Vasile Turcu a murit
Vasile Turcu, fostul acționar al lui Dinamo, a decedat în cursul acestei dimineți, după o săptămână în care s-a aflat în comă profundă.
Vasile Turcu, fostul acționar al lui Dinamo, a decedat în cursul acestei dimineți, după o săptămână în care s-a aflat în comă profundă.
Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat joi de Curtea de Apel București la 7 ani și 4 luni închisoare
Fostul manager al clubului Steaua, Mihai Stoica, a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava luni, 15 februarie, în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov.
Tribunalul Mehedinți a decis definitiv ca Gigi Nețoiu, condamnat în martie 2014 la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul "Transferurilor", să fie eliberat condiționat.
Fostul acționar al FC Dinamo și Universitatea Craiova a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul ”Transferurilor”.
Tribunalul Constanța a admis contestația DNA la decizia de eliberare condiționată dată de Judecătoria Medgidia.
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în ședința din data de 23 noiembrie, suspendarea din funcție
Geanina Terceanu și frații Ioan și Victor Becali au fost arestați de magistrații Curții de Apel București.
Geanina Terceanu, judecător la Tribunalul București, a fost reținută joi seară de procurorii DNA.
Terceanu a fost audiată, joi seară, de procurorii DNA, după ce au avut loc percheziții în biroul ei de la Tribunalul București.
Magistraţii Judecătoriei Medgidia au dispus, joi, eliberarea condiţionată a lui Ioan Becali, care execută o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni de închisoare.
Tribunalul Ilfov a decis, miercuri, ca fostul căpitan al naţionalei de fotbal Gheorghe Popescu să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava.
Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiţionat,
Gigă Popescu ar putea să scape mai repede din arest, urmând a fi eliberat condiţionat pentru un comportament ireproşabil în penitenciar.
Fotbalul românesc are parte de o nouă anchetă. Procurorii care s-au ocupat de Dosarul Transferurilor
Fostul mare fotbalist român Gică Popescu a fost eliberat din închisoare, acolo unde ispăseşte o condamnare de trei ani, o lună şi 10 zile de închisoare.