Cerul se prinde de mugurii somnului meu. Îmi înfloresc vise cuminți pe fruntea inimii. Lumea trece prin mine. Eu trec prin ea observând, adunând, spălând, cu imaginațiile nopții, adevăruri ori jumătăți de adevăruri, căci minciuna nu se
Aburul cerului prinde-o candelă de stele-n mâinile lui de cleștar. Se strâng ciorchine boabe de apă vie ce tremură-n ochii vazduhului. Cad picuri cu rouă de mărgean spălând zori ...de zi văratici.
În urmă cu 15 ani, Nikita Mihalkov sosea în România unde urma să țină un master class la Teatrul Național. Abia ieșit din zona bagajelor și a controlului documentelor de pe aeroportul Otopeni, a dat nas în nas cu presa autohtonă în
Noaptea fugea după mine cu buzele ei negre și cu părul ciufulit prin care stele indecise se agățau a podoabe. Eu alergam după ultima mașină care m-ar fi putut duce spre casă, acolo în cartierul acela unde lumea se retrăsese de mult
Si totusi, la a 70-a aniversare a Bibliotecii, "sarbatorirea ei n-a avut parte de vreun zambet binevoitor al oficialitatilor din Romania”, cum glumeste amar directorul acestor institutii, scriitorul Mihai Neagu Basarab.
Mamaia râdea de noi cu tot cu ochii ei negri, ne mai lăsa-n curte o vreme, până-nchidea ea găinile, apoi ne spăla, pe rând, în niște ligheane reci, cu același smalț sărit, cu apă de ploaie în care pusese puțină piatră vânătă să nu se facă mătasea broaștei
Revista "Literatura și Arta" de la Chișinău ne aduce nefasta știre că Grigore Vieru s-a retras din Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din Basarabia, ceea ce e totuna cu despărșirea de această uniune scriitoricească
Poezia detenției are caracter special, definindu-se întâi de toate prin unicitatea fenomenului în cadrul literaturii universale. În condiții de carceră cumplită, când chiar și numai pentru actul creator în sine poeții erau condamnați la moarte
Sărbătorile luminau calendarul și le așteptam ca pe cele mai de preț daruri. Oamenii se împăcau, uitau toate pricinile de sfadă, simțeau înnoirea. Și se purtau altfel. Se vedea asta după cum te priveau, cum salutau, cum pășeau pe drum.
Viața în cultura modernă este, sub multe aspecte, minunată, dar nu e mai puțin adevărat ca ocaziile de a ne pierde sufletul sunt mult mai numeroase decât în locurile retrase. Este esențial să veghem permanent asupra relației noastre cu sensul, cu pasiunea, cu natura profundă.
Era singurul loc din afara casei noastre unde se cântau colinde. Dumnezeu a fost blând cu noi, și bun, și milostiv și ne-a îngăduit mica rație de libertate și ni i-a trimis pe toți.
Lao Tse spunea: „Din Unu purcede Doi; din Doi, Trei; iar Trei dă naștere celor zece mii de lucruri”. Când se ajunge la puterea lui „trei", cu alte cuvinte, la momentul transformării, atomii prind a se agita și, în locul stagnării, există acum mișcare
Lacrimile sunt un râu către altundeva. Apele lui înconjoară barca sufletului nostru, o saltă și o duc departe de stânci, de pâmântul arid, spre un alt loc, mai bun.
Ce faci tu, Înfloritule? De ce ești atât de alb? E primăvară afară! Uite, e dimineața noii mele vieți! Sunt îmbrăcat de sărbătoare! Sunt bucuros de razele soarelui și cântecul păsării. Da' a fost iarnă! Ai stat în frig și ger, în bătaia vântului și a ploii...
Când privești spre grozăviile acestui veac ești ispitit să-ți pui întrebarea dacă nu cumva urâtul cântărește mai greu decât frumosul în cântarul istoriei. Urâte vremuri, îți spui, și tresari imediat de parcă ți-ar fi șoptit, din veacul lui, cronicarul: „se sparie gândul..”.
Misticismul poate fi, deci, contestat, dar cu o condiție: ca anume, cei care o fac să-și dea seama că contestă însăși existența religiei; sau, dacă vreți, a oricărei religii. Țăranul nostru, care, plecând la drum, face semnul crucii, depune cea mai categorică mărturie pentru ... misticism.
Hristos ne pune tuturor ”la îndemână mântuirea”. Nu există vreun loc prielnic sau neprielnic pentru mântuire, primii oameni au căzut din rai, dintr-un spațiu. Există însă un timp: Acum!
A împărtăși cu toată făptura ta o credință și a rămâne în același timp un om întreg este astăzi un lucru extrem de rar. De la o vreme nu mai întâlnim decât jumătăți de oameni, sferturi și câtimi de oameni
Dacă s-ar fi născut într-o țară cu cinematografie avansată, ar fi fost egal cu Charlie Chaplin, sau Louis de Funès. Grigore Vasiliu Birlic
Un album despre Eminescu, la peste 170 de ani de la nașterea sa, despre Eminescu și Veronica, despre Eminescu și Creangă, despre Eminescu și gura de rai moldavă nu poate să fie decât o sărbătoare a spiritului.
