Zodia virusului și altele (XXIX)
Început de noiembrie, și iar a nins în nord și pe la munte! Ce s-a mai dat soro și vremea asta peste cap… Iar noi râdem de Greta repetenta că, toată ziua cu treburi pe la ONU, a rămas tot într-a șaptea la 20 de ani.
Început de noiembrie, și iar a nins în nord și pe la munte! Ce s-a mai dat soro și vremea asta peste cap… Iar noi râdem de Greta repetenta că, toată ziua cu treburi pe la ONU, a rămas tot într-a șaptea la 20 de ani.
"Dincolo de interesele economice enorme care îi motivează pe promotorii Marii Resetări, impunerea vaccinării va fi însoțită de cerința unui pașaport de sănătate și a unui act de identitate digital, cu urmărirea consecventă a contactului populației din întreaga lume. Cei care nu acceptă aceste măsuri vor fi închiși în lagărele de detenție sau arestați la domiciliu, iar toate bunurile lor vor fi confiscate".
Gestiunea politică a crizei sanitare e contestată, de multe ori violent, peste tot în Europa și în întreaga lume. Au trecut opt luni de la lockdown-ul din martie și, iată, vine noiembrie și lucrurile se înrăutățesc
Potrivit omului de cultură italian, lansarea filmului Francesco ar fi o mișcare de lobby anti-Trump pe care papa Francisc (Jorge Mario Bergoglio) o face cu doar 10 zile înaintea alegerilor prezidențiale din SUA.
Președintele american Donald Trump a votat anticipat sâmbătă, cu zece zile înainte de alegerile prezidențiale, „pentru un tip pe nume Trump”, într-o secție de vot din West Palm Beach, în Florida
Trump către Biden - Familia ta a luat 3.500.000 dolari din Rusia, via Putin și Primarul Moscovei
"Vă dați seama că dacă Trump cu Covid dădea o tură de spital Universitar în București îl arestau Maus și comandantul acțiunii pe "zădărnicirea combaterii bolilor”. Îi făceau dosar penal și îl băgau la beci."
Neo-marxiștii globaliști, europeni și nord-americani, cuceresc agresiv și în ceasul al doisprezecelea tot ce poate fi cucerit. Așa se explică și impunerea în România a lui Nicușor Dan ca primar al Bucureștilor. Ajunge să vedem cine au fost susținătorii lui Dan ca să înțelegem totul.
Alegerile din SUA, cele mai importante din lumea occidentală, vor avea loc peste o lună și câteva zile. La noi, cea mai mare parte a PNL și USR fraternizează mai degrabă cu Partidul Democrat, cu Joe Biden, decât cu prea conservatorul Donald Trump sau cu Partidul Republican care îl susține.
Primele estimări arată că Joe Biden (77 de ani) este marele câștigător al Super Marței, ziua în care democrații din 14 mari state americane votează asupra candidatului pe care să-l trimită la Casa Albă.
Oficialii americani i-au spus senatorului Bernie Sanders că Rusia încearcă să-l ajute în campania prezidențială. Informarea vine după ce președintele Trump a primit o avertizare similară, scrie USA Today.
Un filmuleț înregistrat de cei de la Google, publicat de site-ul conservator Breitbart.com, arată cum șefii gigantului
Președintele Donald Trump a reluat atacurile la adresa anchetei ruse a procurorului special Robert Mueller,
Tony Podesta demisionează de la conducerea Podesta Group ca urmare a investigației declanșate de Robert Mueller.
Orice s-ar spune, deocamdată, destinul României este legat de cel al Statelor Unite ale Americii
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că este pregătit să aibă o întrevedere cu președintele american Donald Trump, în cadrul unui
Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii de la sfârșitul anului 2016 au fost, fără îndoială, evenimentul numărul 1 din atenția opiniei publice mondiale.
Fostul candidat la Casa Albă, Hillary Clinton, a lansat pe canalul de Youtube al Partidului Democrat din SUA, un video în care spune că va continua lupta alături de
Președintele american Donald Trump a criticat comunitatea de informații din SUA că transmite presei informații secrete, făcând referire la un raport apărut în media, conform căruia
Cotidianul american Washington Post a dedicat un editorial situației din țara noastră, semnat de Consiliul Editorial.
Soros a susținut-o pe contra-candidata lui Trump, Hillary Clinton, și a fost „surprins" când a aflat rezultatele...
Cu doar 24 de ore rămase până la învestire, republicanul Donald Trump a aterizat în Washington D.C. împreună cu întreaga familie și soția Melania, fiind determinat să revoluționeze politica americană în următorii patru ani pe care îi va petrece la Casa Albă.
Ceremonia de instalare în funcție a noului președinte Donald Trump deja întâmpină unele dificultăți.
Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni că europenii își au destinul în propriile mâini...
Ministrul de externe austriac, Sebastian Kurz, a declarat luni la Bruxelles, înaintea reuniunii șefilor diplomațiilor din statele membre ale Uniunii Europene, că actuala situație a UE - în contextul Brexitului - nu trebuie folosită pentru 'a pune la pământ' blocul comunitar, ci pentru a da o șansă schimbării.
NATO a făcut trimitere la o declarație din decembrie 2016 a secretarului său general, Jens Stoltenberg, drept răspuns la solicitările presei de a comenta declarația în care președintele ales al SUA, Donald Trump, a calificat organizația drept "învechită".
Deși pentru unii ideea ar părea de domeniul fanteziei, la fel cum era considerată acum câteva luni...
Omul de afaceri George Soros a pierdut aproape un miliard de dolari după ce bursa de valori...
În timpul unei conferințe de presă susținute miercuri, președintele ales al SUA Donald Trump a refuzat...
Conform unui raport al serviciilor de informații americane, agențiile secrete ruse ar avea informații...
Președintele american Barack Obama a susținut, marți seara, la Chicago, în fața a 18.000 de persoane, discursul de rămas-bun la finalul a opt ani de mandat, moment transmis de CNN, CBS, ABC și alte mass-media americane și internaționale.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a renunțat, pentru ceremonia
Donald Trump i-a dat replica lui Meryl Streep, după ce actrița l-a criticat pe acesta aluziv în timpul discursului rostit la Globurile de Aur 2017. Președintele ales al Americii a afirmat că actrița este supraestimată și că nu îl cunoaște, dar, cu toate acestea îl critică.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi ordonat campania de influențare a rezultatului scrutinului prezidențial...
Congresul Statelor Unite a certificat, la aproape două luni de la scrutinul din 8 noiembrie...
Fostul președinte Bill Clinton și candidata democrată la președinție Hillary Clinton, învinsă pe 8 noiembrie, vor participa la ceremonia de învestire a președintelui-ales Donald Trump, pe 20 ianuarie.
Președintele american ales Donald Trump a respins, luni seară, într-un mesaj publicat pe Twitter, afirmația lui Barack Obama, care este convins că ar fi obținut un nou mandat, dacă ar fi avut dreptul să candideze.
Deși era cotat cu șanse mici să ajungă la Casa Albă, Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA...
Un judecător din statul american Pennsylvania a respins luni cererea candidatei ecologiste la scrutinul prezidențial din SUA, Jill Stein, privind renumărarea voturilor în acest stat, precum și examinarea sistemului electronic de vot în vederea căutării de dovezi privind eventuale acte de piraterie informatică, transmite agenția Reuters.
Întrebat de CNN dacă plănuiește să candideze în alegeri din nou, acesta a răspuns cu zâmbetul pe buze: „Da, o voi face. Am să candidez în 2020”.