Subiecte: Cultura română

Intelectualul de stânga Gabriel Andreeescu, fost disident anti-ceaușist, susține că Alexandru Florian MINTE că Mircea Vulcănescu a fost ANTISEMIT și CRIMINAL DE RĂZBOI și acționează ILEGAL. Ca și în cazul lui Țuțea, Crainic, Gafencu și Vintilă Horia

Gabriel Andreescu: Cum să explici calomnierea obsesivă a amintirii lui Mircea Vulcănescu? Situația de azi, demnă de o filă de Pateric a vremurilor noastre întunecate, ne arată cum un foarte posibil intelectual ateu a primit darul mărturisirii adevărului

Mihai Eminescu, fotografia originala de la Praga prelucrată de pictorii Bernhard Brand și Olga Shirnina

Ioan Aurel Pop: Eminescu a fost declarat prototipul culturii românești de marea personalitate colectivă a poporului român și, prin urmare, el nu poate fi judecat, admonestat ori coborât de pe piedestal prin voința nimănui

Eminescu, născut la o dată precisă (15 ianuarie 1850) și într-un loc anume (în Țara de Sus a Moldovei), și-a încheiat creația odată cu vârsta christică pământească, dar a fost atins de o aripă de înger și a fost destinat eternității