnică enoriașă a parohiei. La final, buniciii au primit buchete de flori și au participat la o recepție organizată în onoarea lor.
Ziua Bunicilor a fost instituitӑ în parohie în 2017, la inițiativa doamnei Preotese Christina Dură și cu binecuvântarea Pӑrintelui Ioan. A fost rânduitӑ sӑ fie sӑrbӑtoritӑ anual în ziua sau, după caz, în preajma zilei în care Biserica Ortodoxӑ îi cinstește pe Sfinții Ioachim și Ana, bunicii dupӑ trup ai Domnului nostru Iisus Hristos.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
”Zidul antifoc” în România s-a prăbușit!
Adrian Onciu: Yulia Mendel: ”Vreau să le spun oamenilor cine este Zelensky cu adevărat”
Decizie scandaloasă la Timișoara: primarul Dominic Fritz din partidul extremist anticreștin USR vrea să demoleze o biserică și să dea jos icoanele din Primărie
VICTORIE ÎMPOTRIVA CENZURII: Proiectul de abrogare a legii Vexler și a legislației anti-românești a primit aviz favorabil în Senat. USR-iștii au sărit în aer!
Recomandările noastre
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
Secțiuni: Români în lume Știri
Persoane: Christina Dură Ioan Dură (pr. dr.)
Locații: Olanda Schiedam/Rotterdam
Subiecte: aniversări Sărbători creştine
Organizații: Asociația Femeilor Ortodoxe Române „Doamna Maria Brâncoveanu” din Parohia Schiedam Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Grigorie Teologul“ din Schiedam/Rotterdam Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)