Cam târzie, dar reacția potrivită a Părintelui Patriarh la restricțiile cu totul excesive ale autorităților anti-creștine a venit; cum, în treacăt fie spus, ar fi trebuit să vină încă de pe atunci când supermarketurile, sălile de jocuri de noroc erau deschise, numai bisericile închise. În predica de Sfântul Dimitrie cel Nou el i-a avertizat direct pe conducători că „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit”. Și a continuat: „În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut.”

*Cu istoricul Marius Oprea am avut în timp două experiențe care m-au dezamăgit, și tocmai pe teme pe care el este în general apreciat. Una, mi-a propus să lucrăm la un volum cu două capitole – comunizarea, respectiv ceea ce după 89 ar fi trebuit să constituie decomunizarea României. De acest al doilea capitol urma să mă ocup eu. Mi-am făcut treaba, iar pe măsură ce avansam îi trimiteam să vadă cum merg lucrurile. De la un moment dat nu mi-a mai dat însă niciun semn, și aveam să înțeleg imediat de ce: ajunsesem în punctul în care scriam despre câțiva intelectuali trecuți deja în manualele de istorie ca opozanți ai regimului comunist deși în realitate asupra acestei opoziții planau și planează și în continuare numeroase și mari semne de întrebare – Blandiana, Băcanu etc, apropiați ai lui Marius dar și oameni cu care establishmentul politic și statal post-comunist a fost suprinzător de generos. N-am mai stat după el, am terminat ce-am avut de făcut, și am și publicat – în presă și pe pagina mea web-site, „<Decomunizarea României>: fantasma unui sfert de veac”. A doua experiență. Prin fals privind biografia sa, fostul ministru de interne Homoștean a primit o decorație de la Președintele Băsescu – existând însă indicii că lucrurile se întâmplaseră inclusiv prin neglijența ori chiar abuzul în serviciu al celor de la Ministerul Apărării și de la Președinție. M-am înțeles cu Marius să ne adresăm Parchetului. Jurist fiind, am făcut-o eu, însă Marius iar a dispărut fără urmă și fără vreo explicație (după vreo doi ani am obținut sancționarea lui Homoștean pentru fals). Așa se face că personal nu m-am mirat deloc – dimpotrivă, am avut o și mai tristă confirmare – când peste mai mult timp l-am aflat pe Marius în tabăra diversionistei Marilena Rotaru, tabără care ataca Casa Regală și îl susținea pe la fel de diversionistul fost Principe Nicolae. Dar tot acolo se află azi și cel mai bun prieten al lui Marius (foști colegi la Institutul pentru investigarea crimelor comunismului), Gheorghe Petrov. Care, ieri, de ziua nașterii Regelui Mihai (căruia știm câtă suferință i-a provocat nepotul aventurier), a publicat un text ridicol ca fond și deplorabil ca formă din care citez: „Pentru cei care speră și sunt convinși că această Republică Falsă este doar o improvizație trecătoare” (sic!), "reluarea cursului firesc al Tradiției Monarhice se poate face numai prin Principele Nicolae, vlăstarul de suflet al Regelui Mihai.”

*Toți și toate îmi par atât de neînsemnate în lumea aceasta că numai de un selfie cu Dumnezeu aș mai putea fi interesat.

*Cu puțin înainte de 3 noiembrie, peste Ocean a explodat scandalul anticipat demult de avocatul lui Trump, Giuliani: Familia Biden dezvoltator imobiliar corupt în România (terenurile Universității de Agronomie). Că în mizerie sunt implicate serviciile românești, nu-i nicio surpriză (ele și politicienii din subordine au fost de fapt cancerul țării în ultimii 30 de ani). Dar chinezii, ei ce caută în povestea asta? Întreb doar de ce ei fac rău românilor, că în rest locul lor e, sigur, acolo, lângă neo-marxiștii sataniști americani și din UE.

*Colegii de la APADOR-CH tocmai au făcut o demonstrație cu datele cele mai concrete că Ministerul Finanțelor refuză să facă ceea ce prin lege este obligat pentru ca erorile magistraților probate ca atare la CEDO să fie suportate financiar de aceștia, iar nu de noi toți. Scriu de vreo 20 de ani despre conivența dintre politicieni și magistrați, și iată-mă azi confirmat și de această demonstrație strălucită.

 

*La marginea pădurii desfrunzite,

Pe un covor de frunze arămii,

În pragul nopții înstelate te aștept,

Luceafărul și-o stea ne pună cununii

Și flori de Brumărel să-ți prind în piept.