Torționarul Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare, a murit în pușcărie
Torționarul Ion Ficior a murit în închisoare, miecuri, la vârsta de 90 de ani. Ficior se afla în penitenciar după
Torționarul Ion Ficior a murit în închisoare, miecuri, la vârsta de 90 de ani. Ficior se afla în penitenciar după
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
Primiți, vă rog, rândurile ce vor fi înfățișate mai jos, ca pe o mărturie istorică și ca pe un medicament sufletesc
Joi, 23 august, rămășițele pământești a 10 partizani anticomuniști, descoperite în ultimii ani
Atacurile repetate la adresa Bisericii și a valorilor creștine, duse cu insistență de seculariștii care și-au făcut
Procurorii militari au efectuat o nouă cercetare la fața locului în fosta colonie penitenciară de la Periprava
Un cunoscut săptămânal și-a întrebat cititorii ce lider ar alege astăzi, dintr-o listă de personalități care au făcut istoria
Scriitoarea și cercetătoarea franceză Catherine Durandin, unul din experții recunoscuți în comunismul românesc,
Adunarea Națională a Puterii Populare (Parlamentul) din Cuba a început sâmbătă dezbaterea textului unei noi Constituții a țării,
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează începând cu ziua de 16 iulie 2018
Evenimentul Zilei continuă seria dezvăluirilor făcute, așa cum rareori s-a întâmplat în ultimii ani, de un important ofițer de informații externe.
Mihai Șora nu a fost vreun torționar comunist, dar nici nu trebuie văzut ca un dizident, câtă vreme a avut funcții foarte important
”(...) Oceania se află în război cu Eurasia și în alianță cu Estasia. În nici o situație publică sau particulară nu se recunoaște
Jurnalistul Dan Andronic a publicat pe pagina sa de Facebook un document care arată că scriitorul Mihai Șora,
Avem bucuria să vă semnalăm un nou volum care tratează fenomenul jertfei românilor aruncați în temnițele
Printre cei care au participat zilele acestea la protestele #Rezist din Piața Victoriei s-a numărat și scriitoarea Ana Blandiana,
În urmă cu 31 de ani, pe 13 iunie 1987, Elena Ceaușescu venea cu un inginer de șantierul din Piața Unirii: „Jos porcăria!”
Părintele Mina Dobzeu, unul dintre cei care au avut curajul să înfrunte sistemul comunist și cel care
Istoricului Mădălin Hodor i-a fost suspendată calitatea de cercetător al CNSAS și este anchetat disciplinar
Reputatul cărturar, scriitor, diplomat, ambasador, constructor de instituții și inițiator de mari proiecte trecut la cele veșnice
China continuă războiul împotriva islamului. Și vrea să impună puterea statului asupra tuturor moscheilor din țară
Andrei Pleșu a fost agent de legătură al Fundației pentru Întrajutorarea Intelecturalilor Europeni încă din anii '80, relevă un document al Fundației pentru o Societate Deschisă (Soroș) din 2009, publicat pe siteul oficial.
O statuie uriașă din bronz a lui Karl Marx, cu o înălțime de 4,5 metri, a fost dezvelită, sâmbătă, în orașul german Trier, care a acceptat această lucrare de artă de la un renumit sculptor chinez.
Lupii tineri” din Partidului Național Liberal sar la gâtul „decrețeilor”, adică a celor născuți în anii 60. După ce și-a atras un val
Doina Cornea a murit în locuința ei din Cluj-Napoca, în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani.
Monumentele sovietice care simbolizează dominația sistemului comunist asupra Poloniei au căzut, rând pe rând,
Rădăcinile religioase, nu experiența comunistă, sprijină autoritarismul și aversiunea față de risc, scrie Bloomberg într-un comentariu
O dezbatere despre Stalin a iscat controverse aprinse la Universitatea din Granada. Decanul Facultății de Științe Politice
Credeam că va dura mai mult până când „zidarii” UE își vor da arama pe față fără jenă, fără grețuri, astfel încât și neghiobii
Legislativul de la Havara se reunește, joi, pentru a-l valida pe succesorul lui Raúl Castro, care a condus insula
Joi 26 Aprilie, de la ora 18:00 la Biblioteca „Liviu Rebreanu” din București va avea loc expoziția „Gulagul Românesc” de Paul Hitter, informează un comunicat al artistului trimis pe adresa redacției.
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a fost acuzat că ignoră peste 100 de milioane de victime
Modul în care GDS a încercat să influențeze alegerile de la Academia Română, prin publicarea unor informații compromițătoare
Lista publicată de „Revista 22” nu poate demonstra că anumite persoane – printre care academicianul Ioan-Aurel Pop,
Analistul Cristian Pârvulescu, conferențiar doctor și decan al Facultății de Științe Politice a SNSPA București
Închis pentru crime împotriva umanității, celebrul torționar din temnițele
Un articol publicat de site-ul Inpolitics.ro demontează, cu argumente mai mult decât solide, un demers lansat de consilierii generali ai USR
Analizele pe care le-am văzut la televiziunile de știri după Congresul extraordinar al PSD nu m-au mulțumit, si foarte probabil nici pe Dvs.
Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, adus în România de Editura Humanitas,
Pelicula „Darkest hour” (Ziua Decisivă) este cu siguranță unul dintre evenimentele cinematografice ale anului.