Xi și Li se bat în COVID pe spinarea chinezilor – Wuhan din nou în Lockdown
Pe 28 iulie a avut loc la Beijing ședința Biroului Politic al PCC, în care au fost stabilite liniile directoare ale politicii chineze pentru semestrul II al anului.
Pe 28 iulie a avut loc la Beijing ședința Biroului Politic al PCC, în care au fost stabilite liniile directoare ale politicii chineze pentru semestrul II al anului.
Sfârșitul „măsurilor de excepție” în Franța odată cu adoptarea proiectului Legii sanitare. Pașaportul Covid, lockdown-ul sau starea de asediu nu vor mai putea fi restabilite. Textul prevede doar posibilitatea unui test Covid negativ
ActiveNews vine cu un nou documentar video de excepție din seria Plandemic - PLANETA ARESTATĂ, sau PLANET LOCKDOWN -, film cunoscut de unii dar acum tradus în românește de Ionel Trandafir, căruia îi mulțumim în mod deosebit
În Occident, cei care s-au opus restricțiilor pandemice au fost marginalizați social, demonizați de presă, bătuți (Canada și alte „democrații”). Dar nu condamnați la 10 ani de închisoare ca în Rusia!
Consilierul principal al lui Joe Biden în chestiuni de medicină, Anthony Fauci, a clarificat declarațiile anterioare cu privire la cariera sa.
O anchetă publicată de site-ul de media alternativă Opozitia.net, creat de cunoscutul jurnalist Adrian Onciu, relevă că morții Dictaturii Covid din Rusia sunt numeroși dar datele despre ei nu ajung în lumea noastră din aceleași motive ca și în România sau în... SUA: CENZURA OFICIALĂ.
Cu cuțitul în mână, am deschis ușa. Erau doi predicatori, ea și el, cu un maldăr de reviste în brațe. „Ce doriți?”, am întrebat eu arțăgoasă, dată fiind situația. Ăștia s-au uitat la mine cu ochii cât cepele și în momentul următor se buluceau în lift.
Forumul Economic Mondial și guralivul său lider, Klaus Schwab, sunt doar un club de gândire. Un think tank. „Executivul” este în altă parte și mult mai discret.
Cum COVID-ul pare să nu mai sperie pe nimeni, iar războiul din Ucraina își pierde din interes, trebuie inventați urgent alți factori de îngrozire și supunere a populației.
Mașinăria de propagandă occidentală pare că își schimbă toate reglajele din mers. Dacă am fi în 1989, am spune că „trece de partea poporului”.
Autoritățile din Cipru au dispus reintrarea în vigoare a obligativității purtării măștii sanitare în spațiile închise, pentru a combate COVID-ul. Cu o lună în urmă, ridicaseră obligativitatea.
Ministrul Sănătății din Canada, Jean-Yves Duclos, a suprimat orice speranță că nebunia vaccinării COVID va lua sfârșit vreodată.
Stai și privesti în jur. Doar atât! E suficient! Vezi cum minciuna se vrea adevăr, păcatul se vrea virtute și virtutea este transformată de unii în adevăr absolut. Nebunie? Demență? Sminteală?
Mor ziariștii. Mor pe capete. Nu trece săptămână de la Dumnezeu să nu aud de vreun coleg care s-a transferat la Marea Redacție.
Germania, cea mai puternică țară din Uniunea Europeană, a fost și țara cu cele mai draconice restricții din acest spațiu, în ultimii doi ani. Aici, „combaterea COVID” a devenit Poliție Politică.
Anthony Fauci a declarat că nu poate opri finanțarea federală destinată cercetărilor științifice din China, deși comunitatea de informații americană a desemnat Beijingul drept principalul adversar al Statelor Unite.
De fiecare dată când are ocazia, Noua Zeelandă se laudă cu relația excelentă pe care o are cu aborigenii, voindu-se un exemplu și pentru alte state.
Actuala Ordine Mondială a ajuns o șandrama, care riscă să cadă în orice moment și să-i prindă sub dărâmături deopotrivă pe Stăpâni și Chiriași.
Avem o viață! Ce facem cu ea? Viața nu ți-a dat-o nici o autoritate a statului, nici un om așa-zis politic, nici un "mogul" de presă a carei viață nu-i mai aparține de multă vreme! Nu! "Omul politic" și "mogulul de presă" nu mai are viața lui, pentru că "și-a vândut-o"!
