Patriarhia Română anunță restricțiile de la slujbe, după prelungirea stării de alertă. Purtarea măștii de protecție – OBLIGATORIE
Patriarhia Română reamintește credincioșilor ce reguli trebuie să respecte
Patriarhia Română reamintește credincioșilor ce reguli trebuie să respecte
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că dosarul penal deschis pe numele IPS Teodosie și al altor preoți, care viza zădărnicirea combaterii bolilor și
Aproape jumătate din populația Statelor Unite încă nu are un loc de muncă, ceea ce arată cât de departe este piața americană a muncii
Regula de distanțare socială de 2 metri între persoane se află acum în atenția guvernului din Marea Britanie, care speră că ridicarea acestei
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, la Oradea, că „în viitorul apropiat" s-ar putea relua slujbele religioase în interiorul lăcășelor de cult, cu respectarea unor reguli și cu participarea unui număr limitat de persoane.
Agenția de știri „Basilica” organizează un concurs de fotografie în perioada 15-28 iunie 2020, exclusiv în mediul online, informează un comunicat publicat pe siteul oficial al instituției.
BISERICILE S-AU ÎNCHIS ȘI SFINTELE PAȘTI S-A FĂCUT, PENTRU PRIMA
OARĂ ÎN ISTORIA CREȘTINISMULUI ROMÂNESC, CU LĂCAȘURILE SFINTE GOALE.
AȘA A VRUT ARAFAT. ȘI AȘA S-A EXECUTAT.