ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nu demult am documentat cu acte pe care le-am obținut chiar de la Ministerul Culturii că, din biletele vândute pentru vizitarea Castelului Peleș, acest Minister a încasat din 2007 circa 15 milioane de euro. Deși prin Contractul de închiriere încheiat cu Casa Regală avea obligația să execute lucrări de restaurare, Ministerul a refuzat s-o facă, fapt ce a condus în timp la o stare de degradare îngrijorătoare a acestui Castel – astfel aflându-ne în prezența unei tentative, fără precedent nici chiar sub comunism și întreruptă doar perioade foarte scurte, de distrugere a Leagănului Dinastiei Române (și cea mai căutată destinație turistică din țară). Confruntată cu această situație, Casa Regală s-a văzut obligată să acționeze ea însăși, constituind din 2019 Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș. Principele Radu a fost și de data aceasta secondat de Ion Tucă, directorul Casei Regale – o conștiință dedicată jertfelnic Coroanei Române, și un factotum managerial la care ar râvni până și marile corporații ale lumii. Alături de el, în boardul Asociației se mai află între alții, ca președinte, și arhitectul profesor universitar doctor Augustin Ioan, una dintre vocile cele mai respectate sprijinind cauza patrimoniului arhitectural din țară, și implicat în numeroase alte proiecte ale Casei Regale. Prin urmare putem fi siguri și de data aceasta că, inclusă și ea pe agenda Casei noastre Regale, o nouă problemă importantă a trecutului și prezentului nostru își va găsi și ea rezolvarea, în pofida indiferenței și relei intenții ale Guvernelor pretinse românești.

*Tocmai azi, când am greșit mai tare decât altădată, mi-a fost un dor sfâșietor de Domnul Iisus Hristos.

*Poliția a anunțat oficial că se va abate de la regula purtării uniformei (stabilită chiar prin legea sa, prin chiar primul articol) pentru a-i urmări și amenda, în spațiile publice (pe stradă, în piețe, supermarketuri, la biserici etc), pe cei care, ni se spune, nu respectă măsurile specifice așa zisei pandemii. Decizia este de o gravitate excepțională, în special în contextul în care avem toate datele că pentru perioada imediat următoare statul pregătește noi limitări abuzive, fără precedent, ale drepturilor și libertăților fundamentale. Măsura va inculca în conștiința oameniilor temerea permanentă și sufocantă că în orice clipă un om al aparatului statal represiv stă cu ochii pe el, gata să-i aplice o amendă cât o bună parte din salariul sau pensia sa și așa la limita sărăciei. Deci pe lângă angoasa bolii, încă una aproape la fel de copleșitoare – ambele, cauze sigure ale degradării accelerate și în continuare a sănătății psihice a oamenilor. Iar totul, nici vorbă din vreo grijă pentru „măsurile anti-Covid”, în care nu mai cred nici copiii cei mai mici, ci pentru ca dictatura fricii de un stat ieșit din minți să se înstăpânească peste țară. Până la alegerile din SUA nu mai e nici o lună, iar popoarele de sub stăpânirea globalismului satanist trebuie ținute sub un control draconic, pentru ca el să-și poată împlini în voie planul execuției lui Trump și al zădărnicirii renașterii pe fundament religios a Americii și a lumii.

*Guvernele de după 89 n-au comis crimă mai mare decât sabotarea, inclusiv din interese străine, a uriașului potențial agricol și turistic al țării. Desigur, în alt plan oarecum, mai mare decât aceasta perpetuarea republicii impuse de Stalin și tancurile lui.

*Cu pretexte pandemice mincinoase, sataniștii anti-români Iohannis, Orban și Arafat au interzis pelerinajul la  Sfânta Parascheva. De ce mincinos și ticălos? Ajunge această singură frază din Comunicatul Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei: "Nu se poate trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva”. Prigoana se întețește. E timpul, cred, ca Biserica lui Hristos să fie pregătită de mucenicie.

*Nimeni nu se mai îndoiește că de la o zi la alta fața lumii și rânduielile ei se pot schimba dramatic. Iar mai peste tot pe unde schimbările se impun, popoarele au alternative. Numai românii nu au decât minciuna „răului cel mai mic”, a acelorași partide și politicieni care-i disprețuiesc și asupresc de trei decenii, instrumente ale neo-marxismului globalist. Tocmai aici, pe acest teren viran, pârjolit de respectivii, aș vedea eu rostul istoric al unui partid ca AUR, tânăr și neîncârdășit cu răul din interior și din afară. Tinerii lideri ai AUR au o nevoie dramatică de o viziune încă și mai clară și coerentă, de soluții practice imediate și de o consecvență neclintită. Pentru că altminteri Sistemul globalist-satanist, am văzut recent, este gata să impună țării, prin dictatul cel mai brutal, pe "tinerii” asemeni lui, cei din USR.

*Unelte ale globaliștilor sataniști, Iohannis, Orban și USR-PLUS LGBT au primit recent, în plex, două refuzuri din partea CCR: fără educație sexuală în școli și fără pedepse mai mici pentru pedofili. Așa cum la locale voința românilor nu a contat, ci Dictatul de la Berlin, așa va fi și la parlamentare. După care actualii judecători ai CCR vor fi urgent izgoniți iar asupra țării se va abate ultima dintre urgiile istoriei. Adevărat, toate acestea cu o singură condiție: ca Trump și coaliția sa internațională să nu reușească să-i spulbere ei între timp pe sataniști.

*Mai ales în perioada pandemiei mincinoase am adus și eu câteva critici posturilor de radio și tv ale Patriarhiei. Care, cel mai probabil înfruptându-se și ele copios din pomana guvernamentală de 50 de milioane de euro, s-au pretat în câteva rânduri la neadevăruri și la regretabile manipulări. Și totuși, revin și spun că cele două instituții media, alături de ziarul Lumina, sunt, de mai mult de un deceniu, mai tot ce a rămas profesionist și de calitate, uneori la superlativ, din toată presa țării. Emisiunile și rubricile cu profil teologic, duhovnicesc, educativ dar și multe dintre cele culturale și de istorie, mai ales ele, sunt tot ce se poate mai special în creația de la acest nivel. Iar în toate acestea nu poate fi neglijată desigur contribuția specială a Părintelui Patriarh.

*S-ar putea ca China, Germania, Franța, alte țări ale UE etc, vârful de lance al globalismului neo-marxist și neprieteni externi ai Americii lui Trump și ai aliaților ei (între ele bună parte a țărilor arabe exportatoare de petrol, Rusia etc) să se confrunte când le e lumea mai dragă (în toiul iernii ce tocmai stă să vină, de exemplu) cu o devastatoare criză energetică.