Zoe Dantes: Smintiții planetei în Elveția. Davos & Întunecații & OMS

Presa ne anunță că psihopații ce se vor elite, au o întâlnire, să pună la
cale viitorul omenirii. Cine i-a ales pe ăștia elite? De ce se
autointitulează elite?
Ei sunt doar un grup terorist scăpat de sub orice control, grup care se vrea "creierul" distrugerii planetei, ai omenirii în general. Au o agendă de care se țin pas cu pas, înrobind tot ce le stă în cale. Pârjolind totul în jur, în speranța că vor rămăne veșnici! În viață și la putere.
Nelegiuiții lumii, mai pun la cale lucruri. Oribile! Pe care politicienii de carton, șantajabili, din toate guvernele de doi bani, se aplecă unul după celălalt să pupe "papucul sultanului"!
Acești "Întunecați de la Davos", sunt cei mai aprigi vrăjmași ai umanității. Deși este o întrunire privată Întunecații sunt apărați de o armată: 5000 de mercenari imbecili cu mitraliere și armament de asalt. De cine sunt păziți acești psihopați? Și mai ales de ce? Că doar ni se explică cât de mult bine doresc ei oamenilor.
"Elitele Întunericului" pun la cale sclavizarea omenirii, asasinarea a cât mai mulți oameni, prin tot felul de simulări a unor "programe"! În urmă cu șase luni, sacul cu bani al tuturor relelor, psihopatul Gates, explica cum va apărea în curând o altă boală! Neaparat virală! De ce virală? Ca să existe din nou un inamic fără față și să se reintroducă în aplauzele imbecililor pe care se bazează, termenul de "asimptomatic"! Cu acordul eroilor! Din nou acești eroi sunt instrumentele pe care Întunecații se vor baza. O dată ce te-ai vândut, rămăi vândut până la capăt!
Binențeles că există și înțeparea. Alt ser magic, căci cu primul nu prea a mers. Nu au murit suficienți și nu s-au înțepat destui. Adică, numărul pe care mizau ei. Arma principală a Întunecaților este gruparea teroristă numită și OMS! După cum stiți, condusă de unul acuzat de genocid în Etiopia. Prietenul nedespărțit al lui Fauci și Gates, și sluga Davoșilor. Reprezentantul stăpânilor în a acoperi laboratoarele cu armele biologice. Specialistul morții! A demonstrat acest lucru în țara de unde vine. E bun!
Au incercat prostirea oamenilor doi ani. Când situațiile au degenerat în proteste violente de stradă în toată lumea, au inventat un război. Acum se cam termină și cu mascarada asta. Este nevoie de altă mascaradă!
Pentru ca jocurile să iasă inventează un Tratat. Al OMS si obligă statele să-și schimbe Constituțiile, pentru ca această grupare terorista OMS să dețină toată puterea asupra lumii. Probabil vor să mențină la putere, în statele lumii, slugile!
Individa care se vrea conducatoarea ...UE vă atenționează ca Fiara UE va cumpăra armament la nivel de uniune pentru toate statele. De ce? Pentru ca să aibă hoardele OMS ului transformate in echipe de asalt, Task Force, armata de mercenari necesară sclavizării Europei! Dacă cumva nu vă supuneți, Întunecații vor scoate pe străzi mercenarii cu mitralierele. Ați vazut că în China a funcționat! Le-a placut! De ce să nu funcționeze și aici?
Ei știu deja pe câți indivizi fără coloană vertebrală se pot baza. E suficient să se livreze din nou niște arginți asasinilor media și mascarada 3 este gata.
Dacă și de data asta oamenii vor accepta minciuna și manipularea vom vedea. Nu ne rămâne decât să sperăm că în ultimul ceas, omenirea se va trezi din somnul care Naște Monștri și le vor livra Întunecaților și intrumentelor lor: eroi, media, influenceri, autorități, exact ce au dat ei!
Pârjol și saci negri!

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Schwab
Locații: Davos, Elveția
Subiecte: Agenda de la Davos 2022 Great Reset Marea Resetare
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)