CTP, între patologie psihiatrică și afecțiune demonică Am asistat cu toți la una din cele mai abjecte reacții din partea unui personaj care suferă cronic de o patologie psihiatrică dintre cele mai severe dublată și de o afecțiune de etiologie demonică... 30.10.2020 18:50
SUNTEM ALĂTURI DE PATRIARH! Cu CTP la cârma Corabiei Nebunilor toate drumurile duc la... Moscova Atitudinea curajoasă a Patriarhului Daniel, care le-a amintit puternicilor vremelnici ai zilei că regimul comunist a căzut în 1989 după ce a cutezat să se atingă de pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, a adus lumina pe fețele fiilor Luminii 30.10.2020 18:30
Creștinul după închipuire, sminteala moaștelor și atacul împotriva Ortodoxiei Creștinul după închipuire e cel care merge la Biserică din an în Paști, are o credință teoretică și amestecată, nu are viață liturgică și nu este în ascultare de Biserică. Dimpotrivă, de la înălțimea micimii sale, își permite să 29.10.2020 08:00
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române consideră că „a vorbi de anularea sărbătorii de Crăciun e total deplasat în acest moment” și că ar fi o „dublă măsură” față de aprobarea desfășurării alegerilor din decembrie Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat luni la Antena 3 că ar fi o dublă măsură ca Guvernul să impună restricționarea sărbătorii Nașterii Domnului, la doar trei săptămâni după desfășurarea alegerilor parlamentare. 27.10.2020 07:00
TRUMP: Americanii au de ales între „Visul American și HĂUL IADULUI SOCIALIST”. „Democrații vă vor lua armele, petrolul și pe Dumnezeu. Nu vom permite ca această țară să ajungă socialistă!" Președintele Trump și-a redus, marți, mesajul din ultimele două săptămâni ale campaniei, spunându-le americanilor că au de făcut o alegere simplă: „Visul American vs gaura iadului socialist”. 21.10.2020 15:00
Dublu standard al autorităților pandemice: La raliu la Brașov fără număr, la moaște la Iași doar cu scaunul și buletinul Dacă la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași, din 14 octombrie 2020 și zilele anterioare acestei date, măsurile luate de Comitetele pentru situații de Urgență (județean și național) au fost excesive, impunându-se limitarea participanților atât geografic cât și numeric, la competiția de raliuri „Trofeul Poiana Brașov” din 10-11 octombrie 15.10.2020 19:33
Prof. dr. Vasile Astărăstoae, pentru ActiveNews: Sărbătoarea Sfintei Parascheva, un moment de bucurie dar și de tristețe, pentru încălcarea drepturilor religioase ale românilor. VIDEO Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, una dintre puținele voci care în această perioadă a fost contra curentului, temperând atmosfera de 14.10.2020 15:00
IPS Teofan la Sărbătoarea Sfintei Parscheva:”Cine nu crede în sfintele moaște și icoane nu crede în Învierea Domnului”. Sfânta Liturghie întinată de "nepomenitori" și agitatori de profesie În cuvântul rostit la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași, desfășurată anul acesta cu restricții, Mitropolitul Teofan a făcut o trecere în revistă a situației actuale și a oferit câteva răspunsuri 14.10.2020 13:15