Subiecte: Globalism
Foto: Budapestbeacon.com

Premierul ungar somează Occidentul să înceteze cu atacurile deschise lansate la adresa statelor și guvernelor est-europene, învinovățind anumiți actori transnaționali inclusiv pentru „problemele de guvernare” din România

Premierul ungar Viktor Orban a declarat la congresul FIDESZ desfășurat duminică la Budapesta, cu ocazia căruia a fost reales președinte al formațiunii, că U.E. ar face jocuri murdare împotriva unor guvernări din Europa centrală și de Est, inclusiv din România, practici care trebuie să înceteze

Președintele Academiei Române atrage atenția că „riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea”. Se dorește ca „românii să rămână aluat moale” pentru alții

Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, a făcut o analiză amănunțită a situației din România în cadrul unui interviu oferit numărului din mai al revistei Familia Ortodoxă.
 

Orban, discurs antologic în fața a 500.000 de oameni la Budapesta: I-am trimis acasă pe Sultan și ienicerii săi, l-am alungat pe Împăratul Habsburgic și soldații săi, pe sovietici și pe tovarășii lor și acum îl vom alunga pe Soroș și rețeaua lui

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut o adevărată demonstrație de forță de Ziua Națională a Țării Sale, participând la un „Marș al păcii”, alături de peste 500.000 de susținători, conform estimărilor oficiale.