Ministerul Justiției a trimis la CSM proiectul de lege pentru modificarea Codurilor, deși susține că „nu este preocupat" să elaboreze un astfel de proiect
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat pe site-ul instituției un comunicat prin care informează că a primit în cursul dimineții de luni, 6 februarie 2017, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală, respectiv Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru abrogarea OUG nr.13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală.