Subiecte: Calendarul zilei

25 noiembrie: Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Părticele din moaștele acesteia se află la Bisericile Colțea, Sfânta Ecaterina - paraclis universitar, Izvorul Nou dintre Vii și la Mănăstirea Comana. Sfântul Mare Mucenic Mercurie (Dezlegare la pește)

Sfânta Muceniță Ecaterina, fiica principelui Consta, a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. Cunoștea foarte bine limba greacă și limba latina și avea cunostințe temeinice de astronomie și de oratorie.

23 noiembrie: Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii - 305 ani de la nașterea lui la Ceruri. Mărturia lui Silviu Andrei Vlădăreanu despre valurile de bună mireasmă ale moaștelor Sfântului. Tot azi: Sf. Grigorie, Episcopul Acragandiei

V-ați gândit vreodată să vă faceți pustnici? Sau... sfinți? Vi se pare imposibil? Vi se pare prea târziu? Vi se pare incompatibil cu cariera dvs.? Nimic nu e imposibil. Sfântul Antonie de la Iezerul, a ajuns pustnic și sfânt deși, până la 64 de ani, a dus o viață cât se poate de firească.

Apocalypse Icon / FB

13 noiembrie: Sfântul Ioan Gură de Aur, marele dascăl și luminător al lumii, cel mai mare predicator al Ortodoxiei și autorul celei mai des celebrate Liturghii. Ultimele cuvinte: ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia din părinți nobili: tatăl său, Secundus, era un ofițer de rang înalt în armata imperială. Tatăl său a murit la scurt timp după nașterea sa, astfel încât el a fost crescut de mama sa, Antuza, care era creștină, sărbătorită și ea tot azi.

Icoane: Basilica și Lumina

11 noiembrie: Sfântul Mare Mucenic MINA, ocrotitorul celor păgubiți. Credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Mina în București, Iași și Suceava. Tot astăzi îi sărbătorim pe Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefaniada și pe Sf. Cuv. Teodor Studitul

S-a născut în apropiere de Memphis, vechea capitală a faraonilor Egiptului. Biserica „Sfântul Mina-Vergu" din București adăpostește o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina. În 1874 au fost aduse moaștele Sfântului Mina și icoana sa făcătoare de minuni.

4 noiembrie: Sfântul Ioanichie cel Mare. A primit de la Hristos darul de a merge pe apă și darul tămăduirii. ”Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție!”

Sfântul Cuvios Ioanichie păștea vitele satului său din Bitinia. Era foarte credincios, fiind povățuit de Duhul Sfânt. Când își făcea rugăciunea, își însemna turma sa cu semnul crucii și aceasta rămânea nemișcată și nerisipită de fiare și de tâlhari. La vârsta de 43 de ani, fiind voinic, a fost luat în armată.

Foto: Ziarul Lumina

28 octombrie: Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Teofana Basarab, Sf. Mc. Terentie, soția sa Mucenița Neonila și cei 7 fii ai lor - Ziua Familiei Numeroase. Sf. Mucenic Chiriac, care a descoperit cinstita Cruce, și alți mulți sfinți

Începând din 2020 se instituie și e sărbătorită de ziua de prăznuire a celor 9 sfinți mucenici Ziua Familiei Numeroase, de către parohia ortodoxӑ românӑ „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Olanda. De asemenea, a fost avansat și un proiect legislativ în acest sens de către deputatul Matei Dobrovie