Subiecte: Anul Centenarului

Centenarul Încoronării a fost aniversat la Orhei, Basarabia, în mod solemn. Bustul Regelui Ferdinand I, restaurat și Sfințit. FOTO

Duminică, 16 octombrie, a fost Sfințit bustul Regelui Ferdinand I, restaurat in baza unei fotografii de epoca. Monumentul a fost ridicat și inaugurat la 12.09.1934, distrus odată cu ocuparea Basarabiei și restabilit anul acesta datorită implicării preotului Sergiu Aga, a arhitectului Mihail Andries, și a Asociației ”MONUMENTUM”.
 

Foto: Academia Română

Sesiunea festivă „Centenarul Încoronării”, care omagiază împlinirea a o sută de ani de la fastuoasa încoronare, la Alba Iulia, a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, organizată de Academia Română

Academia Română organizează marți, 18 octombrie 2022, sesiunea festivă „Centenarul Încoronării”, eveniment care dorește să omagieze împlinirea a o sută de ani de la fastuoasa încoronare, la Alba Iulia, a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, ca suverani ai României Întregite, transmite Știripesurse.

În ziua în care s-au împlinit 125 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, Crucea smulsă de comuniști de la Mormântul său a fost reașezată la căpătâiul Eroinei de la Jiu (VIDEO)

Luni, 14 ianuarie 2019, în ziua în care s-au împlinit 125 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, autoritățile locale din Târgu Jiu au dezvelit Mausoleul Eroinei de la Jiu din centrul orașului, după ce timp de un an acest obiectiv a fost supus unui amplu proces de restaurare.