Printr-un efort încununat de succes, pornit din gândul de a onora cu sfințenie trecutul cultural al zonei Văratic și opera lui Eminescu, s-a editat acest album omagial cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului TEOFAN Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Mihai Tîrnoveanu, cunoscutul militant pentru drepturile românilor aflați sub stăpânire maghiară în propria lor țară, a susținut azi, la Sfântu Gheorghe, un moment cultural omagial pentru Mihai Eminescu, recitând Doina
Omul deplin al culturii românești a crescut așadar, s-a maturizat și s-a exprimat, tot mai lucid și mai răspicat, odată cu afirmarea statului a cărei efigie spirituală identitară avea să devină.
Semnul vremurilor: o elită nevoită ne anunța de Crăciun că al cincilea val al apocalipsei medicale se va abate peste România. De Crăciun – de bucuria Nașterii Mântuitorului, și tocmai de Ziua Culturii Române, o apocalipsă planificată. Atât pot ei. Dar noi?
Sâmbătă, 15 ianuarie, este celebrată Ziua Culturii Naționale și se împlinesc 172 de ani de la nașterea poetului național, prozatorului și jurnalistului Mihai Eminescu.
Eminescu, născut la o dată precisă (15 ianuarie 1850) și într-un loc anume (în Țara de Sus a Moldovei), și-a încheiat creația odată cu vârsta christică pământească, dar a fost atins de o aripă de înger și a fost destinat eternității
„Nici una din problemele politice, sociale și eonomice, care dirijează un popor, nu i-a fost absentă, și nimeni n-a adus în judecarea lor o viziune mai adîncă, mai profetică, mai actuală.” – Perpessicius –
Să ne reamintim că Nae Ionescu este unul dintre principalii creatori ai generației de aur din interbelic – ultima perioadă în care în România s-a putut gândi liber (cu costuri pe măsură, martiriul mărturisitor începând de atunci).
Miroase a zăpadă. Iubesc orășelul nostru cu străzi pietruite, cu felinare cârlionțate de fier și case îmbrăcate în grinzi de lemn colorate ca turta dulce. Câtă pace! Câtă poezie!
Poezia lui Ioan Alexandru face parte din seria marilor trăiri și manifestări creatoare vădite în lumina curgerii timpului biblic. Oricât ar părea de excesivă ideea aceasta, îndrăznesc s-o enunț bazându-mă pe locul acestei mari creații lirice în configurația dată de de coexistența celor cinci succesiuni civilizaționale pe care se reazemă Europa profundă.
Cu vreo două zile înainte de Crăciun, am plecat spre o mică localitate de munte, unde pregătisem cu o gașcă simpatică o mega-petrecere. În mașină eram eu, Alex, prietenul meu, Marius și o fată care se lipise de grupul nostru de curând, Magda.
La ce „ne folosește” Nae Ionescu, azi? – pentru cei grăbiți, două vorbe: pentru tinerii care vor să-și adeverească bănuiala că dincolo de „ce cred ei că e bine pentru țară” trebuie să stea și o logică cu precizie de bisturiu și o credință neatârnată în stările noastre psihologice, care a auzit de „misticism” și nu știe prea bine ce este
Discuție în biroul unui distins diplomat român la Viena. Doctore, (așa ne spuneam între noi, ca austriecii cu facultate), vine un poet de la București , i-au dat premiul Herder. Stăncescu, Stoicescu, stai să văd cum îi zice (ia telegrama "în clar”)… Daaa, Stănescu, Nichita Stănescu. Îl cunoști? Eu da, el nu mă cunoaște. Te ocupi tu de de el cât stă aici, tu scrii, ai ce vorbi cu el, ai și mașină, da? Da.
Lucian Avramescu pare că a avut o premoniție că va pleca din lumea noastră, scrie jurnalista Simona Ionescu. Premoniția, însă, pare să nu fie numai a lui, după cum veți afla din rândurile care urmează. SĂGEATA ÎNSÂNGERATĂ
Ateneul este instituția prin care elitele Țării românești au înțeles să se apropie de popor, ridicându-l prin cultură. Elitele au creat conceptul, apoi clădirea, în care poporul care nu se mulțumea să trăiască de azi pe mâine și în ignoranță, venea să ia lumină pentru a-și descoperi puterile.
Dacă omul este cel ce se desăvârșește, după cum spune pilotul erou Antoine de Saint-Exupéry, atunci nici nu poate fi comentată necesitatea unor temeinice cunoștințe de geografie și de istorie, fiindcă ne mișcăm și călătorim într-un spațiu, ce trebuie cunoscut, dar și mereu conștienți de perioada pe care o trăim în scurgerea timpului.
Si mai este apoi si praznuirea Sfantului Voievod Mihai Viteazul, in 9 August, Sfantul domnitor ortodox care pe de rostul inimii sale rostea Psaltirea toata. Sfintele sale moaste (din cât se cunoaște pana acum) se afla la Schitul Plaviceni din Oltenia (mergeti de-i aduceti cinstire prin inchinare!)
Vineri, 28 mai, la ora 16.30, la CASA AVRAMIDE din Tulcea, doamna Luminița Arhire lansează volumul de poezie NODUL DE APĂ.
Ce ați zice dacă despre noi s-ar scrie, cu referire la una dintre cele mai celebre cărți din literatura universală:
Suplimentul Literar - Artistic al ActiveNews # 2 vă invită la lectură cu Daniel SIEGFRIEDSOHN, Mariana NICOLESCO, Magda URSACHE, Nae GEORGESCU, George S. DANIEL
