Subiecte: Deţinuţi politici
Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos

8 deținuți politic din lagărul Salcia, descoperiți în gropi comune. Mulți dintre cei întemnițați aici au fost clerici, printre care Sf. Cuv. Sofian, Sf. Pr. Mucenic Constantin Sârbu, Sf. Pr. Ilie Lăcătușu și Sf. Cuv. Mărturisitor Justin Pârvu

Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat sâmbătă, 24 august 2024, un Parastas pentru deținuții politici din lagărul comunist de la Salcia. Arheologii au descoperit deja osemintele a opt dintre aceștia la Agaua, în Insula Mare a Brăilei

Vasile Boroneanț - Arheolog al suferinței neamului premiat de Academia Română pentru descoperirile sale fabuloase, cum ar fi Sfinții și scrierea nedescifrată pe oase de la Chitila. 10 ani de la adormire (3 iulie 2014)

Profesorul Vasile Boroneanț a făcut numeroase descoperiri: civilizația clisuriană, civilizația de la Schela Cladovei – unde a lucrat peste 35 de ani, scrierea nedescifrată pe oase de la Chitila. Cuina Turcului, Peștera Climente și Peștera Veterani

Coperțile a trei volume din Istoria Loviturilor de Stat în România

Interviu cu istoricul Alex Stoenescu: Ce șanse aveam când Franța ne oferea garanții de securitate, dar negocia cu Rusia peste capul nostru? Cum arată profilul "omului universal"

Alex Mihai Stoenescu este un istoric român, născut la 2 octombrie 1953, la București, autor a  numeroase volume istorice, dintre care seria de succes: "Istoria loviturilor de stat din România", dar și "Armata, mareșalul și evreii". Volumul de beletristică, "Patimile sfântului Tommaso D'Aquino," a primit premiul Academiei în 1995.