Cine crede că Dictatura COVID – și odată cu ea campania de vaccinare agresivă – s-a încheiat este un naiv. Actuala acalmie care domnește în majoritatea Europei nu ar trebui să ne păcălească.
Este imperativ ca americanii să recunoască faptul că tehnocrația globală este pericolul clar și real la adresa întregii societăți și să forțeze factorii de decizie să respingă în general toate politicile tehnocrației.
Așa-numitul „Tratat Pandemic” reprezintă un atac brutal la adresa individului și a suveranității naționale, un pas spre instituirea Noii Ordini Mondiale.
Apariția din senin și răspândirea rapidă a noului virus MonkeyPox seamănă izbitor cu derularea evenimentelor prin care pandemia de COVID a pus lumea pe butuci.
Un «Tratat de pandemie» care depășește sau anulează autoritatea guvernelor naționale sau locale ar conferi puteri supranaționale unui birocrat sau «expert» neales, care ar putea să exercite [aceste puteri] cu totul după bunul său plac și după criterii total subiective.
După doi ani, o nouă ediție a Forumului de la Davos coincide cu începutul unei pandemii. În 2020 - COVID-ul, în 2022 – variola maimuței.
Imaginați-vă că toate atentatele la adresa drepturilor și libertăților, pe care le-ați trăit în timpul restricțiilor COVID, vor deveni de acum permanente și vor fi dictate din afara țării.
Toate reacțiile autorităților la pandemie au fost o permanentă tentativă de a pune stăpânire pe discursul public și pe mecanismele de gândire individuale.
Infectările fake ale lui bilgheiț și Jens Stoltenberg (șeful NATO), care pregătesc lumea de valul 7 al plandemiei, care va năvăli imediat după ce se vor fi instalat redundanța propagandei de război și tocirea fricii de ruși
Așa cum , mereu și mereu, mai-binele a fost dușmanul de moarte al binelui și asta nu numai pe bătrânul continent cocoșat de valori europene, care de care mai cu moț, putem observa astăzi cum „mai-reformatorul” e adversarul decl
Guvernul canadian a obținut informații despre mișcările exacte a peste 33 de milioane de cetățeni prin intermediul datelor de telefonie mobilă în timpul pandemiei de cronavirus
După cum știți, mi-am petrecut mare parte din ultimele luni distrându-mă cu procesele împotriva conducerii UMF, care m-a călcat un pic în piciorușe anul trecut, necunoscând exact riscul de fractură maleolară când e vorba de unul ca mi
Parlamentul European a votat, în proporție covârșitoare, pentru prelungirea certificatului „verde” european până în iunie 2023. În timp ce toată lumea este concentrată pe război, nebunia totalitară digitală merge pe noi culmi - acum
Oficiul General de Conturi al SUA (U.S. General Accounting Office, GAO)a publicat un raport în care prezintă dovezi ale interferenței politicului în serviciile și agențiile guvernamentale de sănătate din SUA, în timpul pandemiei de COVID-19
Djokovici a sosit în Australia la începutul lui ianuarie 2022. Până în acel moment, Australia reușise, printr-o politică draconică de constrângeri și printr-o batjocorire sistematică a drepturilor omului (de care era foarte mândră), să înregi
Un pachet de reglementări, date publicității pe șest de CDC în ultima zi a președinției lui Barack Obama, a creat terenul pentru teroarea COVID cu trei ani înainte de apariția pandemiei.
În paralel cu războiul cu Rusia din Ucraina, Occidentul pregătește războiul cu China și transformarea NATO în Jandarm al Globalizării.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au admis că politica lockdown-urilor, cu aberațiile ei, măștile și „vaccinurile” ARNm, a fost nefastă, mai ales pentru copii. Studiul arată că peste 4 din 10 adolescenți s-au simțit „triști sau fără speranță”
Omul perspicace a remarcat că Pandemia a dispărut brusc odată cu începerea Războiului, așa cum Gripa a dispărut peste noapte când a apărut Pandemia și a reapărut subit când s-a sfârșit.
Deși pandemia și-a dat obștescul sfârșit, statul papal a rămas fidel față de măsurile liberticide impuse până acum sub pretextul combaterii coronavirusului. Vaticanul, care și-a obligat în 2021 toți angajații să aleagă între vaccinarea cu ser
O băbuță curajoasă se apără cu bastonul ei subțirel de seringa cu virusul experimental, cu un deznodământ neînregistrat, zeci de locuitori din Shanghai se manifestă tulburați între gardurile de izolare ridicate de Poliția Covid,