Subiecte: Globalism

Mihai Tîrnoveanu: Am convingerea că șandramaua ideologică bolșevică UE se va dărâma sub greutatea molozului propriilor aberații împotriva firescului

Statele naționale se ridică din nou, prin afirmarea propriilor valori și interese. Alianțele nu înseamnă jugul roșu sau nuanțat în roz, al imperiilor, alianțele înseamă păstrarea libertății națiunilor și ridicarea lor pe baza unui numitor comun economic, politic și social liber ales, nu prin impunerea unor norme contra-naturii umane. 

Mihai Tîrnoveanu: Naționalismul nu este o ideologie, ci este tocmai acea rânduială divină, un caracter după care o nație trăiește si se dezvoltă din punct de vedere religios, social, cultural și economic

În 1997 (Târgu-Mureș), pe vremea când UE nu vorbea de greieri și frig, ci de mărgele, noi am fost tot naționaliști, ca acum. Timpul nu ne-a schimbat sufletele. Deși eram tineri studenți, eram pe deplin conștienți de faptul că ridicarea României nu se poate înfăptui decât prin afirmarea propriilor valori naționale și printr-un protecționism economic.

Prof. Nicholas Dima, confesiuni din închisorile bolșevice: De la Experimentul Pitești la Globalizare. Ce s-a studiat și urmărit atunci se aplică azi. Scopul globaliștilor este să reseteze lumea fără Dumnezeu

Adevarul este ca multi dintre promotorii globalizarii de azi sunt evrei, dar de data aceasta lideri lor sunt total divizati. Unii dintre ei, cei din categoria lui Soros, urmaresc comunizarea lumii. Evreii constienti, care isi dau seama de pericolul care ne paste pe toti

Dr. Adrian Cacovean: Peștii văd momeala, nu cârligul. Vaccinatul la fel. Inventatorul testului PCR l-a demascat pe Fauci. Globaliștii au nevoie de cobai, maimuțe, mâncători de lăcuste, întinzători de mânecă suflecată. Avortul este parte din religia lor!

Supărat pentru folosirea incorectă a testului RT-PCR pentru punerea diagnosticului de pozitivitate HIV, inventatorul acestui test, Kary Mullis a afirmat: „Oricine poate fi testat pozitiv pentru practic orice cu un test PCR dacă faci un

Mihai Tîrnoveanu: Mă definește naționalismul, nu mă alătur conservatorilor care aclamă Ungaria și politica lui Viktor Orban. Rămân naționalist român, conservator după noua modă e prea puțin și prea globalist

Mă definește naționalismul, nu mă alătur conservatorilor care aclamă Ungaria și politica lui Viktor Orban. Ei spun că Orban are o politică bună pentru țara lui, dar uită că, în viziunea premierului Ungariei, „țara lui” cuprinde o bună parte 

Acad. Ilie Bădescu: Despre mărturisire. Ideologiile care distrug lumea. Pe cine mărturisește corectul politic? Noul globalism si corectitudinea politică. Elite malefice și elite harismatice (I)

Puterile căzute dezorganizează lumea. În mediul operării lor se aleg însă și mărturisitorii liniei dumnezeiești, ai rânduielilor firești, așa cum le-a creat Dumnezeu, care se disting de cei ce mărturisesc linia sistemului, potrivnicii lui Dumnezeu și ai firii așa cum a creat-o Dumnezeu.

Foto: foreignbrief.com

Zelenski cere Congresului SUA furnizarea de avioane militare, însă primește drone și antiaeriene de la Biden. Putin, după ce a fost declarat de Senatul SUA criminal de război: Dominația Occidentului asupra lumii se apropie de sfârșit. VIDEO

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut, miercuri, o intervenție video în Congresul SUA, în care a făcut o paralelă între războiul dus de Rusia în Ucraina și atentatele de la 11 septembrie 2001 din New York, precum și atacul 

Tribuna US: Globalizarea stupidității. A ți se interzice dreptul la a fi jovial și a râde în Coreea de Nord este, într-un fel, echivalentul unui lockdown occidental sau impunerea certificatelor verzi care previn exercitarea libertății personale

Acest gând mi-a fost trezit în minte citind incredibila știre din Coreea de Nord de luna trecută, cum că autoritățile au interzis cetățenilor să zâmbească ori să râdă timp de zece zile pentru a comemora moartea și memoria unuia dintre 

Facebook, dat în judecată de Gheorghe Piperea pentru CENZURĂ, DEZINFORMARE și ABUZ de putere. Avocatul român solicită daune morale și invită să i se alăture și alți nedreptățiți de platforma securistică mondială condusă la vedere de Mark Zuckerberg

Prof. univ. dr. avocat Gheorghe Piperea a dat în judecată Facebook pentru a obține daune morale, consecință a cenzurilor repetate, a etichetării postărilor ca fiind periculoase sau dezinformatoare și a suspendării contului personal

the guardian

Chelsea Clinton a solicitat interzicerea postărilor anti-vaccin de pe rețelele de socializare, în cadrul conferinței globaliste de la Vatican la care participă vaccinistul Fauci, șefii Pfizer și Moderna și activiști New Age și LGBT

Chelsea Clinton s-a pronunțat împotriva libertății de exprimare la o conferință a Vaticanului dedicată dialogului. Vorbind în timpul unei întâlniri online înregistrate în prealabil, Clinton, în vârstă de 41 de ani, a răspuns la o întrebare despre așa